Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis despre azilele groazei din Ilfov: ”Este o rușine națională”

×
Publicitate

Președintele Klaus Iohannis este de părere că ceea ce s-a întâmplat în azilele din Ilfov este ”o rușine națională”. Aflat la Vilnius, unde participă la summit-ul NATO, șeful statului a fost întrebat de reporteri despre această situație gravă din țară.

Șeful statului s-a întrebat, retoric, ”cum putem să ne imaginăm că funcționează aceste azile fără ca autoritățile de verificare și control să știe”.

Recent, Centrul de Resurse Juridice, ONG care a demascat abuzurile de la azilele din Ilfov, a cerut demiterea ministrului Muncii, Marius Budăi (PSD), pe care l-a acuzat că știa încă din noiembrie 2022 de aceste abuzuri.

De asemenea, un consilier al ministrului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, are calitatea de martor în dosarul deschis de DIICOT pentru infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, fals în declaraţii, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi delapidare, fapte comise în legătură cu administrarea unor centre pentru vârstnici şi persoane cu handicap mintal, unităţi administrate privat dar finanţate din fonduri publice.

În schimb, ministrul Firea a susținut că nu a avut ”cunoștință despre activitatea centrelor și a asociației menționate în această anchetă” a celor 3 azile din Ilfov.

Președintele Klaus Iohannis: ”Chestiunea cu... așa cum s-au numit, azilele groazei, este una foarte complicată și dacă îmi permite să fac o afirmație, cred că este o rușine națională. Este o rușine națională și măsurile care vor fi luate trebuie să taie răul de la rădăcină. Este evident că aici sunt mulți vinovați, dar nu toți pot fi încadrați. La fel. Sunt unii vinovați direct, cei care au supus la rele tratamente pe bătrânii care acolo și-au căutat liniștea și un tratament uman. Este foarte problematic și aceste persoane trebuie identificate și sancționate conform legii. Dar mai sunt și alții. Cum putem să ne imaginăm că funcționează aceste azile fără ca autoritățile de verificare și control să știe?

Trebuie văzut cine a știut și nu a acționat, trebuie tras la răspundere și cred că lucrurile vor merge mai departe, fiindcă vinovați sunt toți cei care au știut și n-au făcut nimic, n-au sesizat, n-au intervenit. Și atunci cred că trebuie să fie găsiți toți vinovații, indiferent dacă vorbim despre o vinovăție în exercițiul funcției sau o vinovăție politică sau morală. Și, până când nu vor fi trași la răspundere toți cei care au permis o astfel de grozăvie în România, lucrurile nu vor putea fi îmbunătățite. Deci, eu sunt adeptul unei intervenții clare, ferme și hotărâte”

Reporter: Ar trebui ministrul Muncii să demisioneze?

Președintele Klaus Iohannis: ”Nu știu cine se face vinovat politic. Asta se va vedea și eu. Sper foarte mult ca cei care sunt în poziții să ia măsuri politice, să aibă curajul să o facă”.

Azilele groazei

În București au fost închise patru cămine pentru persoane vârstnice, iar conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 a fost demisă.

Astfel de verificări au fost peste tot în țară.

Între timp, 82 dintre persoanele preluate din azilele din Ilfov au fost evaluate de medici. Nouă sunt internate acum la Spitalul Obregia din Capitală. Medicii au constatat că unii dintre pacienți nu aveau schemele de tratament actualizate de ani de zile.

Aceste lucruri se regăsesc și în raportul de arestare. Procurorii au notat că ”beneficiarii nu primesc la timp și conform schemelor de tratament medicamentele de care au nevoie, activitatea fiind lăsată în voia hazardului și delegată unor persoane fără calificare medicală”.

Statul român știa de azilele groazei

Statul român știa de mult că bătrânii din cele trei azile din Ilfov sunt chinuiți înfiorător, dar i-a lăsat acolo să sufere în continuare, oficialii guvernamentali considerând că și-au făcut treaba și au rezolvat situația prin sesizarea DIICOT.

Informația apare într-o comunicare oficială a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, ca precizare la știrea ”Azilele groazei: Peste 100 de bătrâni erau maltratați și înfometați în Ilfov, pe bani grei. Operațiune uriașă de salvare”.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62364537
Ce înseamnă pentru România summit-ul NATO de la Vilnius: ”Un nivel superior de protecţie şi apărare”

Summit-ul NATO de la Vilnius, care are loc în perioada 11-12 iulie 2023, se desfășoară într-un moment critic pentru securitatea euroatlantică, în al doilea an de la începerea agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

62348878
Guvernul, presat să găsească soluții pentru a aduce mai mulți bani la buget. Unde vor liberalii să bage taxe mai mari

Tichetele de masă vor valora 35 de lei, de la 1 august, și 40, de la 1 ianuarie 2024. Decizia a fost luată după ce sindicatele au cerut această majorare pe fondul inflației.

62316323
Azilele groazei. Șeful DSP Ilfov și-a dat demisia, a anunțat ministrul Sănătății

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Ilfov a demisionat luni, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.