Protest al pădurarilor în fața Guvernului. Ce revendicări au sindicaliștii

61528543

Pădurarii protestează marți în fața Guvernului, temându-se că-și vor pierde locurile de muncă. Sindicaliștii contestă planul de reorganizare al Romsilva, care ar aduce mii de concedieri.

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva, structură sindicală reprezentativă pentru sectorul silvic din România, împreună cu alte structuri sindicale afiliate la Confederaţia Sindicală Naţională Meridian, organizează, marţi, un miting de protest în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului României.

Sindicaliştii cer, între altele, respingerea planului de măsuri elaborat de Guvernul României referitor la Romsilva, transmite news.ro.

„Planul prevede regionalizarea administraţiei silvice, reconfigurarea structurilor organizatorice ale Romsilva prin separarea activităţii de administrare şi gestionare de activitatea de exploatare, dublarea suprafeţelor ocoalelor silvice în zonele de câmpie şi deal, respectiv triplarea suprafeţelor în cazul ocoalelor de munte. Dacă acest plan de măsuri va fi aplicat, vor fi desfiinţate mii de locuri de muncă de la Romsilva, iar activitatea Regiei Naţionale a Pădurilor va fi grav afectată”, au transmis sindicaliştii.

Alte revendicări ale sindicaliştilor sunt:

-Respingerea iniţiativelor de reorganizare a activităţii de pază a pădurilor şi de separare a activităţilor din cadrul Romsilva, măsuri care vor avea ca efect distrugerea pădurilor statului prin retragerea personalului silvic cu atribuţii de pază, punerea în pericol a aprovizionării populaţiei cu lemn de foc şi diminuarea considerabilă a locurilor de muncă la nivelul Regiei Naţionale a Pădurilor;

-Menţinerea administraţiilor celor 22 de parcuri naţionale şi naturale în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor;

-Indexarea salariilor cel puţin cu rata inflaţiei, având în vedere majorarea galopantă a tuturor preţurilor, majorări care au condus la scăderea nivelului de trai al salariaţilor şi la erodarea considerabilă a veniturilor;

-Majorarea salariului minim brut garantat în plată la valoarea de 3.200 lei începând cu 01.01.2023;
Respectarea şi aplicarea Statutului personalului silvic, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, cât şi a Contractului Colectiv de Muncă;

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62298028
Copil din Bacău salvat de la înec de un tânăr. Copilul a fugit imediat după ce a fost scos din apă

Un copil din Bacău a fost salvat în ultimul moment, de la înec, duminică dimineață, din canalul de fugă al râului Bistrița.

62298020
Târg de deserturi spectaculoase la Londra. Ce tort a câștigat competiția | GALERIE FOTO

Cofetarii și-au pus imaginația la treabă pentru târgul deserturilor de la Londra. Prăjiturile, pe cât de apetisante, sunt tot atât de neobișnuite, iar asta pentru că au fost făcute special pentru Halloween.  

62267164
Cutremur cu magnitudinea 3,3 pe Richter în judeţul Buzău

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,3 grade pe Richter, s-a produs, marţi dimineaţa, la ora locală 03:13, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Cristela georgescu id291811 inquam photos ovidiu micsik
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.