CNN: Majoritatea alegătorilor americani cred că Donald Trump a câştigat dezbaterea

62157049
StirilePROTV

Majoritatea alegătorilor înregistraţi în SUA pentru a vota la următoarele alegeri prezidenţiale consideră că fostul preşedinte Donald Trump l-a depăşit pe actualul preşedinte, Joe Biden, în dezbaterea desfăşurată joi pe canalul CNN.

Astfel, 67% dintre telespectatorii care au urmărit dezbaterea cred că republicanul Donald Trump a avut performanţe mai bune, faţă de 33%, care au considerat contrariul, potrivit unui sondaj realizat chiar de reţea în rândul telespectatorii care au vizionat programul, informează EFE.

Potrivit sondajului CNN, majoritatea respondenţilor au indicat că nu au încredere reală în capacitatea democratului Joe Biden de a conduce ţara şi, în acelaşi timp, o majoritate a apreciat că dezbaterea a avut un efect redus sau niciun efect asupra modului în care va vota pe 5 noiembrie.

Dintre alegătorii republicani, 96% au spus că Donlad Trump a făcut o treabă mai bună în dezbatere, în timp ce 69% dintre alegătorii democraţi l-au văzut pe Joe Biden drept câştigătorul serii.

Pe de altă parte, 81% dintre cei consultaţi au declarat că dezbaterea nu a avut niciun efect asupra deciziei lor privind alegerea preşedintelui, în timp ce 14% au spus că evenimentul i-a făcut să reflecteze, deşi nu şi-au schimbat opinia anterioară.

Doar 5% au recunoscut că s-au răzgândit cu privire la candidatul pentru care vor vota după ce au văzut dezbaterea.

CNN avertizează că rezultatele sondajului reflectă opiniile alegătorilor care au urmărit dezbaterea şi nu sunt reprezentative pentru opiniile întregului public care ar putea vota, în cele din urmă, la scrutinul prezidenţial din noiembrie. 

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62426093
Guvernul olandez, acţionat din nou în justiţie pentru furnizarea de piese de avioane F-35 către Israel

Trei ONG-uri pentru apărarea drepturilor omului au acţionat din nou în justiţie guvernul olandez, afirmând că interdicţia de a furniza Israelului piese pentru avioanele de luptă F-35 nu a fost respectată în practică, relatează AFP.

62462430
Cum se va schimba campania electorală după prima dezbatere. „Am asistat la sfârșitul lui Joe Biden"

Milioane de oameni au asistat la sfârșitul unei președinții în direct la televizor. Performanța lui Joe Biden în timpul dezbaterii a fost ”jenantă”, relatează New York Post.

62390848
Giorgia Meloni rupe tăcerea în legătură cu declaraţiile antisemite ale unor membri ai mişcării de tineret a partidului său

Şefa guvernului italian Giorgia Meloni a condamnat vineri declaraţiile antisemite şi rasiste făcute de membri ai mişcării de tineret a partidului său, Fraţii Italiei, într-un reportaj realizat cu camera ascunsă, relatează AFP.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.