Persoanele fără adăpost și cele cu handicap, incluse miercuri în etapa a II-a de vaccinare

62169785
Agerpres

Persoanele cu adăpost și care suferă de un handicap vor fi incluse miercuri în etapa a doua de vaccinare, printr-o hotărâre de Guvern.

 

Hotărârea de Guvern care prevede includerea în etapa a doua de vaccinare anti-COVID-19 a persoanelor fără adăpost şi cu un grad de handicap va fi adoptată în şedinţa de miercuri a Executivului, a declarat marți ministrul sănătății, Vlad Voiculescu.

„Avem o Hotărâre de Guvern în pregătire care include în această etapă a doua de vaccinare două categorii extrem de importante şi anume cei fără adăpost, vor fi încadrate ca persoane vulnerabile, care au acces la vaccin deja acum - şi autorităţile publice locale, cei care v-aţi interesat de acest lucru, ştiţi cam cât de complicată este situaţia acestora acestor persoane. Şi, pe lângă asta, sunt cei cu un anumit grad de handicap sau cei care sunt acasă după o operaţie şi sunt imobilizaţi la pat. De asemenea, toţi cei care locuiesc sub acelaşi acoperiş, cei care îi îngrijesc. E foarte important şi avem cu toţii, poate, oameni, rude, prieteni, poate bunici, care sunt la pat şi care trebuie să fie îngrijiţi. Poate că ei nu pot face vaccinul din motive medicale şi atunci e necesar ca cei din jurul lor să fie să fie protejaţi, aşa încât îi protejăm şi pe ei. Asta va fi inclus în Hotărârea de Guvern care va fi adoptată mâine", a precizat Voiculescu.

Ministrul sănătății a adăugat că sunt discuţii ca inclusiv persoanele surdo-mute să aibă acces la vaccinare.

„Am avut o discuţie pe tema asta şi este obiectivul nostru ca toată lumea din România, inclusiv persoanele surdo-mute, cu deficienţe de auz, să poată să aibă acces la vaccin", a afirmat Voiculescu.

De altfel, probleme pe platforma de vaccinare au existat din cauza bazelor de date, aiar asta a generat dificultăți în înscrierea persoanelor cu boli cronice, a mai spus Voiculescu.

„Au fost probleme, într-adevăr, problemele vin în principal din calitatea bazelor de date pe care le are statul român. Vorbeaţi de pacienţi cu boli cronice care nu s-au putut programa şi nu s-au putut programa pentru că în sistem nu a apărut faptul că ei suferă de o boală cronică sau de alta. Lucruri care nu s-au făcut în ultimii 30 de ani (...) şi nu pot fi reparate de pe o zi pe alta, dar lucrăm în această direcţie. Şi un pas mare care s-a făcut, şi vorbesc despre cei cu boli conice, este că toată lumea care nu s-a putut înscrie, în următoarele zile pregătim alte variante de înscriere pentru aceste persoane. Aşa încât fiecare om din România care face parte, în momentul acesta, din etapa a doua de vaccinare, aşa cum a fost ea definită în HG, se va putea înscrie, se va putea programa", a adăugat Voiculescu.

Vorbind despre măsura alternativă de înscriere, Voiculescu a spus că va fi o listă separată de aşteptare pe care cei cu boli cronice se vor putea înscrie şi vor fi sunaţi de către un call center pentru a se programa.

Vlad Voiculescu a vizitat marți, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis şi primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, centrul de vaccinare de la Romexpo din Capitală.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62169745
Incendiu puternic în Buzău, unde o hală a fost cuprinsă de flăcări. Populația, avertizată printr-un mesaj RO-ALERT

Este alertă în Buzău, după ce o hala de peste 200 de metri pătrați a luat foc în urmă cu puțin timp.

62158981
Un individ care a bătut o femeie pe stradă iar apoi a urcat-o cu forța în mașină, prins de polițiști

Un bărbat care lovit o femeie, pe stradă, iar apoi a urcat-o cu forța într-o mașină a fost prins de polițiști, după ce trecătorii au sunat la 112.

62169777
Un student din Cluj Napoca a murit în timp ce dădea un examen online

Un student din anul I de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a murit luni în timpul unui examen online.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.