Noaptea Muzeelor 2018. Cimitirul Bellu, unul dintre cele mai căutate locuri

×
Publicitate

Într-o ţară în care statisticile privind consumul cultural sunt mai degrabă sumbre, singurul eveniment anual care arată de fiecare dată că romanii sunt interesaţi de cultură a scos şi în noaptea de sâmbătă spre duminică sute de mii de oameni din case!

Noaptea muzeelor a animat cele mai importante instituţii de acest tip din România, dar şi clădiri vechi, şcoli sau hub-uri culturale. Cel mai mare succes l-au avut spaţiile care s-au folosit de tehnologie pentru a promova arta.

Ca în fiecare an, unul dintre cele mai căutate locuri din Capitală la Noaptea Muzeelor a fost Cimitirul Bellu. Vizitatorii au avut parte de concerte, tururi printre mormintelele istorice, dar şi de jocuri, folosind aplicaţii pe telefon.

Grup de vizitatori: "Aici începe misiunea, cauta versurile lui Mihai, apoi mergi pe alee înainte până la cartierul 9, al poeţilor şi scriitorilor.”
Reporter: “Căutam versurile lui Mihai?”
Grup: “Sigur că da!”
Reporter: “Am ajuns la Mihai Eminescu şi dacă citim versurile în aplicaţie, răspunsul este corect şi primim o poveste: misiunea ta a început cu Mihai Eminescu, primul erou al ligii."

Femeie: “Venim în fiecare an, ne simţim foarte bine.”

La Muzeul Antipa s-a format din nou deja celebra coadă. Peste 10.000 de oameni au mers să vadă gratuit exponatele muzeului, unii venind chiar din alte oraşe, special pentru acest eveniment.

Turist: "Am în plan să văd toate muzeele dacă am timp.”
Reporter: “De unde veniţi?”
Turist: “Din Constantă."

Teatrul Odeon a ieşit din tipare şi a organizat o expoziţie de artă contemporană, realizată cu ajutorul tehnologiei. Iar evenimentul s-a bucurat de mare succes printre tineri.

Raluca: "E o expoziţie evniment în care am lucrat şi în realitate virtuală, o experienţă excepţională în care am vrut să-mi construiesc o lume imaginară exactă să cum am vrut eu."

În ţară, în schimb, oamenii au stat la cozi ca să vadă clasicele muzee. La Iaşi, Palatul Culturii rămâne vedeta oraşului.

Copil: "Merită toată coada asta ca să intru acolo. Dacă tot am ajuns acum, păi hai să ne bucurăm şi noi că suntem oameni şi să trăim".

Cei mici nu au înţeles, însă, mare lucru din istoria palatului. Mai mult, au păşit cu teamă pe pardoseala de sticlă, sub care se află nişte beciuri vechi de peste 200 de ani.

Copil: " Mi-e frică pentru că cred că pot să cad acolo. Văd nişte găuri.”

La Braşov, scenetele cu personaje costumate au fost atracţie serii la Muzeul de Istorie

În viitoarea Capitala Culturală Europeană, Timişoara, au fost organizate demonstraţii cu foc şi concertele cu muzica veche, în curtea Bastionului Theresia.NIar la Alba, oraşul marii uniri, oamenii au mers să vadă muzeul naţional al Unirii.

Noaptea Muzeelor este un eveniment internaţional, iniţiat de Franţa, iar în 2018 s-a aflat la a 13-a ediţie.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61961185
Campionul de raliuri Vali Porcişteanu, jefuit într-o vulcanizare din Piteşti

Trei tineri sunt cercetaţi de către poliţiştii din Argeş după ce sâmbătă noapte au furat un rucsac care aparţine campionului de raliuri Vali Porcişteanu.

61961180
Cuplul prezidențial, surprins la o biserică din Sibiu, la slujba de Rusalii

Președintele Klaus Iohannis și soția sa Carmen au participat, duminică, la slujba de Rusalii care a avut loc la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Trime” din Sibiu.

61902933
Marian Godină s-a căsătorit în aceeași zi cu prințul Harry. FOTO

Celebrul polițist Marian Godină a făcut nunta, sâmbătă, în aceeași zi cu prințul Harry. Godină s-a căsătorit religios cu iubita sa Lorena Georgiana.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.