Trei ani de închisoare cu suspendare pentru tânărul care a lovit mortal o elevă pe trecerea de pietoni. Ce spune familia ei

×
Publicitate

Trei ani de închisoare cu suspendare a primit tânărul care a lovit anul trecut pe o trecere de pietoni din județul Satu Mare, o elevă de 15 ani. Hotărârea nu este definitivă, totuși pentru familia fetei a fost o lovitură.

Cum șoferul care avea atunci 18 ani a plecat de la locul accidentului, oamenii consideră că pedeapsa este prea blândă.

Anul trecut, pe 9 februarie, Tatiana se grăbea spre școala la care învăța în Ardud. Nu a mai ajuns. Pe trecerea de pietoni de lângă unitatea de învățământ a fost lovită de o mașină. Șoferul, un tânăr de 18 ani, a plecat fără să oprească. Ulterior, a sunat la poliție și s-a predat. A spus că nu și-a dat seama că a dat peste cineva. Rănită grav, fata de 15 ani s-a stins după o săptămână. Părinții au fost de acord să îi doneze organele, iar tânăra a salvat astfel alți trei copii.

Daria Blaga, prietena Tatianei: „Chiar cu o seară înainte vorbeam și ne făceam planuri să ne vedem și să mergem la un film. S-a simțit un gol imens, am păstrat un scaun liber pentru ea, dar tot s-a simțit lipsa”.

La un an și aproximativ două luni de la accident, șoferul a primit pedeapsa: trei ani de închisoare cu suspendare, în prima instanță.

Raul Buie, fratele Tatianei: „Nu ne așteptam să primească o pedeapsă cu suspendare având două fapte. Unii ar spune că timpul le rezolvă pe toate, dar de cele mai multe ori adâncește rănile”.

Mădălin Jijie, avocatul familiei Tatianei: „Nu e doar infracțiunea de ucidere din culpă, ci și de fugă de locul accidentului. Ceea ce arată nu doar neglijența gravă, ci și capacitatea de a gestiona un moment ca acela”.

Ovidiu Silaghi, avocatul șoferului: „Știm că de cele mai multe ori o pedeapsă cu executare este cea pe care o așteaptă orcine în cazul acestui gen de infracțiuni, dar clientul a recunoscut toată fapta din primul moment. Este pedeapsa pe care judecătorul a stabilit-o”.

O propunere legislativă care ar putea aduce pedepse mai mari șoferilor găsiți vinovați a fost adoptată de Senat în februarie și așteaptă în Camera Deputaților. Îi vizează pe cei care au provocat accidente băuți, drogați sau fără să aibă permis.

Robert Cazanciuc, senator inițiator: „Uneori instanțele au pronunțat sentințe mult prea blânde raportat la valoarea supremă pe care vrem să o protejăm și anume viața. Cel puțin zece ani nu mai au voie să conducă după decizia definitivă”.

Proiectul a fost numit Legea Anastasia, după o fetiță de 4 ani care a murit lovită de o șoferiță fără permis în fața casei.

În cazul de la Satu Mare, familia Tatianei a anunțat că va face apel.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62343038
„Dacă îi dădeam una lu' ăla, a doua zi se mai ducea la serviciu?". Primar acuzat că i-a lovit pe comisarii Gărzii de Mediu

Comisarii de Mediu din Tulcea acuză că ar fi fost sechestrați și loviți de primarul dintr-o comună, pe motiv că au mers în control la ferma unuia dintre fiii lui.

62343026
„A venit sănătos, pe la 12:42 i s-a făcut rău”. Ce spune conducerea grădiniței unde un copil de trei ani a murit brusc

Tragedie într-o familie din județul Satu Mare. Un copilaș de 3 ani s-a stins la scurt timp după ce i s-a făcut rău, în timp ce se afla la grădiniță. Disperați, părinții au sperat într-o minune până în ultima clipă.

62343027
Polițistul din Iași ar fi abuzat fetița de 11 ani pentru că părinții ei îi datorau câteva mii de euro. Noi detalii

Șeful poliției călare de la Iași, din subordinea Poliției Locale, a fost arestat preventiv pentru că ar fi violat o copilă în vârstă de 11 ani. Victima era eleva lui la cursurile de echitaţie.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.