În cadrul investigației, nimeni nu este pus sub acuzare, deocamdată, vizate fiind fapte. Surse din anchetă spun că achizițiile ar fi legate de contracte pentru cumpărarea de utilaje.
Ancheta, derulată de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, vizează infracțiuni „in rem”, neexistând, la acest moment, persoane puse sub acuzare.
Miercuri, în acest dosar, polițiștii și procurorii fac 19 percheziții domiciliare, dintre care 11 în județul Gorj, patru în județul Mehedinți, una în județul Argeș, una în județul Ilfov și două în București.
„Activitățile sunt desfășurate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări in rem cu privire la modalitatea de derulare a mai multor proceduri de achiziție, în cadrul unei societăți, în perioada 2025 – martie 2026”, informează oficialii Inspectoratului Județean de Poliție Gorj.
Surse judiciare precizează că ancheta vizează cumpărarea de utilaje cu nerespectarea prevederilor privind achizițiile publice de către Complexul Energetic Oltenia.
La descinderi participă și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție din județele în care au loc perchezițiile.