O nouă tentativă de fraudă prin SMS. Cum încearcă infractorii să fure date bancare. Avertismentul Poliției

Femeie batrana telefon
Getty

Polițiștii din Tulcea atrag atenția asupra unei noi tentative de fraudă prin SMS. 

În acest caz este folosit ilegal numele unei platforme de plată a parcării, iar cetățenii primesc un mesaj prin care sunt anunțați că au taxe de parcare restante și sunt îndemnați să plătească accesând un link, potrivit autorităților.

„Polițiștii atrag atenția asupra unei noi metode de înșelăciune care circulă în această perioadă prin intermediul mesajelor SMS. De această dată, escrocii folosesc în mod fraudulos numele unei platforme de plată a parcării, încercând să convingă destinatarii că au taxe de parcare restante și că trebuie să efectueze urgent plata, accesând un link”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Tulcea, potrivit News.ro.

Cum sunt concepute mesajele

Aceștia spun că mesajele sunt concepute astfel încât să pară credibile și invocă existența unor plăți restante, a unor penalități sau a unui termen-limită de achitare.

„Scopul acestora este de a determina destinatarii să acceseze link-ul din mesaj și să introducă date personale ori bancare pe pagini false, controlate de infractori. Această metodă urmează același tipar ca alte tentative de phishing semnalate recent, inclusiv cele prin care utilizatorii erau informați în mod fals că au primit o amendă rutieră și trebuie să o achite prin accesarea unui link”, a mai transmis sursa citată.

Cum să recunoști o tentativă de phishing

Polițiștii au explicat cetățenilor cum să recunoască o tentativă de phishing: mesajul creează un sentiment de urgență și te îndeamnă să acționezi imediat; conține un link prin care se solicită efectuarea plății; solicită introducerea datelor personale sau bancare; expeditorul este necunoscut sau folosește adrese ori numere care nu aparțin companiei ori instituției în numele căreia pretinde că transmite mesajul.

De asemenea, polițiștii recomandă cetățenilor să nu acceseze link-urile primite prin SMS-uri suspecte; să nu introducă date personale sau bancare în urma accesării unor astfel de link-uri; să verifice informațiile exclusiv prin intermediul aplicațiilor și site-urilor oficiale ale furnizorilor de servicii; să șteargă mesajul și să îl raporteze ca spam.

Totodată, în cazul în care au introdus deja datele cardului bancar pe o astfel de pagină, cetățenii sunt sfătuiți să contacteze imediat banca pentru blocarea cardului și să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliție.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
Femeie telefon
„Aplicațiile dopaminei”: De ce milioane de oameni comandă mâncare și haine pe care nu le vor primi niciodată
Aplicațiile și site-urile care reproduc experiența cumpărăturilor online sau a comenzilor de mâncare, fără ca utilizatorii să primească vreodată produsele comandate, devin tot mai populare. 
Nationala scrima 2026
România a cucerit bronzul în proba masculină de sabie pe echipe la Mondialele de scrimă de la Hong Kong
Echipa masculină de sabie a României, în componenţa Vlad Covaliu, George Dragomir, Radu Niţu, Răzvan Ursachi, a cucerit medaliile de bronz la Campionatele Mondiale de scrimă de la Hong Kong, joi, după ce a învins Ungaria cu 45-39 în finala mică.
Shutterstock 1258110127
Organismul copiilor unei populații din Asia a dezvoltat o abilitate pe care restul oamenilor nu o au: „Ca delfinii”
Copiii poporului Moken, o comunitate de nomazi marini din Marea Andaman, între Thailanda și Myanmar, văd sub apă cu o claritate care a fascinat cercetătorii timp de decenii.