Lecție de politică de la un expert. De ce ne plac populiștii și cât de periculoasă este inflația acuzației de „extremist”
Vă invităm la un dialog eveniment cu profesorul Alexandru Gussi, în care temele abordate sunt de la demonetizarea termenului de „extremist” la filtrarea populismului prin procesul democratic și la atracția unora pentru suveranism.
Știrile ProTV: Putem vorbi despre o demonetizare a cuvântului „extremist” alăturat anumitor partide din actualul spectru politic local și „Vestic” (UE și SUA)? În unele situații pare că sensul s-a alterat până la „nefrecventabil” sau un simplu „contra” normei. Care ar fi riscurile demonetizării, dacă este cazul?
Alexandru Gussi: E o întrebare importantă, pentru că ea vizează atât discursul jurnalistic, cât și cel al științelor sociale, și cred că fiecare înțelege lucruri sensibil diferite. Esențial este să facem distincția între partidele de extremă dreapta sau extremă stânga și extremism. Orice spectru politic poate fi interpretat ca având un centru, apoi o dreapta și o stânga, apoi extremele acestora. Extremele unui anumit spectru politic democratic sunt partidele legale, care participă la alegeri, deci le pot câștiga.
Pe de altă parte, extremismul caracterizează partidele care utilizează sau, în unele cazuri, justifică și astfel încurajează violența ca mijloc de acțiune politică, în vederea cuceririi puterii prin alte mijloace decât cele legale. În acest sens partidele cu adevărat extremiste sunt scoase în afara legii, un exemplu clasic este cel de la începutul Germaniei Federale când partidul neonazist și partidul comunist au fost eliminate din viața politică de Tribunalul Constituțional. De aici încolo, există atât mult subiectivism, cât și o dificultate obiectivă de a trasa inginerește o limită absolută.
Este clar că partidele de la extremitatea spectrului politic tind să utilizeze mai des violența de stradă, sau să o justifice, sa folosească discursuri discriminatorii pentru câștiga simpatizanți etc. Există deci comportamente extremiste în rândul partidelor legale. Dar cei care le denunță de multe ori încearcă prin asta să-și maximizeze propriul lor avantaj politic. Asta face ca, în timp, să observăm demonetizarea de care vorbiți. Riscul e legat de pierderea credibilității, atât a discursului jurnalistic, cât și al discursului celor care se prezintă drept specialiști ai unui domeniu, dar care nu sunt obiectivi, fac jocuri politice fără să le asume. E clar că există o regretabilă inflație a acuzației de extremism.
Alexandru Gussi: „Extremele sunt periculoase când devin puternice”
Știrile ProTV: Se poate vorbi despre un dezechilibru în prezentarea publică (la nivel de media, social media etc) a extremiștilor „de stânga” versus cei „de dreapta”? Este vreuna dintre extreme mai periculoasă decât alta?
Alexandru Gussi: Nu este ușor să avem un răspuns general, trebuie să particularizăm pentru fiecare regim politic, care produce culturi politice specifice. Plecând de aici, putem observa că există o cultură politică democratică specifică Europei occidentale de după al Doilea Război Mondial. La originea acestei culturi politice se află realitatea războiului declanșat de Hitler și a Holocaustului.
Pe de altă parte, există războiul rece începând cu sfârșitul anilor 1940 și amenințarea comunismului sovietic. Din aceste realități au rezultat curentele antifasciste și anticomuniste care, pe de o parte, apărau democrațiile de amenințările respective, pe de altă parte au fost instrumentalizate politic. Antifascismul de către comuniști și socialiști, anticomunistul de către dreapta. Antifascismul a fost cultural mai influent. La momentul căderii comunismului, anticomunistul nu prea mai exista în Vest, dar antifascistul rămânea important la stânga ca element de asumare a unei presupuse superiorități morale în fața oricărui adversar politic. Această superioritate morală rămâne foarte atractivă pentru majoritatea studenților de la jurnalism sau științe sociale. Asta explică de ce cred că există dezechilibrul de care întrebați.
Extrema stângă este văzută în Vest ca idealistă, deci mai tolerabilă, pe când cea dreaptă evocă ororile războiului, intoleranța rasială etc. În țările care au trăit experiența comunismului, memoria colectivă este construită altfel. Poate chiar disimetria e câteodată inversată. Asta nu se vede totdeauna pentru că o parte din materialele apărute în mass-media din România sunt pur și simplu traduse în limba română, fără a ține cont de sensurile diferite ale termenilor politici.
Pe fond, extremele sunt periculoase când devin puternice nu atât pentru că ar putea dărâma regimurile constituționale, există destule contra-puteri pentru ca acest lucru să fie improbabil, ci pentru că ajung să educe, să creeze false așteptări și astfel inevitabile frustrări colective.
Populism de dreapta versus cel de stânga
Știrile ProTV: Se diferențiază cu ceva populismul de dreapta de cel de stânga?
Alexandru Gussi: Trebuie întâi spus că toate partidele utilizează forme de populism. Extremele spectrului politic radicalizează acest populism. Îl transformă dintr-un mijloc discursiv, într-o cvasi-ideologie. Populismele de stânga și de dreapta sunt fundamental diferite pentru că radicalizează elemente ale originii lor, ale stângii, respectiv ale dreptei. Asta nu înseamnă însă că nu au puncte comune, spre exemplu tind să fie etatiste economic, tocmai pentru că promit orice. Și în zona politicii externe observăm că partidele anti-sistem au fost mai pro-ruse, sau, după caz, mai puțin pro-Ucraina, decât cele din restul spectrului politic.
Știrile ProTV: De ce credeți că noțiunile de „patriotism” și „suveranism” sunt majoritar alăturate de „extremă dreapta” în discursul public deși, istoric, avem exemple clare, bine documentate, de regimuri de „stângă extremă” (comuniste) care au inclus aceste ideologii (însăși ideea de economie centralizată și guvernata de stat spre autarhie presupune asta).
Alexandru Gussi: Motivul principal este legat de experiența istorică de care am vorbit mai devreme. Istoric vorbind, sigur că naționalismul nu e neapărat incompatibil cu stânga, dar stânga, la nivelul percepțiilor, e cea care a promovat internaționalismul, e cazul URSS-ului timp de 75 de ani. Asta lasă urme. Dar totul depinde de context. În România, PSD-ul, deși legitimat de stânga europeană, nu a ezitat să aibă poziții naționaliste, chiar la ultimele europarlamentare sloganul său era unul tipic naționalist, „Votează românește”.
În Europa occidentală însă, lucrurile sunt diferite, dreapta e din ce în ce mai naționalistă și stânga mai anti-naționalistă. Este suficient să vezi ce steaguri sunt utilizate la manifestațiile de stradă ale unora și ale altora. Explicația nu este însă neapărat ideologică, e vorba despre electoratul căruia i te adresezi.
Spre exemplu, electoratul provenit din imigrație, nu neapărat la prima generație, este curtat de stânga și pentru că este din ce în ce mai numeros. Iar această strategie politică e în Franța, una asumată explicit. Atacul Hamas din 7 octombrie a fost un moment definitoriu în acest sens, de unde și steagurile palestiniene de la manifestațiile Noului Front Popular. Ceea ce prin ricoșeu încurajează dreapta de a îmbrățișa forme de naționalism.
Alexandru Gussi: „Asistăm la erodarea partidelor tradiționale”
Știrile ProTV: Mai putem vorbi astăzi, în secolul XXI, despre valori „de dreapta” și valori „de stânga” așa cum o făceam acum 50 de ani, 100 de ani?
Alexandru Gussi: Democrația presupune inevitabil forme de simplificare, chiar abuzivă. Oamenii au un spectru larg de valori, de identități, inclusiv politice. Nici clivajul stânga-dreapta, nici un număr mare de partide parlamentare nu pot rezolva problema reprezentativității. Ea e totdeauna imperfectă. Clivajul stânga-dreapta și identitatea fiecărei familii politice depinde de forța partidelor care domină fiecare parte.
În ultimii zeci de ani asistăm la erodarea partidelor tradiționale și la fărâmițarea identităților politice. Aici rețelele sociale au o mare responsabilitate. Ele creează realități virtuale paralele, dialogul devine dificil chiar între membrii aceluiași partid politic. Identitățile de stânga și de dreapta sunt deci fiecare sub spectrul acestei fărâmițări. Dar niciodată nu au fost esențe absolute, ele sunt relative, dependente de un anumit context. Iar în timp unele elemente pot trece dintr-o parte în alta, spre exemplu colonialismul a fost promovat în Franța de stânga în secolul XIX, pentru ca apoi colonialismul să fie îmbrățișat de dreapta, iar stânga să devină anticolonialistă.
Știrile ProTV: Cât de mare credeți că este riscul unei noi ciocniri violente între dreapta și stânga la nivel global?
Alexandru Gussi: Cred că noțiunile de stânga și de dreapta nu pot fi utilizate în afara unui anumit cadru politic național, unul care trebuie să fie democratic, pentru că fără competiție politică termenii de stânga și dreapta nu au sens. La nivel global vedem un nou război rece între democrațiile occidentale și autoritaritarisme de diverse tipuri (China se vrea comunistă, Coreea de Nord și mai comunistă, Rusia naționalistă, Iranul teocratic). Unii citesc asta, cred eu eronat, în paradigma Occident colonialist versus un Sud global ce se prezintă ca victima acestui Occident. Aici agresiunea rusă împotriva Ucrainei a contrazis paradigma respectivă și a fost elementul declanșator al unei duble mișcări de lungă durată.
Pe de o parte, o emancipare față de puterea globală dominantă, SUA, ca simbol al Occidentului în general. Dar, pe de altă parte, o trezire a acestui Occident, care și-a dat seama de anumite fragilități, și e în curs o redefinire a priorităților. Democrațiile sunt însă construcții instituționale extrem de complexe, reacționează lent pentru că sunt produsul unei multitudini de compromisiuri. Dar sunt mult mai solide decât sistemele autoritariste, a căror principală obsesie e să nu se prăbușească.
Alexandru Gussi: „Pentru mulți, politica a devenit treptat o formă de divertisment”
Știrile ProTV: Cum credeți că va evolua relația individ-societate, mai ales în contextul actual, al accelerării tehnologice și Inteligenței Artificiale? Este un scenariu de tip Matrix chiar atât de îndepărtat?
Alexandru Gussi: Tehnopolitica ne face să trăim instant și în ritm de flux neprioritizat evenimentele politice. Devine un fel de joacă cu instinctele noastre. Iar politica instinctivă e nerezonabilă la nivel individual și duce la extremism la nivel colectiv. Suntem într-o hiper-modernitate în care, ca să prelungesc răspunsul de la întrebarea precedentă, individualismul caracterizează atât stânga, cât și dreapta. Vedem deocamdată că rețelele sociale au produs, așa cum spuneam, fragmentare socială, ideologică, politică. Putem adaugă neîncrederea în instituții. Când ai realități virtuale paralele care te îndepărtează de realitatea efectivă, atunci coeziunea socială e pusă în discuție.
Extremismul anti-instituțional e și un produs al algoritmilor. În plus, pe fond cererile societăților sunt contradictorii: pe de o parte e foarte individualistă, pe de altă parte are nevoie de un stat destul de puternic cât să gestioneze complexitatea în general, cea tehnologică și de intrastructură în special. Iar tentația statului este de a utiliza extensiv tehnologia, ceea ce oferă un rol crescut serviciilor secrete. Nu este deloc domeniul meu de competență, dar aș spune că trebuie căutată o soluție mediană între tehno-optimismul debordant și tehno-scepticismul care poate înșira on listă de riscuri care ne vor înfiora.
Deocamdată e bine să privim fluxurile de bani ale lobby-urilor marilor firme tehnologice către decidenții de la Washington și Bruxelles ca să știm de ce nu au fost puse limite la timp și dacă e posibil să existe analize obiective ale consecințelor lipsei de reguli din acest domeniu. În plus, avem exemplul tehno-dictaturii chineze, deci societățile democratice știu deja ce vor să evite.
Știrile ProTV: De ce are succes populismul? Ține de educație? De nivelul de trai? Este chiar atât de îmbietor?
Alexandru Gussi: Fiecare tinde să aibă un complex de superioritate față de cel care votează altfel, suntem deci tentanți să-l considerăm pe celălalt fie needucat, fie neinformat, fie pur și simplu rău intenționat. Pentru mulți, politica a devenit treptat o formă de divertisment. E un content, printre altele. Politicienii s-au adaptat politicii-spectacol impuse întâi de televiziune, acum de prezența peste tot a ecranelor. Discuția rațională s-a devalorizat. Atunci populismul se impune pentru că nu este decât altă formă de spectacol, câteodată mai reușit.
În plus, trebuie spus că partidele tradiționale de multe ori au confiscat reprezentarea. O societate foarte dinamică, în care totul se schimbă foarte repede, se confruntă cu partide vechi, câteodată cu elite gerontocratice. Nu trebuie deci să neglijăm faptul că populismul este și o formă de înnoire a clasei politice. Dar populismul are succes câtă vreme reprezintă schimbarea. În momentul în care ajunge la putere, fie se prăbușește, fie se adaptează eticii responsabilității.
Alexandru Gussi: „Poporul are dreptate, inclusiv pentru că el va plăti și prețul unor erori importante”
Știrile ProTV: Unde ar fi „adevărul” (în sensul de calea benefică pentru societate în ansamblul ei) între „poporul are întotdeauna dreptate” și „poporul trebuie condus împotriva voinței lui imediate”?
Alexandru Gussi: Teoretic vorbind, dar tocmai aici diferența între practica democratică și teoria democratică e importantă, democrația presupune că poporul are întodeauna dreptate. Asta în sensul că este singurul producător de legitimitate politică. Ideea de democrație reprezentativă introduce însă un filtru, alt filtru e legat de limitarea ideii de voință imediată de care vorbiți. Ori democrația este tocmai ceva mediat, e un proces, sunt niște etape, fie că vorbim de alegeri, fie chiar dacă vorbim de referendum, totul este încadrat de niște legi, presupune perioade de campanie electorală, de dezbatere, un timp de reflecție înaintea votului.
Rolul liderilor politici este acela de a explica de ce anumite dorințe imediate sunt periculoase. E deci să asume decizii nepopulare. Dar poate face asta tocmai pentru că are un mandat legitim și pentru că poate fi oricând schimbat. Între cele două alternative pe care le dați, adevărul nu este deci la mijloc. Poporul are dreptate, inclusiv pentru că el va plăti și prețul unor erori importante. Asta face ca orice om politic care-și asumă o decizie nepopulară să trebuiască să accepte că poate oricând pierde puterea. Într-o democrație autentică un lider politic nu se poate prevala de durata mandatului său ca să se cramponeze la putere.
Exemplul dat de De Gaulle când și-a dat demisia, în 1969, a rămas un model chiar pentru un președinte ales direct, nu mai vorbesc de prim-miniștri sau miniștri. Dacă societatea te dezavuează, e bine să te retragi înainte de a fi forțat să o faci. Prin acest exercițiu dureros riscă să treacă și actualul președinte francez, Emmanuel Macron.
Despre Alexandru Gussi
Alexandru Gussi este politolog, doctor în științe politice al Sciences Po Paris, fost consilier prezidențial și predă la Facultatea de Științe Politice a Universității București.
Domeniile de cercetare sunt utilizarea politică a trecutului, analiza sistemului politic românesc, justiția de tranziție în postcomunism și viața politică franceză.
