O nouă tragedie pe „Drumul Morții”. Un bărbat a murit într-un accident rutier în care se aflau și alte 5 persoane

×
Publicitate

Un bărbat de 41 de ani a murit în urma unui accident rutier care a avut loc, marţi, pe drumul european E 85, în satul Traian din comuna Săbăoani.

Au fost implicate două autoturisme în care se aflau şase persoane, dintre care doi sunt copii, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.

În urma accidentului, o femeie în vârstă de 37 de ani şi doi copii, în vârstă de 3 şi 9 ani, au necesitat îngrijiri medicale, fiind preluaţi de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportaţi la spital.

Celelalte două persoane implicate în accident, o femeie de 47 de ani şi un bărbat de 51 de ani, cu traumatisme la nivelul toracelui şi membrelor superioare, au fost preluate de ambulanţe şi transportate la UPU Roman.

accident

„În urma impactului, conducătorul unui autoturism a rămas încarcerat. Pompierii, cu ajutorul echipamentelor specifice, au acţionat pentru scoaterea victimei din interiorul autoturismului. Bărbatul, în stare de inconştienţă a fost preluat de echipajul SMURD TIM care a început manevrele de resuscitare. Din păcate, bărbatul în vârstă de 41 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanţa SMURD TIM declarând decesul acestuia", a precizat sursa citată.

La faţa locului au fost mobilizate echipe ale pompierilor militari din Roman, autospeciale pentru descarcerare şi prim ajutor, precum şi patru ambulanţe. Până la sosirea forţelor de intervenţie, patru persoane erau evacuate din autoturisme, iar un copil a fost scos de către participanţii la trafic.

accident

Concomitent cu misiunea pentru descarcerarea victimei s-a acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor.

Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de circulaţie. 

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62604078
Românii au luat cu asalt stațiunile de schi după sărbători. „E foarte aglomerat, pârtiile arată într-o stare deplorabilă”
A treia săptămână la rând cu zile în care nu se lucrează a adus valuri de turiști la munte. Sunt oameni care nu vor să plătească mese festive costisitoare, ci doar să profite de zăpada proaspăt căzută.
62604047
Românii vor o apărare mai puternică: peste 70% susțin înarmarea rapidă. Câți vor revenirea la armata obligatorie
Numărul românilor care sunt de acord cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu începe să fie mai mare ca al celor care se opun. Cel puțin asta reiese dintr-un sondaj Avangarde făcut la finalul anului trecut.
62604046
Doi soți din București au primit peste 20 de ani de închisoare pentru uciderea și mutilarea unui om de afaceri
Doi soți din București, acuzați că ar fi ucis în stil mafiot un om de afaceri italian pentru a-l tâlhări, vor sta după gratii 30, respectiv 24 de ani și 8 luni.