Problemele reale ale MApN, după ce România a aprobat donarea unui baterii Patriot Ucrainei. Criza care a lovit armata

×
Publicitate

Guvernul a aprobat donarea unui sistem de apărare antiaeriană Patriot Ucrainei, ca parte a sprijinului occidental în lupta împotriva Rusiei.

Parlamentul va dezbate în regim de urgență propunerea Executivului care prevede totodată achiziționarea în paralel a unui alt sistem Patriot care să-l înlocuiască pe cel donat.

Decizia Guvernului vine după ce vineri oficialii ucraineni au cerut țărilor partenere să furnizeze cât mai repede sistemele de apărare antiaeriană promise.

Decizia Guvernului consfințește formal hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării de la începutul verii.

Mihai Constantin, purtător de cuvânt al Guvernului: „Proiectul de lege al Guvernului a intrat în regim de urgență pe circuitul Parlamentului”.

Criză de personal în MApN

Ministerul Apărării precizează că în urma donației către Ucraina e nevoie de refacerea apărării antiaeriane a României prin cumpararea de la guvernul Statelor Unite a unui sistem similar cu cel donat. Achiziția ar urma să fie făcută cu fonduri din surse externe nerambursabile. Doar taxele și comisioanele aferente, în valoare de 60 de milioane de dolari, vor fi suportate din bugetul MApN.

România are patru sisteme de apărare antiaeriană Patriot, din totalul de șapte comandate. Doar două sunt însă operaționalizate. Primul a intrat în serviciu în 2022, al doilea, în iunie anul acesta. Potrivit unor surse neoficiale, celelalte două sisteme ar putea fi operaționale în prima parte a anului viitor. Doar că unul din aceste două sisteme va fi donat acum Ucrainei, iar Guvernul trage speranța că va primi rapid altul în schimb.

Operaționalizarea bateriilor Patriot este anevoioasă pentru că pregătirea oamenilor care ar trebui să manevreze aceste sisteme durează de la câteva luni până la un an. În plus, Ministerul Apărării, care trebuie să selecteze specialiști pentru Patriot, se confruntă și cu o criză de personal.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62479219
A început „mica recalculare” a pensiilor. Care sunt categoriile de români vizați
Primele pensii recalculate au început să ajungă de luni la titulari, a anunțat Poșta Română. Peste 3,8 milioane de români ar trebui să primească mai mulți bani.
62480053
Furtunile puternice vor lovi tot mai des România. Avertismentul autorităților după ciclonul devastator de pe Litoral
Îngrijorate de distrugerile provocate pe litoral de ciclonul format în Marea Neagră, cel mai puternic din ultimii ani, autoritățile de mediu au lansat un avertisment. Furtuni tot mai dese vor afecta România, anunță Ministerul Mediului.
62480055
A murit Dan Voicilă. Marele comentator sportiv avea 85 de ani. A fost la microfon în finala Steaua - Barcelona
Dan Voicilă, unul dintre marii comentatori sportivi pe care i-a avut Radio România, a murit la 85 de ani.