Numărul accidentelor în care sunt implicați conducătorii de trotinete a crescut alarmant. Ce măsuri iau autoritățile

×
Publicitate

Vânzările de trotinete şi biciclete electrice au început iar să crească. S-au înmulţit însă considerabil şi accidentele în care sunt implicaţi cei care le folosesc.

Pentru că nu au nevoie de permis ca să circule cu ele, unii ignoră regulile de circulaţie. În ultimii doi ani numărul accidentelor provocate de trotinete a trecut de o sută și nouă persoane și-au pierdut viața.
 

Conducătorii de trotinete ignoră regulile de circulație
 

Slalomul printre maşinile aflate în trafic sau trecerea pe culoarea roşie a semaforului, deşi celelalte vehicule s-au oprit, sunt principalele abateri constatate de poliţişti în rândul conducătorilor de trotinete şi biciclete electrice. Mulţi nu vor sau nu ştiu că trebuie să poarte echipament de protecţie şi să circule numai pe pistele pentru biciclete, iar, în lipsa acestora, pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 kilometri pe oră.

Acum doi ani, în toată ţara 42 de persoane care mergeau pe trotinete electrice au fost rănite grav iar patru dintre ele au murit pe loc. Numărul accidentelor a crescut de la un an la altul, iar, în 2021, 64 de persoane care foloseau trotinetele electrice au fost implicate în accidente rutiere grave. De această dată, cinci dintre ele au murit pe loc. Şi anul acesta, numărul accidentelor a crescut considerabil, dacă ne gândim că numai în prima jumătate a anului aproape 50 de persoane au făcut accident în timp ce mergeau pe trotinetă.

30 dintre acestea s-au produs în primele şase luni ale anului, numai în Capitală.

Claudiu Costea, polițișt Brigada Rutieră: „Cei care circulă cu trotineta sau cu bicicleta pe drumurile publice sunt obligaţi să folosască pista pentru biciclete acolo unde o astfel de pistă este semnalizată corespunzător. În lipsa pistei pentru biciclete, sunt obligaţi să circule pe partea carosabilă cât mai aproape de marginea din dreapta, nu printre maşini”.

Iar pe șosele sunt din ce în ce mai multe trotinete și biciclete electrice.

Cezar Cârligeanu, director de vânzări al OLX: „Comparativ cu anul trecut, observăm o creştere semnificativă pe partea de trotinete electrice. Cererea a crescut cu 57 la sută şi pe biciclete electrice cererea s-a dublat, iar ofertele disponibile pe platform au crescut cu 74%. Deci pe cele două segmente observăm o creştere semnificativă faţă de anul trecut”.

Potrivit legii, copiii sub 14 ani nu au voie să utilizeze trotinetele electrice. Amenzile pot ajunge până la 1.160 lei pentru cei care nu respectă legislația.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62270388
Tânăr din Argeș cercetat pentru șantaj, după ce și-a amenințat fosta iubită că va publica poze cu ea în ipostaze indecente

Un tânăr de 24 de ani din Argeş este cercetat pentru șantaj, după ce, enervat că fosta iubită nu vrea să se întoarcă la el, a amenințat-o cu bătaia.

62270413
Suspectul în două spargeri din instituții din București: "Mai furăm. Mi-a fost foame, am vrut doar banii"

Un bărbat din Capitală a fost reţinut de poliţiştii Secţiei 1, bănuit că ar fi spart de două ori sediile unor instituţii de stat.

62270386
Zeci de copii, cazați la o pensiune din Sucevița, au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară

Necazuri în vacanţă pentru zeci de copii din București cazați la o pensiune din Sucevița. Cei mici au avut nevoie de ajutorul medicilor pentru că aveau simptome de toxiinfecție alimentară.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.