O nouă înșelătorie circulă pe internet sub forma unei citații oficiale false. Avertismentul DNSC

62164113
Getty

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică atrage atenţia asupra unei noi tentative de înşelătorie care circulă online sub forma unei aşa-zise citaţii oficiale.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituţiei, documentul fals utilizează identitatea vizuală a DNSC, inclusiv sigla instituţiei şi însemnele Uniunii Europene, este "semnat" în mod fraudulos cu numele directorului DNSC şi afişează neautorizat logo-urile EUROPOL şi EC3 - European Cybercrime Centre.

De asemenea, face referire la proceduri inexistente privind returnarea unor fonduri în criptoactive.

"DNSC nu comunică cu cetăţenii prin astfel de documente şi nu solicită acţiuni individuale în nume propriu. Nu răspundeţi, nu contactaţi 'reprezentanţii' menţionaţi şi nu divulgaţi informaţii personale sau financiare!"
, atenţionează DNSC.

Reprezentanţii DNSC vin şi cu o serie de sfaturi, respectiv verificarea, din surse oficiale, a autenticităţii informaţiilor şi raportarea oricărei suspiciuni către DNSC.

"Acest tip de conţinut fraudulos evidenţiază importanţa verificării riguroase a documentelor primite şi a informării din surse oficiale", mai notează DNSC. 

Articol recomandat de sport.ro
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Citește și...
62549626
Doi polițiști din Argeș au fost reținuți pentru că ar fi protejat hoții de lemne. Unul dintre ei ar fi luat mită de 8 ori
Doi polițiști din Argeș au fost reținuți pentru că ar fi protejat mai mulți indivizi care obișnuiau să fure lemne din fondul forestier al statului. În ultimele luni, unul dintre subofițeri ar fi luat mită de 8 ori, spun anchetatorii.
62549622
Ce sumă a strâns Ungaria pentru victimele dezastrului de la Praid. Zeci de mii de mureșeni trăiesc cu apă doar din cisterne
În fața dezastrului de la Praid, un ajutor însemnat vine din Ungaria, unde s-au adunat din donații peste 150 de milioane de forinți pentru cei din zona afectată. Guvernul ungar a anunțat că va dubla suma, ceea ce înseamnă mai bine de 800.000 de euro.  
62446042
Burduja, reacţie la mesajele privind facturile la energie: Populiştii toxici vă pot minţi că energia ar trebui să fie gratis
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a reacţionat, vineri, la mesajele primite legate de facturile la energie, arătând că populiştii toxici pot minţi populaţia că energia ar trebui să fie gratis sau că plătim cea mai scumpă energie din UE.