Problema abandonului animalelor capătă o nouă amploare. Câinii adoptați sunt readuși în adăposturi

×
Publicitate

Fenomenul abandonării animalelor de companie a căpătat amploare, mai ales după pandemie, iar padocurile din Iași, de exemplu, au ajuns neîncăpătoare.

Pe lângă pisicile sau câinii fără stăpân, strânşi de pe străzi, medicii veterinari se confruntă și cu o altă problemă. Câinii adoptați sunt readuși în adăpost, la câteva luni după ce au fost scoși din cuști, alintați și preluaţi de familii. În criza economică actuală, numărul adopțiilor a scăzut drastic, spun şi membrii ONG-urilor care fac eforturi uriaşe să îngrijească sute de vieţuitoare.

În mai puțin de o lună de zile, alți peste 30 de câini au fost returnați padocului, după ce, anterior, au fost adoptați de oameni entuziasmați că vor avea un companion. Mulţi susţin că nu își mai permit financiar să crească un câine, din cauza majorării prețurilor la mâncare și eventuale tratamente, vaccinări sau deparazitări.

Anca Tărăboanță, medic veterinar padoc Tomești: „Cel mai tare mă doare sufletul pentru câinii care o viață au avut proprietar. Motivele sunt diferite, dar cel mai frecvent este că a fost câinele părinților și nu îl mai pot ține. Nu vă pot spune ce clipe trăiesc câinii ăia, că sunt lăsați sau privirea omului când pleacă și se uită după el. E dureros”.

În padocul din Tomești sunt peste 1200 de căței strânși de pe străzi sau abandonați de proprietari în diverse locuri. Și la adăpostul din comuna Miroslava, peste 200 de câini își așteaptă stăpânul. Soarta părea să fie mai blândă cu cel puțin 10 blănoși, dar, la scurt timp după ce au fost adoptați și microcipați, au fost abandonați la poarta padocului.

Georgiana Olaru, administrator padoc Miroslava: „De multe ori, oamenii încearcă să inventeze motive, ne dăm seama că nu sunt cele reale, dar îi acceptăm înapoi, pentru că avem posibilitatea să avem grijă de ei și să le oferim un cămin, nu să fie lăsați pe stradă și să se descurce așa cum pot”.

Lunar, de pe străzile Iașiului sunt strânsi peste 150 de pisici și câini abandonați, cu 30% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Ajunși în padoc, patrupedele sunt sterlizate.

Citește și: Unul dintre cei mai temuți interlopi din Chiajna, cercetat pentru tentativă de omor calificat, din nou reținut

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62200251
Un bărbat care lucra ca cioban în timpul verii, a murit lovit de fulgere

O nouă tragedie s-a petrecut în munți, în timpul unei furtuni puternice. Un bărbat de 51 de ani din Gorj, care lucra ca păstor de oi pe timpul verii, a murit lovit de fulgere.

62015369
Aplicaţia pentru calcularea tarifelor trimiterii unui colet pe teritoriul UE,disponibilă şi în limba română

Instrumentul dezvoltat de Comisia Europeană, prin care cei interesaţi pot să afle costurile trimiterii unui colet în şi din orice stat din Uniunea Europeană, este disponibil în prezent şi în limba română, a anunţat (ANCOM), scrie Agerpres. 

62264540
Autocar cu 51 de pasageri, accident grav în Maramureș. Șoferul a murit, 8 persoane au fost rănite. A fost activat Planul Roșu

Un autocar cu 51 cetățeni polonezi, al cărui şofer a pierdut controlul volanului, a intrat în gardul unei case, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie, anunţă Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Recomandări
Luca niculescu negocieri psd agerpres
Ce spune Luca Niculescu despre miniștrii PSD din guvernul său. Motivele pentru care Marian Neacșu va fi vicepremier

La o zi după depunerea programului de guvernare și a listei cabinetului său, Luca Niculescu a vorbit despre social-democrații care urmează să facă parte din cabinetul său, inclusiv despre Marian Neacșu, liderul PSD care ar putea ajunge vicepremier.

Shutterstock oameni multime pe strada
Cum arată execuția bugetară a României pe primele nouă luni din 2026. Cum au evoluat deficitul și cheltuielile statului

Deficitul bugetar al României a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni din 2026, de la 5,35% în aceeași perioadă a anului trecut, iar veniturile au crescut cu 11,8%, arată datele despre execuția bugetară de la Ministerul Finanțelor.

F 16 romania afp 000 33fz3yw
Încă o alertă de dronă în apropierea graniței cu Ucraina. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol

O nouă alertă aeriană a fost instituită în nordul județului Tulcea, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce radarele Ministerului Apărării Naționale au detectat o dronă în apropierea graniței cu România, în zona localității Plauru.