O familie din Galați a fost salvată în ultimul moment dintr-o posibilă intoxicație cu monoxid de carbon

×
Publicitate

O tragedie de proporții a fost evitată la limită, miercuri dimineață, într-un cartier de la periferia orașului Galați.

Un bărbat a sunat în zori la 112 și a cerut panicat ajutorul ambulanței, pentru că membrii familiei sale sufereau de stări de amețeală și grețuri. Medicii au preluat doi copii de 2 și 4 ani, pe mama lor, de 36 de ani, și pe bunica de 82 de ani.

Copiii au fost preluați de o ambulanță și transportați în stare stabilă la Spitalul de Pediatrie Sfântul Ioan din Galați. Cele două femei au fost, de asemenea, conduse la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.

Probleme mai serioase a pus starea de sănătate a mamei, a femeii de 36 de ani, care și-a pierdut conștiența pentru câteva momente. Pacientele sunt internate acum la secția de Medicină Internă și vor rămâne sub supraveghere.

Cel mai probabil, a fost vorba despre o intoxicație cu monoxid de carbon. Când au ajuns la adresă, medicii și asistentele au simțit un miros puternic, înțepător, și au deschis toate ferestrele pentru a aerisi locuința.

Tatăl copiilor, care dormea la mansardă, a fost cel care a dat alarma și care, cel mai probabil, a evitat producerea unei tragedii de proporții.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62592532
Angajatorii din România recrutează acum mii de candidați fără studii superioare. Cele mai căutate posturi

Datele unui sondaj realizat de o platformă de recrutare arată că șoferii, lucrătorii în depozit, casierii, mecanicii și personalul de curățenie se numără printre cei mai căutați candidați fără studii superioare în prezent.

62571496
AUR acuză: Guvernul Bolojan ar fi prelungit „ilegal și în secret” licența OMV din Marea Neagră, după vizita la Viena

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, acuză Guvernul Bolojan că a prelungit fără explicaţii şi în secret concesiunea de explorare pentru perimetrul XIX Neptun, la presiunea grupului austriac OMV, încălcând legislaţia românească.

62587414
Avarie la o rețea de gaze din Sectorul 1. Distrigaz Sud a oprit temporar furnizarea pentru aproape 500 de clienți

Distrigaz Sud a oprit temporar gazele marți noapte în Sector 1, afectând aproape 500 de consumatori; furnizarea va fi reluată miercuri seară.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nicușor Dan a chemat la Cotroceni patru miniștri. Plan pentru negocierile de la Bruxelles de săptămâna următoare

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.