Prima școală verde din România, în Buzău. Cum au fost reduse considerabil costurile clădirii

×
Publicitate

Prima școală verde din țară se află în Buzău. Pentru că funcționează cu resurse proprii, și-a redus considerabil costurile.

Apa de ploaie este adunată pentru căldură și toalete, energia electrică este produsă de panouri fotovoltaice, iar deșeurile sunt colectate selectiv și trimise la reciclare.

Transformarea Școlii Generale numărul 11 a început anul trecut. De pildă, pentru încălzire, a fost pus în funcțiune un sistem de pompe de căldură, care funcționează cu apă de ploaie.

„Economia se face că nu se mai consumă gaz”

Iulian Vasile, administrator școală: „La aer de afară și îl înmagazinează și dă căldura în interior, în interiorul localului, are două recipiente unde se ține apa, două pufere și apa pleacă cu alte pompe în unitate. Economia se face că nu se mai consumă gaz.”

Tot apa meteorică, strânsă în trei bazine, două dintre ele subterane, este folosită și la toalete. Iar în caz de nevoie, și la stingerea incendiilor.

Livia Mărculescu, director școala nr. 11 Buzău: „Cu aceasta pompele de căldură, apă, aer, realizează căldura în incinta localului în care ne aflăm în timpul iernii atunci când temperatura ajunge până la zero grade. De asemenea, apa colectată este folosită atât la irigarea serei didactice, este irigare prin picurare, cât și la toalete.”

Economie de peste 4.000 de euro anual la energia electrică

Energia electrică este produsă de panourile solare montate pe școală, prin care se face o economie de peste 4.000 de euro pe an. Producția este chiar mai mare decât necesarul, astfel că aproximativ 7% intră în rețeaua națională.

Ștefan Duca, proiectant: „Energia solară capturată de panourile fotovoltaice de pe acoperișul școlii ajunge în acest invertor care injectează energie în rețea, școala devenind prosumator. Tot acest proces este complet automatizat.”

Unitatea a fost vizitată și de președintele Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis, președintele României: „Avem aici o școală care deja aplică foarte mult din ceea ce credem că trebuie să se regăsească în școli.”

În școala din Buzău învață peste 2.000 de elevi. Aceasta a devenit verde printr-o investiție de 200.000 de euro, fonduri din bugetul local.

CITEȘTE ȘI: Zborurile s-ar putea scumpi, după un vot al Uniunii Europene împotriva poluării

Când vom fi opt miliarde de oameni pe Pământ. Țările cu cei mai mulți locuitori

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62264435
După șase ani, reîncep lucrările pentru Autostrada Moldovei, prima prietenoasă cu mediul
Ministerul Transporturilor a semnat marți contractul cu primul constructor care va face, după multă vreme, lucrări la Autostrada Moldovei.
62257853
Vacanțele de anul acesta, cele mai scumpe din ultimii 10 ani. Prețurile pentru biletele de avion au explodat
În ciuda prețurilor mai mari la transport, cazare și mâncare, turismul în Europa dă semne că își revine la nivelul de dinaintea pandemiei. Și stă cel mai bine față de Statele Unite și Asia.
62264423
Ministerul Agriculturii vrea să îi convingă pe fermierii români să păstreze în ţară grâul. Ce măsuri pregătesc
Ministerul Agriculturii pregătește o lege prin care să îi convingă pe fermierii români să păstreze în ţară grâul şi să îl transforme aici în făină.