Potrivit unui comunicat de presă transmis de Parchet, în perioada februarie - august 2024, aceasta ar fi primit bani şi bunuri de la pacienţi sau aparţinătorii lor, în legătură cu actul medical, scrie Agerpres. 

Anterior, în 2024, aceeaşi sursă anunţa că doctoriţa a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi luat mită de la pacienţi, sume cuprinse între 100 şi 200 de lei.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anunţat că cercetările au fost finalizate la 8 octombrie 2026, iar rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, a fost trimis spre judecare Tribunalului Sibiu.