Avionul prăbușit în Giurgiu, filmat executând o manevră interzisă, pe lângă oameni, cu două săptămâni înainte de tragedie

×
Publicitate

Au apărut imagini noi după cele două accidente aviatice petrecute în acest sfârşit de săptămână în Giurgiu și Bistrița-Năsăud, în urma cărora trei oameni și-au pierdut viața.

Este vorba despre doi piloți și de o tânără de 28 de ani. Ambele tragedii sunt investigate de procurori și de specialiștii în aviație. Sunt luate în calcul inclusiv posibile erori de pilotaj.

Câțiva oameni din Letca Nouă, localitatea unde s-a petrecut accidentul aviatic de sâmbătă, susțin că o aeronavă similară ar fi executat manevre periculoase deasupra lor, în timp ce se plimbau cu ATV-urile pe câmp. Aceștia au filmat aparatul trecând de două ori în zbor pe deasupra lor la mică înălțime. Scenele s-ar fi petrecut însă cu două săptămâni înainte de accident, iar cei care le-au surprins susțin că la manșă ar fi fost același pilot care a murit în accidentul de sâmbătă.

pilot giurgiu

Anchetatorii AIAS ne-au confirmat că aeronava din imagini este cea implicată în accidentul aviatic dar nu şi că ar fi vorba despre acelaşi pilot. Potrivit specialiştilor în aviație, manevra se numeşte Low pass şi este interzisă, chiar amendată cu până la 50 de mii de lei, pentru ca în timpul zborului avionul nu trebuie să coboare mai jos de 150 de metri de sol.

Există doar două excepţii, dacă aeronava face proceduri de aterizare sau decolare şi dacă execută un zbor de acrobaţie. Ori dacă e vorba de aceeaşi aeronavă cu cea implicată în accident, aceasta nu era proiectată pentru așa ceva spun alți piloți.

Marius Ștefănescu, președintele Business and General Aviaton Association: „Un avion de genul ăsta nu poţi să faci acrobaţii cu el. Dacă a făcut cumva, înseamnă că a dus avionul în limite. În România sunt vreo 50 de avioane citius, sunt foarte sigure. E cam greu să credem că avionul a cedat dintr-un motiv sau altul. Cel mai probabil o eroare de pilotaj sau a fost dus în limitele pentru care a fost construit.”

Specialiștii Autorităţii pentru siguranţa aviaţiei civile iau în calcul şi această variantă. Deocamdată ancheta lor este în faza de colectare a datelor. Apoi vor analiza resturile epavei și vor da un raport preliminar despre starea de funcţionare a avionului, dacă planurile de zbor au fost respectate și dacă pilotul avea toate documentele şi aprobările necesare. Rezultatul final va fi trimis procurorilor parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care vor formula în final acuzaţiile.

acc colibita

 

Şi aceste imagini surprinse de un martor pe Lacul Colibița le va fi de folos anchetatorilor în aflarea cauzelor care au dus la prăbuşirea celuilat avion de agrement. În imagini se vede cum aeronava se apropie cu viteza de lac. Apoi un alt turist a filmat aparatul izbindu-se de apă.

Conform unor surse din anchetă, pilotul de 65 de ani s-a înecat. Pe de altă parte, bărbatul ar fi avut în trecut probleme la inimă. Avea montat un stent, dar acest lucru nu l-a împiedicat se pare să piloteze avionul. Era un cunoscut om de afaceri din județul Bistrița și pilota din 2016.

Localnică: „Știam că zboară, avem animale și tot îl vedem că zbura pe aici pe deasupra. Numai dacă a fost ceva defecțiune, că a fost cald, nu era ploaie, sau ceață să zici că l-a împiedicat clima să vadă.”

Localnic: „Mereu se plimba cu avionul pe la noi, că îl vedeam mereu. Am auzit că a fost cel mai bun pilot din Bistrița.”

În timp ce anchetele sunt abia la început, trei familii îndurerate se pregătesc de înmormântare.

Articol recomandat de sport.ro
Și-a prevestit Mircea Lucescu moartea? Declarația tulburătoare făcută în urmă cu doar șase luni
Și-a prevestit Mircea Lucescu moartea? Declarația tulburătoare făcută în urmă cu doar șase luni
Citește și...
Ianis Hagi, mesaj după moartea lui Mircea Lucescu: „Ați fost mai mult decât un antrenor”

Ianis Hagi a transmis un mesaj profund emoționant după moartea lui Mircea Lucescu, evocând relația specială pe care a avut-o cu fostul selecționer și impactul major pe care acesta l-a avut asupra carierei sale.

Gheorghe Hagi, după moartea lui Mircea Lucescu: „O parte importantă din ceea ce am devenit în fotbal i se datorează”

Gheorghe Hagi a transmis un mesaj emoționant după decesul lui Mircea Lucescu, pe care l-a descris drept una dintre cele mai mari legende ale fotbalului românesc și o personalitate marcantă la nivel mondial.

Inter Milano: Mircea Lucescu a întruchipat valorile competenţei, lăsând o moştenire importantă în lumea fotbalului

Antrenorul român Mircea Lucescu ''a lăsat o moştenire importantă fotbalului'', se arată într-un comunicat al clubului italian Inter Milano, la care tehnicianul român a activat în sezonul 1998-1999.

Recomandări
România înăsprește regulile second-hand: maximum 2 mașini/an, interdicții pentru „daune totale” și restricții la alte produse

România pregătește una dintre cele mai dure reglementări pentru piața produselor second-hand. 

NASA a publicat primele fotografii cu fața ascunsă a Lunii, realizate de astronauții misiunii Artemis II

NASA a publicat primele fotografii realizate de astronauții misiunii Artemis II în timpul survolului Lunii.

Corvinul, Dinamo și Rapid, mesaje emoționante la moartea lui Mircea Lucescu. ”Cuvinte prea mici pentru un nume atât de mare”

Corvinul Hunedoara, Dinamo și Rapid au fost primele cluburi care au trimis mesaje de condoleanțe după vestea morții lui Mircea Lucescu. ”Il Luce” a fost antrenor la toate cele trei cluburi.