Polițele RCA vor fi obligatorii pentru trotinete și biciclete electrice, ca la mașini. Proiectul a fost adoptat de Guvern

×
Publicitate

Românii care au trotinete și biciclete electrice vor fi obligați să cumpere polițe RCA ca la mașini.  

Un proiect de lege care instituie această regulă a fost adoptat de Guvern, după ce numărul accidentelor în care au fost implicate aceste vehicule a crescut, iar plata despăgubirilor pentru victime a devenit o problemă.

Doar în cazul trotinetelor electrice numărul accidentelor a crescut de peste 50 de ori în ultimii ani, spun autoritățile.

Potrivit proiectului de lege aprobat de Guvern, pe piața din România au intrat numeroase tipuri de noi vehicule motorizate care nu se pot înmatricula sau înregistra, dar care produc accidente soldate cu daune materiale și persoane rănite, ori chiar decese.

Astfel de vehicule - precum trotinetele electrice și bicicletele electrice - vor trebui să fie obligatoriu asigurate cu RCA - adică să aibă asigurări de răspundere civilă, ca în cazul autoturismelor, a decis Guvernul.

Decizia a fost luată după ce numărul accidentelor în care au fost implicate trotinetele electrice a crescut de 50 de ori în ultimii cinci ani, până la 2.200 anul trecut, potrivit datelor de la Poliție.

Prin noile reguli, va fi permisă folosirea de dispozitive electronice de control a RCA în trafic, fără oprirea vehiculelor, adică prin intermediul camerelor de supraveghere.

Răzvan Pavel, broker de asigurări:Sunt curios cum o s-o pună în aplicare. În principiu, ca să ai asiguare, trebuie să poți identifica acel bun și dacă o să facă asigurarea pe trotinetă, ele trebuie să fie înregistrate undeva, cum sunt scuterele înregistrate la Primărie. Ar mai fi o altă variantă folosită în alte țări în care se făcea asigurarea de răspundere civilă pe numele persoanei. Odată ce te lovește o trotinetă, ajungi la spital, ai zile de spitalizare. Cel păgubit nu are nici o vină. Dacă ai lovit pe cineva trebuie să plătești”.

Reglementări europene

Prin această lege sunt stabilite și limite de răspundere acoperite prin polița RCA, conform reglementărilor europene.

Astfel, pentru prejudicii materiale, indiferent de numărul persoanelor afectate, limita este de 6,5 milioane de lei. În cazul vătămărilor corporale și al deceselor, limita este de aproape 32 de milioane de lei.

Legea aprobată de Guvern se referă la toate vehiculele definite ca mijloc de transport pe uscat cu propulsie proprie, cu o viteză maximă constructivă mai mare de 25 de km/oră sau care au o masă proprie mai mare de 25 de kg și o viteză constructivă peste 14 km/oră.

Mihai Constantin, purtător de cuvânt al Guvernului: „Vor fi exceptate de la această asigurare fotoliile rulante sau vehiculele similare cu propulsie proprie destinate pentru folosirea de către persoane cu dizabibilitate. Altă excepție - vehicule în competiții sportive, dar numai în cazul în care organizatorul are încheiată o asigurare”.

Ca să se aplice, legea trebuie să treacă și de votul parlamentarilor, apoi să fie promulgată de președintele țării.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Surse: Adolescentul din București care și-a ucis bunica era instituționalizat. Băiatul era drogat când a comis crima

Adolescentul de 17 ani, din București, care și-a ucis bunica vineri, în locuința sa din Sectorul 2, era instituționalizat.

Primele imagini cu patronul Fermei Dacilor, după tragedie. Ținea în brațe fotografia fiului său, care a murit în incendiu

Autoritățile au încheiat cercetările întreprinse în ruinele Fermei Dacilor de la Tohani.

O bătrână de 86 de ani a fost găsită moartă, legată cu fața în jos, în București. Surse: Ar fi fost ucisă de nepotul ei

O bătrână în vârstă de 86 de ani a fost găsită moartă la o adresă din Sectorul 2 al Capitalei, vineri, după ce poliția a fost sesizată de către o femeie cu privire la decesul acesteia.

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.

Acciza la motorină, redusă temporar cu 25% până pe 15 septembrie. Anunțul Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.