Programul ”Anghel Saligny”. Ce sume vor fi alocate fiecărui județ, potrivit unui ordin

62030876
Agerpres

Alocări de cel puţin 140 de milioane de lei pentru fiecare judeţ, de patru milioane pentru fiecare comună şi de șapte milioane de lei pentru fiecare oraş sunt prevăzute prin Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny”.

De asemenea, pentru fiecare municipiu (în afară de reşedinţele de judeţ) vor fi alocate 10 milioane de lei, iar pentru fiecare reşedinţă de judeţ, 43 de milioane de lei.

Fiecare sector al municipiului Bucureşti poate accesa fonduri în valoare totală de 35 milioane lei pentru proiecte, conform unui proiect de ordin al ministrului Dezvoltării, transmite News.ro.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) anunţă că a supus consultării publice ordinul pentru aprobarea “Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny".

“Pentru a evita creşterea disparităţilor şi pentru a asigura coeziunea teritorială, fiecare unitate administrativ-teritorială va avea prealocată finanţarea minimă pentru cel puţin un proiect eligibil, în limita sumei prevăzute în normele metodologice. Totodată, localităţile care accesează împreună fondurile disponibile prin acest program, prin Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară, vor putea beneficia de o finanţare sporită cu 10%”, a precizat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării.

Vor fi alocate cel puţin 140 de milioane de lei pentru fiecare judeţ, patru milioane pentru fiecare comună şi șapte milioane de lei pentru fiecare oraş. De asemenea, pentru fiecare municipiu (în afară de reşedinţele de judeţ) vor fi alocate 10 milioane de lei, iar pentru fiecare reşedinţă de judeţ, 43 de milioane de lei. Fiecare sector al municipiului Bucureşti poate accesa fonduri în valoare totală de 35 milioane lei pentru proiecte prin Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny”.

Potrivit indicatorilor minimali, prin Program vor fi finanţate 12.000 km de reţele de alimentare cu apă şi canalizare construite/extinse, 700.000 de branşamente individuale la sistem de alimentare cu apă/racorduri individuale la sistem de canalizare, construcţia sau modernizarea a 2.000 km de drumuri judeţene şi variante ocolitoare şi 3.000 km de drumuri comunale.

Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny” prevede finanţarea proiectelor pentru alimentări cu apă şi staţii de tratare a apei, sisteme de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate, drumurile publice clasificate şi încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri judeţene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale şi/sau drumuri publice din interiorul localităţilor, precum şi variante ocolitoare ale localităţilor, poduri, podeţe, pasaje sau punţi pietonale, inclusiv pentru biciclete şi trotinete electrice.

În plus, normele iau în considerare componenta de mediu ca obiectiv specific pentru investiţiile ce se vor finanţa prin Program. Ministrul a specificat că îmbunătăţirea condiţiilor igienico-sanitare, a calităţii mediului şi diminuarea surselor de poluare la nivel local vor fi parte a obiectivelor proiectelor locale.

Odată aprobat proiectul de ordin, care prevede normele metodologice, MDLPA pune la dispoziţia beneficiarilor platforma digitală investitii.mdlpa.ro. Astfel, derularea programului va fi total transparentă, întrucât UAT-urile şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti îşi vor putea crea conturi individuale pe platforma digitală prin care vor fi gestionate proiectele finanţate prin Programul Naţional de Investiţii “Anghel Saligny”, a adăugat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Contractele de finanţare multianuale încheiate între MDLPA şi beneficiari au o durată de maximum cinci ani bugetari, fără a depăşi data de 31 decembrie 2028, şi se încheie în limita creditelor de angajament aprobate anual cu această destinaţie, fără eşalonarea anuală a creditelor bugetare, care se înscriu cumulat pentru toată perioada de finanţare. Execuţia contractelor va fi permanent monitorizată pentru a evita deturnările de fonduri. Va fi organizată o structură specială în cadrul MDLPA, care va asigura monitorizarea proiectelor.

Pentru evitarea situaţiilor în care lucrările recente de asfaltare sunt sparte pentru construirea reţelei de apă şi canalizare se vor finanţa proiecte de modernizări de drumuri doar acolo unde există deja reţea de apă şi canalizare.

Proiectul de Ordin pentru aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiţii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) – d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021, poate fi consultat AICI.

De asemenea, pe pagina Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei se găsesc, în consultare publică, proiectele de acte normative prin care se stabilesc standardele de cost privind dezvoltarea reţelelor de apă, canalizare şi gaze, care sunt preluate din proiectele finanţate din fonduri europene.

Totodată, standardele de cost pentru modernizarea reţelei de drumuri au la bază standardele adoptate în 2010, dar abrogate în 2018, ajustate, pe baza datelor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică, cu creşterea preţurilor materialelor de construcţii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Ce s-a ales de fosta campioană US Open, după divorțul de Jozy Altidore, fostul atacant al lui Sunderland și Villarreal
Ce s-a ales de fosta campioană US Open, după divorțul de Jozy Altidore, fostul atacant al lui Sunderland și Villarreal
Citește și...
Un bărbat care și-a dat foc la nervi a fost salvat de polițiști, în Vâlcea. A ajuns la Psihiatrie

Un bărbat de 41 de ani din județul Vâlcea a fost salvat în primele ore ale zilei de sâmbătă de polițiștii chemați să intervină într-un scandal familial. 

Controale ample în piețe și supermarketuri înainte de Paște. Peste 1 milion de euro amenzi

Inspectorii de la Protecția Consumatorului și ai Autorității Sanitar Veterinare anunță că au controlat peste 3.000 de piețe și supermarketuri din toată țara. 

Românii din diaspora și-au anulat vacanțele de Paște din România, din cauza scumpirilor carburanților. Prețurile s-au dublat

Românii care muncesc în străinătate își anunță rând pe rând rudele că nu ajung acasă de Paște. Biletele de avion costă enorm și pot să fie și o mie de euro pentru doi părinţi cu doi copii, care vin din Italia sau din Spania.

Recomandări
Cum ar afecta Europa o eventuală invazie terestră a SUA în Iran. UE, pusă în fața unei dileme complexe

O posibilă invazie terestră a Statelor Unite în Iran ar avea un impact mult dincolo de zona de conflict, afectând Europa prin prețurile energiei, inflație, securitate regională și dezbateri strategice interne, arată o analiză Euractiv.

Măsurile luate de Ilie Bolojan pentru criza combustibililor: Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creşterii preţurilor

Premierul Ilie Bolojan explică, sâmbătă, măsurile luate de Guvern privind criza combustibililor, el arătând că Executivul acţionează în limita posibilităţilor pe care le are ca urmare a deficitelor bugetare foarte mari din anii trecuţi.

Cum ar fi apărut oferta-surpriză la carburanți. Reacțiile șoferilor care au apucat să alimenteze la cel mai mic preț din țară

Carburanții s-au scumpit din nou sâmbătă, după câteva zile în care am văzut și reduceri la benzinării. Ba chiar la unele stații s-au format și cozi, după ce motorina premium și benzina s-au ieftinit nesperat de mult, dar pentru scurt timp.