O altă bucată de tavan de la Maternitatea Odobescu din Timişoara s-a prăbuşit. Primăria nu a găsit încă o soluţie. FOTO

62516913

O altă bucată de tavan s-a prăbuşit la Maternitatea Odobescu din Timişoara, după ce, la începutul lunii decembrie, o primă bucată de tavan a căzut, iar unitatea sanitară a fost închisă.

 

De data aceasta, bucata de tavan s-a prăbuşit într-un alt corp de clădire, care aparţine Primăriei Timişoara, pe un hol de la parter, iar pe pereţi curge apă.

”În această dimineaţă colega mea care a mers acolo a constatat că tavanul în clădirea veche a primăriei, în cealaltă clădire, nu unde a căzut iniţial, a căzut din nou tavanul, chiar în apropierea Centrului de Excelenţă pentru Boli Oculare Rare. Este clădirea maternităţii, dar în clădirea maternităţii aveam o parte care era a Primăriei şi noi o aveam în folosinţă. O altă parte era închiriată de la o fundaţie şi o altă parte era a noastră. Partea în care cade, ca să zic aşa, constant, tavanul, în diverse locuri este în partea care este în proprietatea Primăriei. Deja sunt acolo echipele tehnice de la Primărie să vadă ce s-a întâmplat, curge şi ceva apă. Nu ştim deocamdată dacă apa este de la ploile care au fost zilele trecute sau s-a spart o ţeavă, pe undeva”, a declarat,pentru Radio Reşiţa, Flavia Zară, managerul Spitalului Municipal Timişoara.

Potrivit sursei citate, în clădire se mai afla aparatură.

Primarul Dominic Fritz şi viceprimarul Ruben Laţcău au anunţat că, până la finele lunii ianuarie, vor preciza unde se va muta Maternitatea Odobescu, susţinân că au două soluţii, respectiv o clădire publică şi o alta privată. Totuşi, soluţia nu a mai fost făcută publică.

La începutul lunii decembrie 2024, după prăbuşirea unui tavan, clădirea veche de peste 120 de ani în care au funcţionat secţiile de Obstetrică şi Neonatologie ale Maternităţii Odobescu din cadrul Spitalului Municipal Timişoara a fost declarată improprie pentru funcţionare şi a fost oprită activitatea medicală.

De atunci, toate cazurile de la spitalul primăriei sunt trimise la Maternitatea Bega, care aparţine de Spitalului Judeţean, iar aici volumul de muncă s-a triplat.

Fosta administraţie Robu a întocmit documentaţiile pentru o nouă maternitate a Spitalului Municipal Timişoara şi a alocat şi un teren de peste 8.000 mp. Din 2021, spitalul avea şi autorizaţie de construire, însă proiectul nu a primit finanţare prin PNRR. Administraţia Fritz ar fi putut să îl depună printr-un alt program prin fonduri europene, prin Programul Naţional de Investiţii în Infrastructură Unităţilor Spitaliceşti, de unde ar fi putut primi peste 70 de milioane de euro, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.

În urmă cu doar o lună, conducerea actuală a Primăriei Timişoara a aprobat un studiu de prefezabilitate pentru un viitor Spital Municipal, de cel mult 400 de paturi, care ar include şi secţii de obstetrică-ginecologie. Noul spital ar costa peste 140 de milioane de euro şi nu va reuşi să adune toate secţiile unităţii medicale, care acum funcţionează în 14 locaţii din Timişoara şi însumează peste 1.000 de paturi.

Articol recomandat de sport.ro
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Citește și...
VIDEO. Laura Vicol și Ioana Băsescu, audiate de DIICOT în dosarul Nordis. Prejudiciul depășește 190 de milioane de euro

Zeci de percheziții au loc, luni, în Romania și în statul Monaco, în ancheta deschisă de procurorii DIICOT în cazul firmei Nordis. Prejudiciul depășește 190 de milioane de euro, spun investigatorii.

Un bărbat din Alba a fost reținut după ce a încălcat ordinul de protecție. A sunat la 112 după ce și-a agresat iubita

Un bărbat de 43 de ani dintr-o localitate din Alba a fost reținut de polițiști, după ce a încălcat ordinul de protecție. În scandalul cu iubita lui, el este cel care a sunat la 112.

Reputat membru al Academiei Române, despre patriotismul românilor, acum 115 ani: „Toți românii sunt naționaliști de paradă”

Institutul de Studii Sud-Est Europene a evidențiat într-o postare pe Facebook analiza fostului profesor Constantin Rădulescu-Motru, reputat membru al Academiei Române, a trăsăturilor poporului român, de acum 115 ani.

Recomandări
Rusia a lovit Kievul cu rachete balistice imediat după plecarea emisarilor lui Trump. Șase persoane au fost rănite

Rusia a reluat marți dimineața atacurile aeriene asupra Kievului, la scurt timp după plecarea emisarilor americani pentru pace, lovind orașul cu rachete balistice și rănind șase persoane, a declarat primarul Vitali Klitschko.

Cele trei nume de premier care ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan. UDMR este gata să voteze un guvern „roșu”

Trei nume de premier ar fi pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan, care ar putea face anunțul în această săptămână: Sorin Grindeanu, Alexandru Nazare și Siegfried Mureșan.

Cum arată acum sistemul de învățământ. În 2026, în băncile școlilor sunt cu 27.000 de copii mai puțin decât în 2025

Un nou an școlar a început, cu emoțiile celor mici, care au ajuns prima dată în clasă, bucuria adolescenților care și-au revăzut colegii și grijile părinților.