Tânăra crede că a fost tratată așa pentru că face parte din comunitatea LGBTQ. Atenție, urmează imagini și detalii, care vă pot afecta emoțional.
Belle Haze, creatoare de conținut pentru adulți: „În jurul meu în lift erau polițiști. M-au luat de păr și m-au trântit la podea. Apoi am simțit că mă lovesc cu picioarele și cu pumnii. Știu că i-am implorat să nu mă mai bată. Am crezut că mă vor omorî în acel moment.”
Tânăra din imagini susține că la începutul lunii iunie ar fi fost victima unui viol în București. S-a întâmplat după ce a participat la un eveniment internațional dedicat industriei web pentru adulți. După conferință, a petrecut în Centrul Vechi al Capitalei unde ar fi cunoscut mai multe persoane. Dimineața s-ar fi trezit în casa unui bărbat necunoscut care crede ea că ar fi violat-o.
Potrivit Poliției Capitalei chiar presupusul violator ar fi sunat la 112 să reclame că este agresat în stradă de o femeie de 34 de ani. La fața locului a intervenit un echipaj al Jandarmeriei București care a dus-o pe tânără la secție.
„Precizăm faptul că, pe perioada în care femeia s-a aflat la sediul Secției 27 Poliție și în interacțiunea cu polițiștii Capitalei, nu au fost constatate ori semnalate acte de violență exercitate de personalul Poliției Române asupra acesteia”, a transmis Poliția Capitalei.
Cazul tinerei a fost preluat de Asociația Accept.
Daria Anoaica, jurist al Asociației Accept: „Nu își amintește bine seara respectivă, crede că din cauza substanțelor sau alcoolului care i s-a dat, poate a fost și sedată împotriva voinței ei. Nu are amintiri din seara respectivă. A început să-și amintească din momentul violențelor aplicate în lift în sediul poliției.”
Cert este că tânăra a primit îngrijiri medicale la spitalul universitar București. A mers apoi la Institutul de medicină legală ca să-i fie constatate oficial leziunile suferite și să ceară o expertiza privind eventuala administrare a unor substanțe psihoactive.
Iustina Ionescu, avocata victimei: „Noi am vorbit cu un polițist care a spus că va lua doar plângerea privind pretinsa faptă de viol nu și cea săvârșită de forțele de ordine și aici s-a încheiat comunicarea. Eu ca avocat al ei, am cerut poliției în scris accesul la lucrarea pe care spuneau că au trimis-o la Parchetul Militar. Nu am primit nimic. Dar am mers la Parchetul Miltiar să depunem o plângere oficială."
Reprezentanții jandarmeriei București nu au oferit până acum niciun răspuns.