Bilanțul atentatelor teroriste de lângă aeroportul din Kabul a ajuns la cel puțin 100 de morți și 150 de răniți
Două explozii au provocat numeroase victime, joi seară, lângă aeroportul din Kabul. Atacurile cu bombă au fost revendicate de aripa afgană a grupării Stat Islamic, ISIS-K. Stirileprotv.ro vă prezintă ultimele informații privind situația de la Kabul.
UPDATE VINERI 10:00 Bilanțul atentatelor teroriste a ajuns la aproape 100 de morți și cel puțin 150 de răniți. Între ei, 13 militari americani și-au pierdut viața și alți 18 au fost răniți în cea mai sângeroasă zi pentru armata Statelor Unite, în ultimii 10 ani.
UPDATE VINERI 09.50 Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, contrazice informaţiile potrivit cărora gruparea ar fi înregistrat pierderi de vieţi în atacul de joi seară de la Kabul, scrie News.ro, care citează BBC.
Zabihullah Mujahid a declarat pentru serviciul Pashto al BBC: „Noi (talibanii) nu am avut victime. Incidentul a avut loc într-o zonă care este controlată de forţele Statelor Unite”.
Această afirmaţie contrazice informaţiile publicate cu puţin timp în urmă de agenţia de presă Reuters, potrivit cărora 28 de talibani au fost ucişi în cele două explozii din afara aeroportului din Kabul revendicate de o organizaţia Stat Islamic.
UPDATE VINERI 07.40 Cel puţin 13 soldaţi americani şi 90 de oameni, între care 28 de talibani, au fost ucişi de cele două explozii care au avut loc joi seară în apropierea aeroportului din Kabul şi care au fost revendicate de organizaţia teroristă Stat Islamic, potrivit BBC.
Talibanii au spus că au pierdut în acest atac mai mulţi oameni decât Statele Unite. Cel puţin 28 de militanţi au fost ucişi, a declarat un oficial pentru Reuters.
„Am pierdut mai mulţi oameni decât americanii”, a spus oficialul care a refuzat să fie numit. În ciuda acestui atac, el a spus că nu este nevoie ca SUA să extindă termenul limită pentru evacuare, 31 august.
UPDATE VINERI 00.30. Președintele SUA, Joe Biden, a făcut declarații de presă, susținând că „situația de pe teren continuă să evolueze și este informat în permanență” în legătură cu ceea ce se întâmplă în Afganistan.
Biden a lăudat soldații care și-au pierdut viețile, despre care spune că s-au angajat „într-o misiune periculoasă de a salva viețile altora”.
Președintele a mai transmis că ”americanii suferă alături de familiile afgane care au pierdut pe cineva, inclusiv copii, în acest atac”.
„Suntem revoltați și avem inima frântă. Avem atât de multe de făcut. Trebuie doar să rămânem de neclintit. Ne vom duce la bun sfârșit misiunea și vom continua, după retragerea trupelor, să găsim mijloacele prin care putem identifica orice american care vrea să iasă din Afganistan. O să-i găsim și o să-i scoatem de acolo”, a mai spus el.
Adresându-se celor vinovați pentru cele întâmplate, Biden a mai adăugat că nu îi vor ierta și că, mai mult decât atât, nu vor uita.
”Vă vom vâna și vă vom face să plătiți. Nu vom fi descurajați de teroriști. Nu vom opri misiunea. Vom continua evacuarea", a mai spus el, adăugând că SUA vor riposta împotriva atacatorilor.
Preşedintele american susţine că atacul de joi a arătat de ce a dorit să oprească misiunea din Afganistan, care era "extraordinar de periculoasă".
El a mai spus că le va oferi militarilor tot ceea ce doresc, inclusiv trupe în plus.
"Am ordonat comandanţilor să facă planuri pentru a lovi obiective ale ISIS. Vom răspunde cu forţă şi precizie în momentul ales de noi şi în locul ales de noi", a precizat Biden.
Președintele a ţinut un moment de reculegere în memoria soldaţilor căzuţi la Kabul.
UPDATE ora 00.15. Atacurile de joi, de lângă aeroportul din Kabul, marchează cea mai neagră zi pentru trupele americane din Afganistan în mai bine de un deceniu.
În august 2011, un elicopter care transporta forțele speciale americane a fost doborât de talibani în Tangi Valley, la aproximativ 100 de kilometri de Kabul.
30 de soldați americani au fost uciși în acea zi.
UPDATE ora 00.00. Preşedintele francez Emmanuel Macron a condamnat joi seară "cu cea mai mare fermitate atacurile teroriste" care au avut loc în apropierea aeroportului din Kabul, care s-au soldat cu zeci de victime, relatează AFP.
Într-un comunicat, şeful statului francez transmite "condoleanţele sale familiilor victimelor americane şi afgane, îşi exprimă susţinerea pentru cei răniţi şi salută eroismul celor care se află în teren pentru a încheia operaţiunile de evacuare", înainte de a promite că "Franţa le va duce la bun sfârşit şi va menţine acţiunea ei umanitară şi de protecţie a afganilor ameninţaţi".
Emmanuel Macron, în vizită la Dublin joi, a promis că Franţa va încerca în continuare să evacueze "mai multe sute" de afgani la Kabul, adăugând că Parisul face "maximum" pentru a realiza acest lucru, dar că nu există nicio garanţie din cauza situaţiei securitare "extrem de tensionate" de la aeroport.
Cancelarul federal german Angela Merkel a denunţat joi atentatul "absolut josnic" care a avut loc lângă aeroportul din Kabul şi în care au fost ucise cel puţin 13 persoane şi rănite alte câteva zeci, informează AFP.
"Evenimentele din această după-amiază arată că riscul este imens şi că este vorba de o situaţie foarte, foarte tensionată pentru a scoate oamenii din ţară" (n.r. din Afganistan), a adăugat cancelarul federal german în preambulul unui discurs asupra economiei susţinut la Berlin.
"Nu cunoaştem încă toate detaliile, însă teroriştii au vizat persoane ce aşteptau în exteriorul aeroportului în speranţa de a părăsi ţara. Aceste persoane îşi doresc securitate şi libertate, prin urmare este vorba de un atac absolut josnic într-o situaţie foarte tensionată", a denunţat Merkel.
Ministrul de externe britanic, Dominic Raab, a promis că Marea Britanie „nu va lăsa acțiunile de lașitate ale teroriștilor să ne oprească”.
Confirmând că nu au fost italieni răniți în incident, ministrul italian de Externe, Luigi Di Maio, „condamnă cu tărie” atacurile, transmite BBC.
UPDATE ora 23.25. Secretarul general al ONU Antonio Guterres i-a convocat joi pe membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate pentru o reuniune privind situaţia haotică din Afganistan după atentatul de la Kabul, au afirmat diplomaţi citaţi de AFP.
Antonio Guterres a invitat printr-o scrisoare SUA, Regatul Unit, Franţa, Rusia şi China la o reuniune luni, au precizat aceşti diplomaţi, menţionând că Rusia este reticentă.
Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate sunt aşteptaţi totuşi la reuniunea de luni.
Un purtător de cuvânt al secretarului general a confirmat desfăşurarea reuniunii, la care nu vor participa cei zece membri nepermanenţi actuali ai Consiliului de Securitate.
Ultima reuniune plenară a Consiliului de Securitate privind Afganistanul a avut loc pe 16 august, a doua zi după venirea la putere a talibanilor.
Antonior Guterres a condamnat, de asemenea, atentatele sinucigaşe de joi, care s-au soldat cu zeci de victime, printre care 12 militari americani, şi care au fost revendicate de gruparea Statul Islamic.
"Acest eveniment subliniază volatilitatea situaţiei din teren în Afganistan dar ne întăreşte şi hotărârea pentru a continua să furnizăm un ajutor de urgenţă în întreaga ţară, drept susţinere pentru poporul afgan", a declarat el într-un comunicat.
UPDATE ora 23.15. O nouă explozie a zguduit capitala afgană Kabul joi în jurul miezului nopţii, relatează AFP şi Reuters, la câteva ore după un dublu atentat-sinucigaş de pe aeroport revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI).
Cauzele exploziei rămân necunoscute pentru moment, în lipsa unei comunicări din partea administraţiei afgane, care a încetat după răsturnarea guvernului pro-occidental de către talibani la 15 august, notează AFP.
Reuters relatează, citând doi martori, că explozia de amploare s-ar fi produs la o distanţă de 3-4 km de aeroport.
Un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat că explozia auzită la Kabul a fost una controlată de armata SUA, care a distrus muniţie.
UPDATE ora 23.00. SUA au ameninţat gruparea Statul Islamic cu represalii în Afganistan după atentatul de joi din apropierea aeroportului din Kabul, în timp ce Pentagonul a declarat că se aşteaptă la noi atacuri, relatează AFP.
"Dacă putem descoperi cine are legături cu atacul, ne vom lansa în urmărirea lor", a declarat generalul Kenneth McKenzie în cadrul unei conferinţe de presă.
"Am transmis cu claritate de la început că ne rezervăm dreptul de a acţiona împotriva SI în Afganistan, în pofida retragerii militarilor. Şi facem mari eforturi în prezent pentru a stabili cine are legături cu acest atac laş şi suntem gata să acţionăm împotriva lor", a mai spus el.
De asemenea, el a avertizat că noi atentate sunt posibile.
"Credem că ei intenţionează să continue aceste atacuri şi ne aşteptăm ca astfel de atacuri să continue", a spus generalul McKenzie, estimând că în trecut acest grup a avut tendinţa de a comite "atacuri multiple".
El a mai afirmat că "ameninţarea cu un atentat sinucigaş cu un vehicul" este "în prezent foarte ridicată".
UPDATE ora 22.50. Organizaţia Stat Islamic a revendicat, joi seară, atacul de la aeroportul din Kabul, soldat cu moartea a 12 soldaţi americani şi a 60 de afgani.
Într-un comunicat difuzat de agenţia sa de propagandă Amaq, Statul Islamic a anunţat că unul dintre luptătorii săi s-a apropiat la mai puţin de "cinci metri de militari americani" şi şi-a declanşat centura explozivă, transmite News.ro.
UPDATE ora 21.30. Bilanțul deceselor a crescut. S-au înregistrat 60 de decese, iar alte 140 de persoane au fost rănite, potrivit unui oficial din Sănătate, transmite BBC.
Printre persoanele decedate s-ar afla și 12 militari americani, anunță Financial Times.
UPDATE ora 21:25. Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a transmis joi un mesaj pe Twitter în care condamnă cu fermitate atacurile teroriste de la Kabul, menţionând că celula de criză instituţională se află în contact cu cei 9 cetăţeni români aflaţi în Afganistan, care nu au fost afectaţi de atacuri.
"Condamn cu fermitate atacurile teroriste de azi din Kabul. Condoleanţe familiilor victimelor & refacere grabnică celor răniţi! MAE România/Celula de criză interinstituţională e în contact cu cei 9 cetăţeni români aflaţi încă în Afganistan, care nu au fost afectaţi de atacuri", a scris Aurescu.
Pentagonul a anunţat că în apropierea aeroportului din Kabul au avut loc joi cel puţin două explozii, care fac parte dintr-un ''atentat complex'' în care s-au înregistrat victime civile şi militare americane. Mass-media locală, citată de agenţia EFE, relatează că cel puţin 13 persoane au fost ucise şi alte 60 rănite în urma celor două explozii.
UPDATE ora 21:15. Mai mulţi militari americani au fost ucişi sau răniţi în atentatul care a avut loc joi lângă aeroportul din Kabul, a anunţat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, informează AFP.
"Confirmăm că mai mulţi militari (americani) au fost ucişi în atentatul complex de la aeroportul din Kabul. Alţi câţiva au fost răniţi. Ştim, de asemenea, că mai mulţi afgani au fost victime ale acestui atentat odios", a anunţat Kirby într-un comunicat.
Potrivit Wall Street Journal şi postului de televiziune Fox, care citează responsabili americani sub protecţia anonimatului, patru soldaţi americani din trupele de puşcaşi marini au fost ucişi.
Aceştia sunt primii militari americani ucişi în operaţiunile din Afganistan după februarie 2020.
Cel puţin 13 persoane au fost ucise şi alte 60 au fost rănite în urma celor două explozii care au avut loc joi în apropierea aeroportului din Kabul, unde mii de cetăţeni afgani sunt adunaţi în încercarea de a părăsi ţara înaintea încheierii operaţiunilor internaţionale de evacuare.
Una dintre explozii a avut loc lângă Abbey Gate, una dintre porţile de acces în aeroport, iar cealaltă lângă hotelul Baron, la 200 de metri distanţă, potrivit Pentagonului.
Responsabili americani şi ai aliaţilor au atenţionat în ultimele zile cu privire la "ameninţări credibile" cu atentate sinucigaşe lângă aeroportul din Kabul, unde începând din 14 august a fost organizat un uriaş pod aerian de evacuare.
UPDATE ora 20.00. Talibanii "condamnă ferm" atentatele sângeroase care au avut loc joi lângă aeroportul din Kabul, a declarat purtătorul lor de cuvânt, subliniind că acestea au avut loc într-o zonă aflată în responsabilitatea armatei americane, informează AFP şi Reuters.
"Emiratul islamic condamnă ferm atentatele cu bombă care au vizat civili la aeroport", a afirmat într-un tweet Zabihullah Mujahid. "Explozia a avut loc într-o zonă unde forţele americane au responsabilitatea de a asigura securitatea".
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Suhail Shaheen, a dat vina, într-o postare pe Twitter, pe Statul Islamic pentru cele două atacuri.
În timp ce ONG-ul italian Emergency a anunţat pe Twitter că aproximativ 60 de răniţi au ajuns la centrul său medical, purtătorul de cuvânt principal al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a vorbit la rândul său despre cel puţin 50 de răniţi.
UPDATE ora 19.55. Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a condamnat joi ''atacul terorist care a ucis şi a rănit un număr de civili'' în apropierea capitalei afgane, Kabul, relatează Reuters.
''Acest incident evidenţiază volatilitatea situaţiei din teren în Afganistan, dar în acelaşi timp ne întăreşte hotărârea de a continua să furnizăm asistenţă urgentă în ţară în sprijinul poporului afgan'', a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric.
El a precizat că din informaţiile de până acum nu există victime în rândul personalului ONU în urma atacului de la aeroportul din Kabul.
UPDATE ora 19.10. Franţa încearcă încă să evacueze "mai multe sute" de persoane din Afganistan, a declarat joi, după atacurile de lângă aeroportul din Kabul, preşedintele francez Emmanuel Macron, adăugând că Parisul face "maximul" pentru a reuşi aceasta, însă fără a putea garanta o reuşită, din cauza situaţiei "extrem de tensionate" în ceea ce priveşte securitatea de pe aeroportul din Kabul, informează AFP.
"În momentul în care noi vorbim, avem 20 de autobuze cu persoane cu dublă cetăţenie şi cu afgani pe care ne dorim să-i putem repatria (...) Aceasta reprezintă mai multe sute de persoane încă aflate în pericol", a declarat Macron de la Dublin, unde se află într-o vizită de lucru. "Mai multe dintre aceste autobuze se află la coada de aşteptare care există în zona din exteriorul aeroportului", a precizat preşedintele francez.
Emmanuel Macron a dat asigurări că Franţa va face "maximul pentru ca toate aceste persoane pe care le-am putut prelua, dar care nu au ajuns încă în incinta aeroportului militar, să poată ajunge acolo şi să fie apoi evacuate spre Emiratele Arabe Unite şi Franţa".
Cu toate acestea, Macron a adăugat că nu poate garanta astăzi că Franţa va reuşi să realizeze aceste operaţiuni, "pentru că situaţia nu este sub controlul nostru".
UPDATE ora 19.00. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a transmis că evacuarea rămâne prioritară, în ciuda atacurilor teroriste de joi de la Kabul.
I strongly condemn the horrific terrorist attack outside #Kabul airport. My thoughts are with all those affected and their loved ones. Our priority remains to evacuate as many people to safety as quickly as possible.
— Jens Stoltenberg (@jensstoltenberg) August 26, 2021
Cel puțin 60 de persoane au fost rănite în atacurile de la Kabul
Centrul chirurgical din Kabul a transmis că 60 de persoane au ajuns la spital cu răni grave, în urma exploziilor din Kabul, precizează SkyNews.
Știre inițială
Una dintre explozii a avut loc lângă un hotel unde erau cazate trupe și jurnaliști britanici, urmată de focul cu arme de calibru mic, în timp ce a doua explozie ar fi avut loc lângă una dintre porțile aeroportului, potrivit SkyNews.
Watch : Visuals of second blast at Kabul Airport pic.twitter.com/DTSsBdXuIq
— The Bite (@_TheBite) August 26, 2021
"Putem confirma că explozia de la Poarta Abbey a fost rezultatul unui atac complex care a dus la o serie de victime ale SUA și civili. De asemenea, putem confirma cel puțin o altă explozie la sau lângă Hotelul Baron, la mică distanță de Abbey Gate. Vom continua să actualizăm.", potrivit secretarului de presă al Pentagonului.
Premierul Boris Johnson a fost informat cu privire la situația de pe aeroportul din Kabul și urmează să organizeze o întâlnire COBRA, în această după-amiază, informează SkyNews.
Președintele Joe Biden a fost informat despre explozia din fața aeroportului din Kabul, a transmis un oficial de la Casa Albă.
Corespondentul Sky News, Sally Lockwood, a declarat că explozia s-a produs în apropierea hotelului Baron, unde au fost cazate trupe britanice și jurnaliști.
Ambasadorul Franței în Afganistan, David Martinon, a transmis un mesaj „tuturor prietenilor noștri afgani”. „Dacă vă aflați lângă porțile aeroportului, plecați urgent și feriți-vă. Este posibilă o a doua explozie”, a spus ambasadorul Franței pe Twitter.
À tous nos amis afghans : si vous êtes près des portes de l’aéroport, éloignez-vous de toute urgence et mettez-vous à l’abri. Une deuxième explosion est possible.
— David Martinon (@david_martinon) August 26, 2021
În urmă cu câteva ore, Statele Unite si Marea Britanie au atras atenția că va exista un risc iminent de atac terorist pe aeroportul din Kabul și au avertizat cetățenii să NU meargă acolo, potrivit unei alerte de securitate transmise miercuri.
À tous nos amis afghans : si vous êtes près des portes de l’aéroport, éloignez-vous de toute urgence et mettez-vous à l’abri. Une deuxième explosion est possible.
— David Martinon (@david_martinon) August 26, 2021
O sursă din Ministerul britanic al Apărării a spus că nu există, pentru moment, informaţii că vreun militar britanic a fost rănit.
„Nu avem vreo informaţie legat de victime în armata britanică, dar este prea devreme să ştim sigur”, informează News.ro
Pentagonul a anunţat anterior că eforturile de evacuare a oamenilor vor continua până pe 31 august, termenul limită agreat cu talibanii.
„Operaţiunile de evacuare în Kabul nu vor fi încheiate în 36 de ore”, a transmis Kirby, respingând speculaţiile că SUA ar încheia mai devreme evacuarea. „Vom continua să evacuăm cât de mulţi oameni putem până la finalul misiunii”.
Canada şi câteva ţări europene au spus că şi-au încheiat evacuările sau că le vor încheia mai devreme de finalul lunii.
Aproximativ 100.000 de oameni au fost evacuaţi din Afganistan de Statele Unite şi partenerii de coaliţie începând cu 14 august.
Noaptea trecută, secretarul de stat Anthony Blinken a declarat că, în ciuda ritmului în care operează zborurile, Departamentul de Stat estimează că 1.500 de cetăţeni americani ar putea rămâne pe teritoriul afgan după 31 august, data limită stabilită cu talibanii pentru evacuare.
Aeroportul Internaţional din Kabul este singurul deschis din ţară
Mai multe state au transmis în ultimele ore alerte cu privire la o ameninţare deosebită de atac terorist pe aeroportul din Kabul şi şi-au avertizat cetăţenii să nu meargă acolo decât dacă sunt notificaţi pentru plecare.
Ministrul britanic al Forţelor Armate, din cadrul Ministerului Apărării, a spus joi dimineaţă că există informaţii potrivit cărora, în următoarele ore, cel mai probabil în Kabul, va avea loc un atac terorist „extrem de letal”.
Mii de oameni care vor să fugă de talibani s-au adunat la graniţa cu Pakistanul. Porţile de la punctul de trecere Spin Boldak sunt deschise şi unii reuşesc să treacă, a mai relatat BBC.