Pivniceru a transmis presedintelui propunerile pentru functiile de procuror general si sef al DNA

×
Publicitate

Ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, a transmis joi presedintelui Traian Basescu propunerile pentru numirea lui Tiberiu Nitu in functia de procuror general al Parchetului ICCJ si a lui Ioan Irimie in functia de procuror sef al DNA.

"Ministrul Justitiei a transmis joi, 27 decembrie 2012, Presedintelui Romaniei propunerile pentru numirea in functia de procuror general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie a domnului Nitu Tiberiu Mihail, respectiv a domnului Irimie Ioan pentru functia de procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie", se arata intr-un comunicat de presa al MJ.

Potrivit articolului 54 alineatul 1 din Legea 303/2004, procurorul general al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) si procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie sunt numiti de presedintele Romaniei, la propunerea ministrului Justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minima de 10 ani in functia de judecator sau procuror, pe o perioada de trei ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura data.

Ministerul Justitiei a precizat ca a publicat pe pagina de internet a Ministerului Justitiei analiza comparativa a interviurilor ce au avut loc la MJ si la Consiliul Superior al Magistraturii in cadrul procedurii de numire a procurorului general al PICCJ si a procurorului sef al DNA si transcrierea inregistrarii sedintei Sectiei pentru procurori a CSM din 22 noiembrie 2012.

Mona Pivniceru declara, dupa audierea pentru avizarea nominalizarii sale ca ministru al Justitiei in Guvernul Ponta II, ca nu renunta la propunerile lui Tiberiu Nitu pentru functia de procuror general al Romaniei si a lui Ioan Irimie pentru cea de procuror-sef al DNA.

Totodata, Mona Pivniceru preciza ca va face o analiza a deciziei Consiliului Superior al Magistraturii din 22 noiembrie privind avizarea negativa a celor doua propuneri.

Pivniceru mai spunea ca a facut o analiza comparativa intre procedura de selectie derulata la Ministerul Justitiei si cea de la CSM, respectiv "o analiza a tehnicii de interviu, a conduitei specifice unui astfel de interviu si o analiza a hotararilor pe fiecare procuror in parte", dupa care va inainta presedintelui Romaniei propunerile pe care le-a facut.

Mona Pivniceru arata ca pana la sfarsitul anului vrea sa finalizeze aceasta procedura de numire, reafirmand ca nu renunta la cele doua nume deja anuntate.

"Renuntarea la aceasta procedura trebuie convenita cu presedintele republicii, cu Guvernul Romaniei si, mai ales, cu Comisia Europeana", a precizat Pivniceru.

Intrebata de ce trebuie asteptate recomandari ale CE, Mona Pivniceru spunea ca ministrul Justitiei "nu traieste intr-un spatiu vid".

"Daca as fi fost intr-un spatiu vid, as fi aplicat legea, dupa priceperea mea profesionala. Statul roman se afla intr-un proces de monitorizare. Comisia Europeana analizeaza modalitatile in care se aplica legea in aceasta materie. Atunci cand la nivel politic se va stabili ca procedura nu a dat rezultate ... in opinia mea, nici nu avea cum sa dea rezultate din moment ce s-au inscris foarte putini din sistem in primul periplu si dupa ce s-a intamplat la CSM, probabil, nu se vor mai inscrie nici pe atat -, ceea ce inseamna ca aceasta procedura deresponsabilizeaza ministrul, pentru ca nu ii mai apartine lui decizia si raspunderea in aceasta numiri", a sustinut atunci ministrul Justitiei.

In 3 noiembrie 2012, Consiliul Superior al Magistraturii a transmis ministrului Justitiei hotararea Sectiei pentru procurori din 22 noiembrie privind avizarea negativa a celor doua propuneri, Tiberiu Nitu pentru functia de procuror general al Romaniei si Ioan Irimie, pentru cea de procuror-sef al DNA.

Avizul CSM de pe 22 noiembrie este consultativ, decizia finala apartinand sefului statului.

Presedintele Traian Basescu declara, in 27 noiembrie, ca urmeaza sa aiba o discutie cu ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, cu privire la nominalizarile pentru functia de procuror general si procuror-sef al DNA, iar aceasta va trebui sa il convinga ca propunerile sunt valoroase, avand in vedere si avizul negativ al CSM.

Seful statului a criticat modul in care s-a facut de catre Ministerul Justitiei selectia candidatilor pentru cele doua functii.

Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aratat in decizia prin care a emis aviz negativ candidaturii procurorului clujean Ioan Irimie pentru functia de sef la DNA ca acesta a avut o capacitate scazuta de adaptare la conditiile interviului.

CSM i-a reprosat lui Irimie furnizarea unor raspunsuri partiale, uneori eronate, precum si neintrunirea "abilitatilor necesare exercitarii functiei atat la nivelul cunostintelor teoretice, cat si al deprinderilor practice privind managementul, comunicarea si principiile care guverneaza activitatea procurorilor" din cadrul DNA, cat si din punct de vedere conceptual, respectiv al viziunii integritate asupra structurii pentru care a candidat.

In cazul lui Tiberiu Nitu, CSM a aratat in motivarea avizului negativ dat numirii lui in functia de procuror general ca are autocontrol scazut, rezistenta redusa la stres si nu a dat dovada de initiativa in modernizarea managementului Ministerului Public sau in abordarea strategica a conducerii acestuia.

CSM i-a mai reprosat lui Nitu faptul ca din proiectul sau de management lipseste "cu desavarsire" orice perspectiva asupra "modului in care Ministerul Public se inscrie in sinergia institutionala, respectiv orice viziune asupra relationarii cu celelalte institutii implicate direct sau indirect in actul de justitie".

In opinia membrilor Sectiei pentru procurori a CSM, Tiberiu Nitu nu a identificat masuri imediate si concrete care "sa conduca la actiuni relevante care sa-l evidentieze profesional, cum ar fi un dosar important sau o actiune de anvergura de-a lungul carierei de procuror".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Clara a spus totul despre iubitul cu 53 de ani mai în vârstă: ”Primesc multe critici”
FOTO Clara a spus totul despre iubitul cu 53 de ani mai în vârstă: ”Primesc multe critici”
Citește și...
Doi polițiști din Galați au acoperit o canalizare fără capac cu bandă și crengi. Groapa a rămas descoperită aproape o zi
Doi bărbați, arestați după un jaf de 100.000 de euro dintr-o locuință din Mehedinți. Au fost prinși după o lună

Doi bărbați au ajuns în spatele gratiilor, la o lună după ce au dat o spargere de 100 de mii de euro într-o casă din județul Mehedinți.

Turiștii se „bat” pe locurile de parcare din stațiunile de la mare. Cât plătesc șoferii pe o oră de parcare în Mamaia

Stațiunile de pe litoral încep să se aglomereze, iar plajele sunt tot mai animate, semn că pentru mulți români concediul a început, iar marea rămâne destinația preferată.

Recomandări
A reizbucnit războiul din Iran. SUA au lovit peste 80 de ținte, Teheranul anunță un ”răspuns zdrobitor”. Sirene în Bahrain

Armata SUA a finalizat cea mai recentă rundă de atacuri împotriva Iranului, lovind peste 80 de ţinte, potrivit Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), citat de CNN.

Erdogan i-a primit pe liderii NATO la dineul oficial de la Ankara. Nicușor Dan, lângă Donald Trump în fotografia de grup

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, și soția sa i-au primit marți seară pe liderii statelor membre NATO la recepția și dineul oficial organizate la Complexul Prezidențial din Ankara, înaintea debutului summitului Alianței.

Premieră istorică: Misiune spațială condusă din România. Un satelit pentru securitatea cibernetică, plasat pe orbită

România marchează o premieră în industria spațială europeană. Un satelit construit pentru a testa apărarea cibernetică în spațiu a fost lansat cu succes din California.