UPDATE ISU Sibiu a transmis că în accident au fost implicate trei autoturisme şi şapte persoane.

În urma evaluării medicale cinci persoane au fost transportate la spital. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 19 ani cu multiple traumatisme, conştient, o fată de 16 ani cu traumatism la picior, un minor în vârstă de 17 ani cu traumatism cranian şi o femeie în vârstă de 31 de ani cu episoade de pierdere a stării de conştienţă şi o plagă la nivelul urechii.

De asemenea, un bărbat în vârstă de 36 de ani cu traumatism grav la picior este transportat cu elicopterul la spitalul din Târgu Mureş. 

„Celelalte două persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital. Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat”, au precizat pompierii.

Citește și
Schimbări la punctele de trecere a frontierei. Sistemul Entry/Exit a devenit operațional în toată Uniunea Europeană

Știre inițială

Conform ISU Sibiu, autorităţile judeţene au activat Planul roşu de intervenţie.

Traficul rutier este blocat total, a anunţat IPJ Sibiu.

În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau în total şapte persoane. Două dintre acestea au nevoie de descarcerare, a indicat ISU.

„La faţa locului sunt mobilizate un echipaj SMURD, o autospecială de stingere, una de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi trei ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ). De asemenea, intervine şi elicopterul SMURD Târgu Mureş", a informat ISU.

Potrivit SAJ Sibiu, trei dintre victime încarcerate au fost scoase de autorități. Misiunea este în dinamică.