Cele patru persoane erau conştiente, însă se aflau în imposibilitatea de a mai înainta din cauza extenuării fizice, pe un teren dificil. Misiunea a fost una complexă, fiind necesară extragerea victimelor prin troliere cu ajutorul unui elicopter SMURD din Braşov, scrie Agerpres, care citează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
"Cele patru persoane aflate în dificultate în zona muntelui Moraru au fost extrase în siguranţă de către salvatori, cu sprijinul elicopterului SMURD Braşov. Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă şi asigurarea asistenţei medicale la sol, ISU Prahova a mobilizat forţe importante: un echipaj SMURD de la Detaşamentul Sinaia, o ambulanţă pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM) de la Câmpina, o unitate de terapie intensivă mobilă de la Detaşamentul 2 Ploieşti şi un echipaj de prim ajutor al Serviciului de Ambulanţă Judeţean", precizează ISU Prahova.
La finalul intervenţiei de sprijin realizate alături de Salvamont, toate cele patru persoane au fost evaluate medical de către echipajele specializate.
Turiştii erau conştienţi, cooperanţi şi într-o stare generală bună, operaţiunea de salvare încheindu-se cu succes fără a mai fi necesară transportarea acestora la spital.