Suspecta este cercetată pentru omor săvârșit asupra unui membru de familie.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Polițiștii au reținut-o marți seară pe tânără, după ce au externat-o din spital, iar miercuri au condus-o la Tribunalul Galați.

Grozăvia a fost descoperită de polițișți în urmă cu două săptămâni, după ce tatăl copiilor, aflat la muncă în străinătate, i-a alertat pentru că nu mai putea să ia legătura cu soția lui. Pompierii au spart ușa apartamentului unde locuiau cu chirie și au găsit-o înăuntru pe mamă, alături de cei 3 copii: băietelul de 2 ani și 9 luni care murise, sora lui geamănă și fratele mai mare, de aproape 5 ani. Toți 3 sufereau de o boală foarte gravă. Copiii care au supraviețuit erau, de asemenea, privați de hrană și au fost internați în spital.

Tania Calcan, DGASPC Galați: „Copiii au fost preluați în regim de urgență și în acest moment sunt în plasament la asistenți maternali. Sunt securizați, starea lor de sănătate este monitorizata atent, încă suntem în evaluare."

Mama a fost diagnosticată de medicii care au găsit-o în locuință cu depresie severă. Procurorii nu s-au putut înțelege cu ea și a fost internată la Spitalul de Psihiatrie pentru expertize de specialitate și tratament.

Corespondent PRO TV: „Cel mai probabil procurorii au adunat suficiente dovezi încât să demonstreze că femeia a avut discernământ în momentul în care și-a lăsat copiii să flămânzească și fără asistență medicală. Așa că acum o cercetează pentru omor săvârșit asupra unui membru de familie și rele tratamente aplicate minorului."

Diana Bulai, psiholog:Această mamă, foarte tânără, nu a avut niciun fel de rețea de suport, din punctul meu de vedere. Unde este comunitatea, unde este familia lărgită, unde sunt vecinii, unde sunt persoanele care puteau să observe anumite dificultăți pe care această mamă le avea?".

Potrivit legislației, omorul săvârșit asupra unui membru de familie este o formă agravantă a infracțiunii de omor și se pedepsește cu până la 25 de ani de închisoare.