Primăria Sectorului 2 reclamă o creștere de 50% a concediilor medicale. Recomandările Colegiului Medicilor

62555608
Pro TV

Primăria Sectorului 2 a semnalat o creştere neobişnuită a numărului de concedii medicale pentru angajaţii instituţiei la Colegiul Medicilor din București. În luna iulie au fost cu 50% mai multe față de aceeași lună din 2024.

„Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti va colabora – în conformitate cu prevederile legale şi reglementările profesiei medicale – cu orice instituţie a statului pentru respectarea legii şi a exercitării profesiei medicale. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte posibila acordare de concedii medicale nejustificate, având în vedere că acest tip de subiect poate aduce prejudicii imaginii medicului la nivel general, este important ca sesizările să fie verificate, precum şi să existe un rezultat al acestor verificări prezentat public”, au transmis reprezentanţii Colegiului Medicilor.

Ei au precizat că recomandă ca documentele cu suspiciuni să fie trimise la Casa de Asigurări de Sănătate.

„Astfel, strict pe sesizarea primită, recomandăm ca documentele care ridică suspiciuni să fie trimise către Casa de Asigurări de Sănătate pentru verificarea acestora conform legii-oug 158, urmând ca în eventualitatea în care se constată nerespectarea de către medicii prescriptori a prevederilor legale şi/sau celor deontologice, documentele să fie trimise Comisiei de Disciplină a CMMB pentru analiză şi eventuale măsuri”, a afrmat sursa citată.

Primăria Sectorului 2 din Bucureşti anunţa că a sesizat Colegiul Medicilor după ce, în urma unei analize, s-a constatat „o creştere neobişnuită şi semnificativă” a numărului de concedii medicale pentru angajaţii instituţiei, în contextul reorganizării acesteia.

În luna iulie, au fost acordate 1.142 de zile, cu 50% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cheltuiala suplimentară fiind de 250.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62577966
Refugii nefuncționale. Subsoluri parcelate. – FĂRĂ ADĂPOST – un nou reportaj, duminică, la România, te iubesc!

Cât de pregătit este statul român să își apere cetățenii în cazul unui conflict armat? La trei ani de la izbucnirea războiului din Ucraina, autoritățile încep să își pună această întrebare, iar răspunsurile sunt îngrijorătoare.

62577949
Focar de infecție la Iași, la „Sfânta Maria”. Șase copilași au pierit acolo recent. ATI e închis. Se fac controale și teste

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a început o anchetă epidemiologică la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” privind un posibil focar de infecţii cu o bacterie, după ce 6 copii au murit în ultimele zile în secţia ATI, lucru confirmat de Ministerul Sănătății.

62577948
Ștefan Dumitrașcu, fost arhitect-șef al Bucureștiului, cercetat penal, legat de avizele pentru o zonă „de lux”

Fostul arhitect-șef al Bucureștiului, Ștefan Dumitrașcu, este cercetat penal pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. El este acuzat că a semnat mai multe documente care au condus la aprobarea nelegală a PUZ-ului pentru o zonă de lux.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.