Escrocii au multe metode prin care încearcă să ne fure banii și își fac apariția inclusiv pe platforme specializate în turism.

Miruna rezervase un apartament în Milano – trei nopți, pentru șase persoane – unde voia să își sărbătorească ziua de naștere. A făcut rezervarea pe o platformă online, dar a primit ulterior un mesaj privat pentru efectuarea plății.

Platforma pe care rezervase apartamentul i-a confirmat că gazda este de încredere, așa că a transferat banii – 1.000 de euro. După finalizarea plății, apartamentul a fost de negăsit.

Miruna Ioani: „Apartamentul avea niște poze foarte frumoase, avea pian, candelabru. Momentul în care am primit mesajul ăla personal, pe mailul personal, să fac plata direct în cont mi s-a părut ciudat. Proprietatea la descriere avea tot ce îi trebuie, recenzii peste 100, multe poze.”

Citește și
România atrage cei mai puțini turiști dintre toate statele UE. Lipsa promovării este una dintre principalele cauze

Semnele unei înșelătorii online

Pozele prea frumoase să fie adevărate, create cu inteligența artificială sau furate de pe alte site-uri, ori un preț mai mic decât cel al zonei ar putea fi primele semne că oferta nu este reală. Astfel de anunțuri se strecoară peste tot, pe platformele de turism, pe grupurile de Facebook sau pe Instagram.

Ciprian Enea, consultant în turism: „Mie mi s-a întâmplat, de exemplu, să închiriez o casă în Fiji. Din păcate, când m-am dus acolo, era o locuință particulară și nu avea nicio legătură cu pozele pe care le văzusem eu, deși avea undeva la 15-20 de recenzii. Dacă o structură de cazare are conturi de socializare sau site-uri care sunt funcționale de 1 an, 2, 4 ani, sunt șanse mici să iau țeapă. Dacă vorbim de cazări din România, m-aș uita să fie o structură omologată de Ministerul Turismului.”

Atacatorii cibernetici recurg inclusiv la clonarea unor site-uri cunoscute pentru a le fura banii oamenilor.

Răzvan Stoica, Directoratul Național de Securitate Cibernetică: „Utilizatorii ar trebui să verifice cu atenție adresa site-ului înainte de a introduce date personale sau bancare, atacatorii folosesc frecvent domenii care imită platforme cunoscute, diferențele fiind uneori o literă sau o extensie diferită, și să accesați platforma direct din browser, nu din linkuri primite prin mesaje sau mailuri. Un alt semn de fraudă este presiunea de a plăti rapid, de tipul: ‘este disponibilă o singură cameră’, ‘oferta expiră în câteva minute’ sau solicitarea unui avans urgent.”

În cazul în care ați fost păcăliți, ar trebui să contactați banca pentru a opri eventuale transferuri, să apelați la poliție și la Directoratul Național de Securitate Cibernetică.