Pentru a șasea oară în ultimii doi ani, Ministerul Culturii caută o firmă care să restaureze operele lui Brâncuși

×
Publicitate

Ministerul Culturii nu a găsit încă o firmă care să realizeze proiectarea lucrărilor de restaurare a operelor lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu.

Pentru a șasea oară în ultimii doi ani va fi făcut un nou demers în acest sens. Până atunci, operele, aflate în patrimoniul UNESCO au început să se degradeze.

Pe una dintre cele două bănci de piatră, amplasate în preajma Porții Sărutului au apărut bucăţi de muşchi verde. Și la baza Porții sunt mici porțiuni care au început să înverzească.

Autoritățile locale spun că vremea rea este de vină, dar și procedurile birocratice care trebuie parcurse pentru că operele să fie curățate în fiecare an.

Adrian Tudor – viceprimar Târgu Jiu: ”Vremea asta ploioasă nu a permis intervenția de desprăfuire și biocidare care se face regulat, sperând acum că Ministerul Culturii, Comisia Națională , va ține cont că avem un proiect avizat de Comisia Națională a Monumentelor, prin care facem în fiecare an desprăfuirile, am stabilit cum se procedează, să nu ne mai ceară din nou să facem alt proiect, așa cum ne-a cerut anul trecut, ca în România”.

Operele ar trebui să intre anul acesta în restaurare completă. Însă Ministerul Culturii nu a reușit nici la cea de-a cincea licitație să găsească o firmă care să realizeze lucrările de proiectare. Acum pregătește procedurile pentru a șasea licitație după ce o firmă din străinătate a dat semne că ar fi interesată de lucrările de la Târgu Jiu.

Adrian Tudor:
”Dacă nici acum nu va veni nimeni se va putea merge pe procedură simplificată, negociere directă. Din păcate și acum ar fi dorit la ultima licitație, dar din România nu au găsit niciun fel de colaborare din partea unorarhitecți, restauratori care să vină în echipă”.

Lucrările de restaurare ar trebui finalizate anul acesta, pentru că anul viitor, când se împlinesc 150 de la naşterea marelui sculptor, este declarat Anul Brâncuşi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62547551
Salina Praid este în pericol de prăbușire. Albia pârâului Corund s-a surpat, iar apa a început să pătrundă în subteran

Salina Praid se confruntă cu un risc major de prăbușire, după ce albia pârâului Corund s-a surpat, iar apa a început să pătrundă în subteran. Autoritățile au evacuat muncitorii și utilajele, iar situația este monitorizată constant.

62547552
Primele imagini cu accidentul feroviar din gara Mărăşeşti. Mecanicul și conductorul, depistați pozitiv la drugtest

Au apărut primele imagini cu accidentul feroviar de luni dimineață din gara Mărăşeşti, când un tren în care se aflau 120 de oameni s-a ciocnit cu o locomotivă. 7 călători au fost răniți.

62547546
Evacuări masive în mai multe sate din România, în urma inundațiilor devastatoare. „Nu mai pot. Nici nu știm unde ne ducem”

Evacuări în satele amenințate de șuvoaie. Ploaia care a căzut necontenit marți noapte a alimentat și mai mult debitul râurilor.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.