Noua listă a simptomelor ce ridică suspiciuni de COVID-19. Ce înseamnă "caz suspect" și "caz probabil"
Institutul Naţional de Sănătate Publică a actualizat, vineri, definiţiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19).
Definiția cazului suspect
Caz suspect este, potrivit definiţiilor actualizate de INSP:
* orice persoană cu debut brusc de febră şi tuse sau orice persoană cu debut brusc al oricăror 3 sau mai multe dintre următoarele semne şi simptome: febră, tuse, astenie, cefalee, mialgii, dureri în gât, coriza, dispnee, anorexie / greţuri /
vărsături, diaree, status mental alterat;
* orice persoană cu pneumonie, bronhopneumonie +/- pleurezie;
* orice persoană cu infecţie respiratorie acută severă (SARI) - febră sau istoric de febră şi tuse şi dificultate în respiraţie (scurtarea respiraţiei) şi care necesită spitalizare peste noapte.
Pentru copiii cu vârsta până la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentaţia, se poate suspecta infecţia cu SARS-CoV-2, arată INSP.
Confirmarea promptă a cazului suspect este necesară pentru a asigura, rapid şi eficient, supravegherea epidemiologică a contacţilor, implementarea măsurilor de prevenire şi control al infecţiei, precum şi colectarea informaţiilor epidemiologice şi
clinice relevante, precizează INSP.
Definiția cazului probabil
Un caz probabil este:
* un pacient care întruneşte criteriile clinice enunţate la cazul suspect şi este contact al unui caz confirmat sau are legătură epidemiologică cu un focar cu cel puţin un caz confirmat;
* un caz suspect cu imagine pulmonară sugestivă pentru COVID-19:
* o persoană cu debut recent de anosmie (pierderea mirosului) sau ageuzie (pierderea gustului) în absenţa unei cauze identificate;
* un adult decedat fără o cauză explicabilă, cu insuficienţă respiratorie care a precedat decesul şi care a fost în contact cu un caz confirmat sau care a avut legătură epidemiologică cu un focar cu cel puţin un caz confirmat.
Caz confirmat este o persoană cu confirmare în laborator a infecţiei cu SARS-CoV-2, indiferent de semnele şi simptomele clinice.
Definiția contactului direct
* persoana care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient cu COVID-19;
* persoana care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);
* persoana care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejata de mănuşă);
* persoana care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minimum 15 minute;
* persoana care s-a aflat în aceeaşi încăpere (ex. sala de clasă, sala de şedinţe, sala de aşteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m;
* persoana din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecţie.
Potrivit INSP, orice persoană care a purtat masca/echipamentul de protecţie corespunzător şi a respectat distanţarea fizică nu este considerată contact direct.
Un caz COVID-19 poate fi de origine comunitară sau asociat asistenţei medicale (IAAM), în funcţie de:
* numărul de zile anterioare datei debutului sau a confirmării în laborator, după data internării într-o unitate sanitară (spital, centru de dializa), centru rezidenţial de şedere prelungită (ziua 1);
* argumentele din investigaţia epidemiologică privind originea comunitară sau IAAM (apartenenţa cazului la focare de infecţii cu una sau alta dintre origini).
Pot exista următoarele situaţii:
Caz COVID-19 comunitar
* simptome prezente la internare sau debut în primele 48 de ore după internare;
* debut în zilele 3-7 după internare şi o suspiciune puternică de transmitere comunitară (apartenenţa la un focar de cazuri comunitare);
Cazul COVID-19 asociat asistenţei medicale (IAAM)
* debut după 48 ore de la internare şi o suspiciune puternică de transmitere asociată asistenţei medicale;
* cazurile la personalul medico-sanitar şi auxiliar, dacă nu există argumente puternice în favoarea unei transmiteri comunitare;
*** Cazurile cu debut în primele 14 zile după externarea dintr-o unitate sanitară pot fi:
* IAAM, dacă debutul are loc în primele 48 de ore după externare;
* cu origine incertă, în cazul debutului la 3-14 zile după externare, dacă nu există argumente puternice în favoarea unei origini comunitare sau IAAM.
Decesul la pacienții confirmați cu COVID-19
Decesul cu COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepţia situaţiilor în care există o altă cauză clară a morţii, care nu poate fi în relaţie cu COVID-19 (ex. traumatism, hemoragie acută majoră, etc) şi la
care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală şi momentul decesului.
Decesul la un pacient confirmat cu noul coronavirus nu poate fi atribuit unei boli preexistente (de ex. cancer, afecţiuni hematologice etc.) şi COVID-19 trebuie raportată ca şi cauză a decesului, independent de condiţiile medicale preexistente
care se suspectează că au favorizat evoluţia severă a infecţiei cu SARS-CoV-2.
COVID-19 trebuie menţionată pe certificatul de deces drept cauza a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces.
De asemenea, cazurile confirmate COVID soldate cu deces, la care testele RT-PCR în dinamică din sputa/aspirat bronşic sunt negative (2 teste), pot fi considerate deces datorat infecţiei cu SARS-CoV-2 dacă clinicianul evidenţiază semne şi simptome înalt sugestive şi decesul este corelat cu evoluţia clinică determinată de COVID.
În situaţia în care apare necesitatea clarificării cauzei decesului, se indică examene RT-PCR din ţesut pulmonar recoltat de către medicul specialist anatomie patologică/medicină legală fără a fi necesară necropsia.
Etichete: coronavirus, insp,
