Primarul suspendat din Livezile, acuzat de agresiune sexuală, îşi va petrece sărbătorile în arest preventiv

62594045
Pro TV

Primarul suspendat din comuna bistriţeană Livezile, Traian Simionca, acuzat de agresiune sexuală, violarea vieţii private şi influenţarea declaraţiilor, îşi va petrece sărbătorile de iarnă în arest preventiv.

 

Măsura este valabilă până la data de 23 ianuarie 2026, a decis marţi Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Tribunalul a desfiinţat, astfel, o decizie a Judecătoriei Bistriţa din data de 19 decembrie, prin care a fost respinsă propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa, iar primarul ar fi urmat ca, începând cu data de 25 decembrie, să revină în arest la domiciliu.

"Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa împotriva încheierii penale nr. 129/JDL/2025 pronunţată la data de 19.12.2025 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bistriţa în dosar nr. 11248/190/2025, desfiinţează hotărârea atacată în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa în dosarul de urmărire penală nr. 2890/193/P/2025, respectiv de înlocuire a măsurii preventive a arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, şi, soluţionând cauza, (...) admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa de prelungire a măsurii arestului preventiv, ca fiind întemeiată, şi pe cale de consecinţă, dispune prelungirea pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 25.12.2025 şi până la data de 23.01.2026, inclusiv, a măsurii preventive a arestului preventiv luată faţă de inculpatul S.T.", se arată în soluţia publicată marţi pe portalul instanţelor de judecată.

Decizia Tribunalului este definitivă

Decizia pronunţată de Tribunal este definitivă.

Simionca a fost plasat pentru prima dată în arest la domiciliu în data de 25 noiembrie, de către Judecătoria Bistriţa, decizie care a fost contestată atât de către inculpat, cât şi de către procurori.

Pe 12 decembrie, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a admis contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa şi a dispus arestarea preventivă a primarului, până în 24 decembrie, inclusiv.

În 17 decembrie, la Judecătoria Bistriţa a fost înregistrată solicitarea procurorilor de prelungire a mandatului de arestare preventivă. Două zile mai târziu, Judecătoria a respins această propunere şi a dispus înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, începând cu data de 25 decembrie şi până la data de 23 ianuarie 2026, inclusiv.

Această decizie a fost contestată în 19 decembrie de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa şi desfiinţată ulterior de Tribunal.

Problemele primarului încep în noiembrie

Problemele primarului din comuna Livezile, în prezent suspendat din funcţie, au început în 5 noiembrie, după ce poliţiştii au deschis un dosar penal în urma apariţiei pe reţelele de socializare a unor imagini în care edilul apărea în ipostaze intime alături de o angajată, în biroul acestuia.

La data de 24 noiembrie, poliţiştii au făcut mai multe percheziţii în comuna Livezile, inclusiv la sediul primăriei şi la domiciliul primarului, ocazie cu care au fost ridicate mai multe telefoane mobile şi medii de stocare. 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Cazul fetei de 16 ani ucise la Galaţi: bărbatul care o exploata sexual a fost reţinut

Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Brăila au dispus luni reţinerea bărbatului care exploata sexual minora de 16 ani, ucisă de un client pe 16 noiembrie 2025, într-un bloc din municipiul Galaţi, a informat, marţi, (IPJ) Galaţi.

Elevii vor avea transport gratuit și pe perioada examenelor de Bacalaureat și Evaluare Națională

Elevii vor beneficia de transport gratuit şi pe perioada examenelor de bacalaureat şi evaluare naţională, potrivit unui proiect adoptat marţi, cu unanimitate de voturi, de Camera Deputaţilor.

 

Explozia din Rahova. CL Sector 5 a aprobat decontarea cheltuielilor pentru rebranşarea oamenilor la curent şi gaze

Consiliul Local Sector 5 a aprobat marţi decontarea cheltuielilor pentru rebranşarea la energia electrică şi gazele naturale a familiilor afectate de explozia care a avut loc în octombrie, în blocul din Rahova.

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Primul Boeing 738 Max 8 din flota TAROM a ajuns în țară. Pe ce rute va zbura avionul ”Mircea Lucescu” | VIDEO

Prima aeronavă Boeing 738 Max 8 a intrat, sâmbătă, în flota TAROM. Se numeşte Mircea Lucescu şi are 189 de locuri. Avionul va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid şi Cluj.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.