Prefectul și subprefectul de Olt, audiați de procurorii militari după ce au tras cu arme Kalașnikov într-un poligon MApN

×
Publicitate

Prefectul și subprefectul județului Olt au fost ridicați marți după-amiază din birourile lor de procurorii militari pentru a fi audiați în legatură cu o tragere cu arme Kalașnikov, pe care cei doi au făcut-o într-un poligon al MApN.

Întâmplarea investigată acum într-un dosar penal de procurorii Parchetului militar din București s-ar fi petrecut la sfârșitul lunii mai în poligonul Redea din județul Olt, acolo unde MApN a organizat atunci exercițiu de mobilizare pentru rezerviștii din Olt, Teleorman și Giurgiu, un exercițiu unde a participat și prefectul județului Olt, dar și subprefectul și după ce rezerviștii au tras cu armele automate Kalașnikov.

Atât prefectul, cât și subprefectul, spun procurorii militari, ar fi vrut să încerce aceste arme și ar fi golit fiecare câte două încărcătoare cu 60 de cartușe, însă problema ar fi intervenit în momentul în care militarii ar fi menționat în documentația oficială ca să justifice pe de o parte tragerea, dar și utilizarea cartușelor, informații nereale, de aici s-a ajuns la investigație.

Marți după-amiază au fost aduși la Capitală atât prefectul, cât și subprefectul, pentru a da socoteală în fața unor suspiciuni grave în fața unor presupuse infracțiuni de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept. Însă, alături de cei doi a ajuns în birourile procurorilor și comandantul unității care le-ar fi pus la dispoziție armele, iar șeful centrului militar județean care ar fi de asemenea implicat în această poveste neobișnuită va trebui să dea explicații.

O anchetă în plină desfășurare la capătul căreia nu este exclus să asistăm inclusiv la măsuri preventive, nu e exclus ca cei doi să fie reținuți pentru 24 de ore.  

Articol recomandat de sport.ro
Europa îi mai dă o lovitură lui Putin! Decizie radicală luată la Bruxelles. Ce riscă țările care colaborează cu Rusia
Europa îi mai dă o lovitură lui Putin! Decizie radicală luată la Bruxelles. Ce riscă țările care colaborează cu Rusia
Citește și...
62601332
Sondaj. Șase din zece români cred că justiția este controlată politic și nu le-ar face dreptate

Un sondaj de opinie recent arată că justiția din România se confruntă și cu o criză de încredere. 6 din 10 români consideră că acest domeniu este controlat politic.

62396252
Proiectul pentru prevenirea violenţei domestice a fost votat în Senat. Ce vor fi obligate să facă autorităţile locale

Deputatul PNL Alina Gorghiu declară, marţi, că proiectul care modifică legislaţia privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice a fost votat în Senat şi merge la Camera Deputaţilor, for decizional.

62601286
Un primar din Bistrița-Năsăud acuză un consilier că s-ar fi branșat ilegal la curent pentru a alimenta ferma sa de vaci

Primarul comunei Teaca din județul Bistrița-Năsăud susține că un consilier local s-ar fi branșat ilegal la rețeaua de iluminat stradal, pentru a alimenta cu energie electrică ferma sa de vaci.

Recomandări
Cazul alexandra protv
Un ordin de protecție și sute de alerte nu au împiedicat o crimă. Cazul „Alexandra” încă ridică întrebări despre reacția autorităților

„Iubirea nu omoară”, partea I. Violența bazată pe gen nu este doar o problemă intimă, ci o realitate socială care ne privește pe toți. Fără educație, responsabilitate instituțională și reacție rapidă, poveștile despre crime vor continua.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.