Parcursul pacienților cu Covid-19. Ce se va întâmpla cu persoanele testate pozitiv

×
Publicitate

În prima zi în care poate fi aplicată nouă lege a carantinei şi izolării, au fost făcute publice date care dau fiori. 994 de români s-au îmbolnăvit doar în ultimele 24 de ore, iar 297 sunt la terapie intensivă.

Grav este că pe lângă cei 1.000 care s-au externat la cerere, deşi sunt bolnavi, autorităţile încearcă să localizeze aproape 3.700 de români. Aceştia s-au testat, ştiu că sunt pozitivi, însă nu au putut să fie duşi la spital împotriva voinţei lor. Acum vor fi căutaţi de inspectorii Direcţiilor de Sănătate Publică şi internaţi, în cazul celor cu simptome.

Pentru prima dată, marți, România a fost foarte aproape de 1.000 de cazuri noi de infecţie Covid-19 în doar 24 de ore. Statistica indică 994 - așadar cel mai mare număr de până acum.

Un record trist s-a înregistrat şi în cazul deceselor. 26 de bărbaţi şi 10 femei au murit în doar 24 de ore. Autorităţile se aşteaptă ca numărul celor care pierd lupta cu acest virus cumplit să crească, pentru că în secţiile de terapie intensivă sunt acum internaţi 297 de oameni pentru care medicii fac tot posibilul să îi salveze. Şi aici este cel mai mare număr înregistrat de la începutul pandemiei.

Din cei care au fost internaţi până acum, 1.087 au cerut să plece acasă deşi sunt încă pozitivi. Uluitor este că autorităţile vorbesc despre alte aproape 4.000 de persoane care şi-au făcute testele, au aflat că au boala, dar nu au mers la spital și circulă fără probleme printre oamenii sănătoşi.

Prin noua lege a carantiei şi izolării, responsabilii încearcă să regelementeze situaţia acestor oameni, astfel încât să nu transmită boala.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii: ''Ei vor fi reevaluaţi, în primul rând sunt identificaţi la domiciliu, izolaţi, DSP, medicul de familie, vor lua act de acest lucru, vor face o testare, dacă sunt pozitivi, rămân, dacă nu au simptome, până la vindecare, 14 zile la domiciliu în izolare. Dacă au simptomatologie, merg în spital şi sunt trataţi ca atare.''

În ceea ce îi priveşte pe cei care vor primi diagnosticul de Covid-19 de acum încolo, legea abia intrată în vigoare le permite autorităţilor să dispună internarea acestora pentru cel mult 48 de ore, timp în care li se vor face investigaţii medicale.

Apoi, dacă vor să plece din unitatea sanitară, bolnavii vor intra în izolare la domiciliu. În cazul în care medicul va stabili că se impune prelungirea internării, iar pacientul refuză, va fi chemată Direcţia de Sănătate Publică - autoritatea care va decide în cel mult două ore dacă pacientul rămâne sau nu în spital.

Deocamdata este neclar sub ce formă vor fi internaţi cei care au Covid-19. Dacă vor beneficia de internare de o zi, trebuie să se stabilească ce investigaţii medicale vor fi făcute, pentru că în astfel de situaţii se decontează doar anumite analize. În plus, trebuie specificat ce doctori pot cere prelungirea internării. Dar şi cu ce vor pleca acasă cei care trebuie să intre în izolare. Toate aceste norme de aplicare ale reglementărilor din nouă lege vor fi date prin ordin de ministrul Sănătății.

Ludovic Orban, premierul României: ''Va fi emis un ordin care să stabilească foarte clar procedurile, din momentul în care o persoană e diagnosticată pozitiv, cum se dispune ancheta, care e termenul de efectuare a anchetei epidemiologice, cel mai probabil maximum 24 de ore, măsurile care se dispun privitoare la persoanele care au intrat în contact cu persoana care a fost infectată. Am solicitat fiecărei direcții de sănătate publică să îşi facă o evaluare a necesarului de angajaţi suplimentari, indiferent că sunt medici, asistente medicale sau alte categorii, astfel încât să putem să completăm efectivele DSP-urilor la nivelul necesar.''

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii: ''Medicii de familie pot fi implicaţi în acest moment pentru cei care sunt în izolare la domiciliu, fiind cei care urmăresc pacienţii şi fiind în legătură. Vom avea două săptămâni dificile pentru a putea reimpune acele măsuri de carantină, izolare în spital, izolare la domiciliu. În funcţie de cooperarea la aceste măsuri, de respectarea anumitor norme, vom putea vedea în următoarea perioadă şi evoluția''.

Normele de aplicare vor fi gata în următoarele zile.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62138155
Orban: Există posibilitatea de carantinare zonală. În peste 950 de localități avem risc de infectare

Premierul Ludovic Orban a susținut o declarație de presă după o videoconferință pe care a avut-o cu prefecții la sediul Ministerul Afacerilor Interne, pe tema gestionării crizei sanitare generată de COVID-19.

62138143
Viața după infectarea cu COVID-19. Mărturia unei românce care a reușit să scape de boală

Un sfert dintre cei care au fost declaraţi vindecaţi de COVID-19 rămân cu sechele respiratorii, iar cercetătorii investighează şi alte posibile efecte secundare ale bolii.

62023288
Deputatul Cătălin Rădulescu a refuzat să poarte masca în benzinărie și i-a jignit pe polițiști

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a fost amendat, marţi, după ce a refuzat să poarte mască de protecţie într-un spaţiu comercial din Bucureşti.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.