Proiectele legilor Educației ajung pe masa Guvernului, după ce au fost îndelung dezbătute

62292616
Agerpres

Proiectele legilor Educației ajung joi, 9 martie, pe masa Guvernului, în ședința care va avea loc la Palatul Victoria. Proiectele au fost îndelung dezbătute atât în mediul politic, cât și în sistemul de educație din România.

Ele au fost prezentate la finalul lunii trecute de ministrul Educației, Ligia Deca, și cuprind, printre altele, şi schimbarea modului în care sunt examinaţi elevii care termină gimnaziul și liceul.

În cazul admiterii la liceu, pe lângă media de la Evaluarea Naţională se va putea introduce şi un concurs, acolo unde există cerere, însă pentru cel mult 60% dintre locuri. Iar examenul de Bacalaureat ar urma să aibă mai multe probe, în funcție de profilul elevului.

Iulian Cristache, președinte Federația Părinților: "Nu se poate să îi ducem până la finalul claselor a 12-a cu tot felul de discipline, sunt copii care în a 9-a fug de matematică, nu-i ajutăm acum cu acest bacalaureat. Înțeleg principiul Ministerului Educației, să îi evaluăm cât mai rotund”.

Experții în educație se așteptau la măsuri mai curajoase și în cazul abandonului școlar. Soluții există, însă doar pe hârtie. Cum ar fi mărirea valorii burselor de merit la 450 de lei, a celor pentru olimpici la 700 de lei, și oferirea de ajutoare pentru copiii care provin din familii defavorizate.

Edi Petrescu, reprezentant UNICEF: "O masă caldă fară școală de calitate nu schimbă nimic din viitorul lui. Doar că va fi mai bine hrănit, e ceva pozitiv, dar trebuie unit cu faptul că trebuie să învețe ceva în timpul școlii”.

În anul 2022, alianța "O voce pentru educație", formată din reprezentanți ai societății civile și ai mediului de afaceri, a propus Ministerului Educației peste 280 de amendamente la proiectul de lege al învățământului preuniversitar, aflat atunci în dezbatere publică. Deși unele au fost adăugate în actuala lege, reprezentanți asociației spun că există în continuare aspecte care trebuie luate în calcul. Cum ar fi învățământul dual.

Dragoș Anastasiu, reprezentant HORECA: "Ideea de minim 50% practică pe care noi am susținut-o nu apare, e lăsată la liberă alegere a celor care fac curricula, asta e una, doi, ne dorim foarte mult ca să nu mai existe concurență între învățământul tehnologic și dual și să fie tot sistemul dual".

Dacă vor fi avizate de Guvern, legile urmează să ajungă în Parlament, acolo unde vor fi dezbătute înainte să se ajungă la forma finală.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62329093
Diferențele dintre facultățile din România și cele de afară, remarcate de o studentă. „Acolo mergeam de 2-3 ori pe săptămână”

Atrași de ofertele educaționale cu mult peste cele de la noi, tinerii romani pleacă în număr din ce în ce mai mare la şcoală în străinătate.

62292388
Ministrul Ligia Deca a prezentat proiectele legilor educației. Ce noutăți aduc în învățământ

Ministrul Educaţiei Ligia Deca a prezentat luni, într-o conferinţă de presă, proiectele legilor educaţiei.

62326032
UE dă peste un miliard de euro pentru modernizarea școlilor, însă România riscă să piardă banii. Care este motivul

Deși avem parte de un ajutor financiar istoric de la Uniunea Europeană pentru dotarea claselor cu mobilier și materiale didactice, dar și pentru înființarea de laboratoare inteligente, directorii școlilor nu depun niciun efort ca să ia acești bani.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.