Pesta porcină afectează grav întreaga industrie. De Crăciun, prețul cărnii ar putea exploda

×
Publicitate

Pesta porcină africană, care a pătruns în aproape jumătate de țară, îi sărăcește pe oameni și afectează grav întreaga industrie. În preajma Crăciunului, prețul cărnii ar putea exploda.

În Brăila, după ce temutul virus a apărut în zonă, 30.000 de porci au fost uciși în curțile localnicilor. Nimeni nu a fost până acum despăgubit.

Localnic: "Câte 4, 5 scroafe tăiate, puse în ifron și duse. Mi-a fost o milă, mi-a venit și să plâng."

Ca să fie despăgubiți, cei cărora le-au fost omorâți porcii trebuie să depună la Direcția Sanitar Veterinară o cerere. Ulterior, actele vor fi trimise la Ministerul Agriculturii și după ce vor fi analizate - în termen de 90 de zile, după cum spun cei responsabili - oamenii ar trebui să primească banii.

Totul depinde însă de când va fi aprobată rectificarea bugetară, pentru că acum nu există fonduri pentru despăgubiri.

Între timp, la Gropeni, în Brăila - la cea mai mare fermă de porci din țară - continuă sacrificarea celor 140.000 de porci. Proprietarul se teme că va fi nevoit să își închidă afacerea și să trimită oamenii în șomaj. În aceeași stituatie și sunt proprietari altor ferme.

Gheorghe Caruz, crescător de porci, județul Brăila: "Această pestă este atât de nenorocită încât se transmite absolut prin orice. Nu poți să scapi de ea. Se transmite prin aer, se transmite prin apă, prin unelte. Dacă cuprinde toată țară, nu o să avem de unde să luăm carne de porc și prețurile vor exploda. Iar străinii abia așteaptă."

Ca să combată pesta, Direcțiile Sanitar-veterinare din toată țara au cumpărat dezinfectanți. Un bărbat, de exemplu, stă la intrare în Galați, și le face semn șoferilor să reducă viteză. Sarcina lui este să mențină ud covorul pe care îl are în grijă și pe care îl stropește cu soluție dezinfectantă din oră în oră, uneori și mai des.

Neculai Preda, serviciul public de salubritate, Galați: "E o pulbere dezinfectantă. Se diluează în apă. E 1% - un kilogram de substanță la o sută de litri de apă. Are un efect de a omora acele bacterii, fungi, viruși, inclusiv pentru pesta porcină africană."

Însă cei mai mulți șoferi nu au încredere în aceste măsuri.

Șofer camion: "Cred că-i apă chioară! Părerea mea."

Măsuri ineficiente, însă, crede președintele Klaus Iohannis, care a criticat dur Guvernul Dancilă pentru modul în care gestionează epidemia de pestă porcină.

Președintele a spus, într-un comunicat, că din cauza modului defectuos în care procedează, Guvernul i-a dus pe producătorii autohtoni în pragul falimentului.

În total au fost confirmate 781 de focare, în 165 de localități. Peste 120.000 de porci au fost sacrificați.
 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
61982640
Exercițiu antiterorist pe Aeroportul Otopeni. Ce spune SRI despre riscul unui atentat în avion, în România

Un amplu exercițiu antiterorist, realizat în premieră de SRI, s-a desfășurat pe Aeroportul Otopeni. Peste 100 de lunetiști, pirotehniști, pompieri și medici au pus în scenă mai multe scenarii de risc, în care un avion era deturnat de teroriști.

61981480
Guvernul a adoptat studiul de fundamentare pentru autostrada Bucureşti - Ploieşti - Comarnic - Braşov

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, un proiect de hotărâre privind studiul de fundamentare pentru autostrada Bucureşti - Ploieşti - Comarnic - Braşov, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

61888605
Guvern: Un nou terminal de pasageri urmează să fie construit la Aeroportul Henri Coandă

Guvernul a aprobat, miercuri, indicatorii tehnico-economici pentru Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii la Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti, care prevede construirea unui nou terminal de pasageri.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 24 19h17m25s292
Salariile șefilor companiilor de stat, publicate pe platforma Guvernului. Cine câștigă aproape 15.000 de euro pe lună

Zeci de bugetari încasează lunar mai mult 10.000 de euro, iar peste 100 au cel puțin două funcții în același timp. Datele sunt publice de astăzi pe o nouă platformă lansată de Guvern.

Valentina 4
Părinții Valentinei, ucisă și aruncată în Olt, fac declarații tulburătoare: „M-a bătut patru ore”

Polițiștii din toata Europa îl caută pe bărbatul de 30 de ani din Vâlcea, bănuit că și-a ucis iubita, o tânără de 28 de ani, al cărei trup a fost găsit într-o valiză aruncată în apele Oltului. 

Oameni pe strada restaurant
Românii taie din cheltuieli: încasările din servicii au scăzut abrupt. Restaurantele și saloanele de înfrumusețare, afectate

Când se împuţinează banii oamenii renunță în primul rând la cheltuielile pe care nu le consideră esențiale. Iar între acestea, ieșirile la restaurant, mersul la coafor ori activitățile de recreere.