Pericolele la care sunt expuse animalele în perioada sărbătorilor. Sfaturi pentru a le menţine în siguranţă

62313193
Shutterstock

Proprietarii câinilor şi pisicilor trebuie să fie foarte atenţi în perioada sărbătorilor, deoarece zgomotele produse de petarde şi artificii pot speria animalele care pot chiar să moară, în cazul în care au afecţiuni cardiace, a atenţionat un medic veterinar.

Vlad Condurache a explicat pentru AGERPRES că proprietarii ar trebui să îşi cunoască animalele de companie, iar dacă sunt cu probleme în perioada agitată le pot administra suplimente pe bază de plante, care să le calmeze.

În primul rând, proprietarul trebuie să îşi cunoască foarte bine căţelul, să ştie dacă are numite afecţiuni care pot să fie amplificate şi să fie agravate de perioada asta cu petarde, cu agitaţie, cu zgomote foarte puternice. Mă refer în special la căţeii cardiaci, căţei bătrâni, cei care sunt extrem, extrem de anxioşi. E bine să nu fie lăsaţi neapărat singuri acasă dacă sunt cu afecţiuni destul de grave. Dacă totuşi sunt lăsaţi acasă în perioada asta în care sunt foarte mulţi stimuli care îi pot deranja, există tablete şi tot felul de suplimente pe bază de plante care îi calmează. Deci asta înseamnă că pot fi administrate cu riscuri minime şi căţelul devine mai indiferent şi mai liniştit pe perioada sărbătorilor, perioadă mai agitată cu mulţi, mulţi stimuli auditivi care pot să provoace anumite disconforturi animalului”, a precizat Vlad Condurache.

În cazul în care animalele au probleme cu inima, acestea pot muri de la sperieturile provocate de zgomotele puternice.

Sunt foarte multe cazuri când, dacă este mai ales o cardiomiopatie care nu este ţinută bine sub control sau bine diagnosticată, sau deloc, de care nu ştie proprietarul, căţelul din cauza sperieturii şi din cauza agitaţiei să facă chiar stop cardio-respirator în cazul în care nu este proprietarul lângă el să-l liniştească, să-l reconforteze sau nu primeşte niciun fel de suplimente care să-l ajute să treacă mai uşor peste stresul de sărbători”, a spus veterinarul.

Nu toţi căţeii sunt deranjaţi de zgomotele puternice, foarte important fiind dresajul acestora.

Este o fobie care se întâlneşte la anumiţi căţei, la fel ca şi fobiile la oameni. La unii căţei, dacă se începe din timp cu anumite tehnici de dresaj, se poate ajunge să nu mai fie deloc speriaţi de zgomote puternice. La fel şi în cazul tunetelor, la fel şi în cazul petardelor. În general, sunt nişte fobii pe care nu le pot controla şi care provoacă panică incontrolabilă, iar de acolo o pleiadă, o cascadă de reacţii care pot afecta organismul. Căţeii, pisicile nu sunt ca şi oamenii să îşi forţeze nervii auditivi cu tot felul de muzică dată la maxim şi cu ce ne mai deteriorăm noi auzul. Ei vor auzi mai bine decât noi, dar nu înseamnă neapărat că vor reacţiona exagerat şi isteric la anumiţi stimuli. De asta şi căţeii care sunt utilitari sau căţeii care lucrează pentru MAI sunt obişnuiţi cu absolut toţi stimulii care i-ar putea speria pe alţi căţei. Totul se obţine prin dresaj”, a afirmat Vlad Condurache.

Problemele cauzate de zgomotele puternice sunt destul de frecvente în această perioadă şi se pot agrava dacă nu sunt ţinute sub control.

În perioada asta sunt destul de frecvente, pentru că anxietatea îi determine să nu mănânce, îi determină să aibă şi alte afecţiuni ale unor organe, care pot să vină de la stresul acesta, inclusiv pancreatite, colecistită, gastrită pot să facă de la stres, dar, cum am spus, se pot ţine oarecum sub control dacă se începe din timp cu administrarea unor suplimente sau dacă proprietarul ştie cum să-şi liniştească în perioada respectivă căţelul. În general, dacă sunt afectaţi în vreun fel pe termen mai lung, se va vedea în comportamentul căţeilor. Ei refuză să mai mănânce cum trebuie sau refuză complet să mănânce, sunt mai supăraţi, mai afectaţi, au o privire mai speriată, puţin mai greu redevin echilibraţi cum erau înainte. În cazul în care se observă aşa ceva de către proprietari, ar fi bine un consult la medic pentru a nu neglija până în faze mai avansate anumite afecţiuni care pot să decurgă din stresul provocat de petarde şi zgomote foarte puternice de sărbători”, a subliniat medicul veterinar.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
Citește și...
Cod portocaliu în jumătate de țară, vântul va depăși 120 km/h. Furtuna Pia ne lovește cu puterea unui uragan

Meteorologii au emis sâmbătă un Cod portocaliu de viscol puternic valabil în aproape jumătate de țară, valabil pe alocuri până în dimineața zilei de Crăciun. Vântul va depăși pe alocuri 120 km/h, luând intensitatea unui uragan.

 

Un autoturism a derapat şi a ajuns într-un şanţ plin cu apă. Două femei și un minor au fost declarați decedați

Echipaje de salvare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare intervin, sâmbătă, dimineaţă, în cazul unui accident rutier în urma căruia un autoturism a ajuns într-un şanţ plin cu apă, fiind acoperit aproape integral de apă.  

Telecabinele, telegondola şi telescaunul Ruia din staţiunea Poiana Braşov, oprite din cauza rafalelor de vânt

Telecabinele, telegondola şi telescaunul Ruia din staţiunea Poiana Braşov sunt oprite, sâmbătă, din cauza rafalelor de vânt, anunţă oficialii Primăriei Braşov.

Recomandări
Ministru: ”Nu avem haos în educație. Avem un sistem complex. Mi s-a explicat că senzaționalul vinde”. Număr uriaș de angajați

Nu avem haos în educație, ci doar un sistem complex, în care nu orice ”bătaie de aripi” trebuie previzionată ca un uragan, a transmis vineri ministrul Educației, Mihai Dimian.

Harta lumii cu care am crescut ar putea deveni istorie. ONU votează o schimbare majoră după aproape cinci secole

Adunarea Generală a ONU va vota vineri o rezoluție prin care lumea ar urma să renunțe oficial, treptat, la tradiționala hartă Mercator în favoarea uneia care prezintă mai fidel dimensiunea Africii, scrie The Guardian.

Christian Anting, CEO PRO TV: Suntem foarte pregătiți la PRO TV să înfruntăm și să îmbrățișăm schimbările aduse de streaming

În această toamnă rămânem cu ochii lipiți de ecran: PRO TV a lansat noua grilă de toamnă.