Ce spun experții despre planul european de relansare întocmit de UE. Cele cinci puncte slabe ale acordului

62138102
Getty

Acordul încheiat marţi pentru un plan european de relansare finanţat pentru prima dată prin emiterea de datorie comună reprezintă o turnură istorică, dar el rămâne prea modest în unele aspecte, potrivit unor analişti citaţi de AFP.

''Riscul de a nu se fi ajuns la un acord era foarte ridicat. Aceasta ar fi transmis un mesaj foarte negativ, atât la nivel politic cât şi economic, acela că UE nu este capabilă să reacţioneze în faţa unei provocări comune'', a transmis Marta Pilati, de la European Policy Centre (EPC), relatează Agerpres.

Totuşi, aceasta şi alţi experţi sesizează cel puţin cinci imperfecţiuni ale acordului. Mai întâi, suma subvenţiilor de care vor beneficia ţările cele mai afectate de pandemie, precum Italia şi Spania.

Subvenţiile, afectate de pandemie

 

Propunerea de dinaintea summitului prevedea un fond de redresare de 750 de miliarde de euro, împărţit în 500 de miliarde subvenţii şi 250 de miliarde împrumuturi. Dar în faţa opoziţiei grupului aşa-numit al ''frugalilor'' - Austria, Olanda, Danemarca, Suedia, cărora li s-a alăturat şi Finlanda - suma subvenţiilor a fost diminuată la 390 de miliarde de euro.

Din bugetul total stabilit de planul de redresare, României îi sunt alocați 79,9 miliarde de euro.

Trebuie menționat faptul că țările membre care pun în pericol statul de drept riscă să piardă banii primiți din partea Uniunii.

Un alt doilea punct slab al acordului este controlul modului în care beneficiarii vor cheltui banii alocaţi. Pentru a elimina reticenţele frugalilor, care consideră că ţările din Sud sunt prea risipitoare, a fost enunţat un mecanism. Acesta permite uneia sau mai multor state membre care consideră că nu sunt îndeplinite obiectivele fixate în cadrul programelor de reformă cerute în schimbul accesării acestor fonduri să solicite studierea dosarului la un summit european.

Cum vor fi cheltuiți banii

 

Este un mecanism ''destul de complex'', notează Marta Pilati, care se teme că aceste analize vor dura prea mult timp, iar Anne-Laure Delatte, consilieră la centrul de studii CEPII, crede că ''vom deveni şi mai dependenţi de calendarul alegerilor naţionale''. De pildă, lideri cum ar fi olandezul Mark Rutte, care anul viitor se va confrunta cu un scrutin complicat, ar putea să se arate foarte duri în astfel de situaţii.

Un subiect discutat la summit a fost şi condiţionarea accesării fondurilor europene de statul de drept, iar Ungaria şi Polonia au dus o mare bătălie pentru a atenua dispoziţiile pe această temă. Mecanismul convenit ''rămâne prea vag'' pentru a fi descurajator, potrivit co-liderului Verzilor din Parlamentul European, Philippe Lamberts.

În al patrulea rând, cei 27 de şefi de stat sau de guvern au ratat ocazia de a moderniza modul în care sunt cheltuite fondurile europene. Pentru a ajunge la un acord, programele destinate inovaţiei, economiei digitale şi mediului au scăzut în anvergură.

''Euforicii zilei vor deveni cu siguranţă mai discreţi atunci când vor trebui să explice reducerile substanţiale de fonduri pentru politica agricolă, Erasmus+, precum şi programele de cercetare şi cvasi-abandonarea ambiţiilor privind securitatea şi apărarea'', remarcă eurodeputatul francez Arnaud Danjean, din grupul PPE.

În faţa rezistenţei frugalilor, care consideră că plătesc contribuţii prea mari la bugetul UE, liderii europeni au acceptat mărirea semnificativă a rabaturilor de care aceste ţări deja beneficiau. ''Dintr-odată, celelalte ţări vor trebui să bage mai adânc mâna în buzunar'', avertizează Marta Pilati.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Noi motive de îngrijorare ale OMS. Cele mai vulnerabile comunitați în fața pandemiei

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat luni ''îngrijorarea'' cu privire la ''accelerarea'' epidemiei de COVID-19 pe continentul african, care până în prezent nu a înregistrat o astfel de situaţie.

Spania instituie noi restricţii după ce numărul infectărilor a crescut din nou

Noi focare de COVID-19 continuă să apară în Spania, în timp ce autorităţile restrâng activităţile sociale, recomandă comportamente responsabile şi impun purtarea măştii în toate locurile publice în cea mai mare parte a ţării, relatează luni AFP și EFE.

Tragedie în timpul unei nunți. 18 invitați uciși și 30 de persoane rănite, în urma unui atac armat

Mai mulți bărbați au omorât 18 persoane care participau la o nuntă în Nigeria.

Recomandări
Cum a ajuns Siegfried Mureșan să fie singurul român din topul celor mai importanți oameni din politica Europei: „Un moderat”

În decembrie 2025, publicația POLITICO a realizat un clasament în ceea ce privește personaje marcante din politica Europei, iar în acea ierarhie a fost inclus și Siegfried Mureșan, a treia propunere de premier a lui Nicușor Dan.

Explicația Casei de Pensii privind cele 2,2 milioane de pensii care ar fi fost calculate greșit. „Fiecare va fi analizată”

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a reacționat vineri la valul de informații apărute în spațiul public, potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate eronat.  

Ce s-a întâmplat cu moneda națională după desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier. Cursul BNR

Leul a scăzut vineri nesemnificativ față de euro și s-a întărit într-un procent neglijabil în fața dolarului american, cursul valutar anunțat de BNR nefiind astfel infuențat în niciun fel de desemnarea noului premier Siegfried Mureșan.