Peste 200 de centre medicale de permanență din țară, aproape de colaps. Medicii, neplătiți după gărzile făcute

×
Publicitate

Deși necesare, mai ales în zonele izolate, cele peste 200 de centre medicale de permanență din țară, care acordă îngrijiri pacienților cu urgențe minore, sunt în pragul colapsului.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate le finanțează cu țârâita, iar unii medici nu au mai primit nici un leu pentru gărzile făcute. Neplătiți de patru luni, doctorii de la Ostroveni, sat de lângă Râmnicu Vâlcea, au pus lacătul pe ușă.

Centrul de Permanență din Ostroveni, Vâlcea, este închis de câteva zile. Anul trecut, aici au fost consultați 6.200 de oameni.

Medicii au decis însă că nu mai pot continua activitatea. După ce își achitau taxele la stat, râmâneau cu 260 de lei, pentru o noapte de nesomn. Însă, banii n-au mai venit. Și nici cei pentru medicamente și materiale sanitare.

Mihaela Stan, medic de familie: „Aceste tarife nu au mai fost actualizate de 6 ani”.

Așa că pacienții din Ostroveni îngroașă acum rândurile la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean din Vâlcea.

Dan Ponoran, manager Spitalul de Urgență Vâlcea: „Aproape 60 la sută din prezentările de la UPU sunt cazuri care ar fi putut fi rezolvate în medicina primară”.

În județul Sibiu mai sunt doar două centre de permanență. Medicul de familie Radu Urdea consultă în cabinetul lui până la ora 15:00, iar după această oră, pacienții se duc direct la spital, dacă se simt rău.

Centrul de permanență din Sibiu s-a închis anul trecut, iar doctorul Radu Urdea nu a gasit colegi dornici să mai facă gărzi, pentru a-l redeschide.

Dr. Radu Urdea, medic de familie: „Este foarte greu să convingi când văd că nu au fost retribuite gărzile încă din luna octombrie”.

Gabriela Ștefănescu e medic la centrul de permanență din comuna Budeasa, Argeș. Ultimii bani încasați de ea au fost 400 de lei, pe care i-a cedat asistentei.

Dr. Gabriela Ștefănescu, medic centru de permanență: „I-am dat din buzunarul meu, pentru că eu am un contract cu ea și nu pot invoca scuza aceasta, că nu mă plătește Casa”.

Știrile ProTV au solicitat CNAS să precizeze la cât se ridică datoriile către medicii care asigură permanență. Răspunsul a fost că datele sunt greu de strâns și vor fi comunicate în 30 de zile cel mai târziu.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62420786
„E teroare ce-i aici”. Viscol puternic până la finalul săptămânii. Zona în care sunt deja nămeți de trei metri

Se anunță un sfârşit de săptămâna vijelios la munte. Din noaptea de vineri spre sâmbătă se dezlănţuie vântul în centrul, vestul și sudul țării, şi va avea la rafală peste 100 de kilometri pe oră.

62420758
Se schimbă prețul și perioada de valabilitate a rovinietei. Cât vom plăti din martie

Din martie, prețurile la roviniete se schimbă odată cu valabilitatea lor.

62325641
Decizia urgentă luată de Primăria Capitalei după ce bucăți din Pasajul Basarab au căzut peste o mașină în trafic

Incident grav, în Capitală. O bucată de tencuială din Pasajul Basarab s-a desprins și a căzut peste o mașină în trafic.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.