Program Noaptea Muzeelor, 14 mai 2022. Harta instituțiilor care își așteaptă vizitatorii cu porțiile deschise în București

noaptea muzeelor
Getty

Sâmbătă, 14 mai 2022, are loc cea de-a XVIII-a ediție a Nopții Muzeelor, unde publicul va putea admira arta pe timpul nopții, potrivit noapteamuzeelor.org.

 

Autobuzul 362 - linie specială de transport la "Noaptea Muzeelor"

Cu ocazia celei de-a 18-a ediție a “Nopții Muzeelor” Primăria Capitelei va introduce o linie specială de transport, pentru cei care vor să viziteze muzeele și instuțiile deschise pe 14 mai 2022, potrivit news.ro
Autobuzul 362 va fi linia specială de transport de Noaptea Muzeelor în Bucureşti. Programul de transport este în intervalul orar 19:00 – 02:00, cu frecvenţă din 30 în 30 de minute, anunţă PMB.

Traseu+staţii: Piaţa Presei, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, Piaţa Romană, Bulevardul Nicolae Bălcescu, Piaţa 21 Decembrie, Piaţa Unirii 1, Palatul Parlamentului, Piaţa Unirii 2, Universitate, Bulevardul Nicolae Bălcescu, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Arcul de Triumf, Piaţa Presei.

O noapte întreagă de cultură

În cadrul evenimentului, mai multe instituții își deschid porțiile și încântă publicul cu diverse expoziții, spectacole, ateliere și concerte.

Citește și
Incendiu bucuresti
Piața Matache din București a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului nu este cunoscută

"Noaptea Muzeelor" în 1977

Prima ediție a "Nopții Muzeelor" a avut loc la Berlin în anul 1977, urmând ca apoi să-și schimbe denumirea în "Primăvara Muzeelor". Următoarele evenimente au avut loc în Franța și apoi în alte țări din Europa și în final în România.


Evenimentul este inițiat de Ministerul Culturii din Franța și patronat în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consilul Internațional al Muzeelor, potrivit noapteamuzeelor.org

De-a lungul celor 17 ediții, "Noaptea Muzeelor" s-a bucurat de un real succes la nivel internațional, reușind de fiecare dată să surprindă publicul.

”Noaptea Muzeelor" este un eveniment care contribuie la conturarea identității noastre culturale europene”, potrivit Ministrului Culturii si Comunicării din Franța, Dna Audrey Azoulay.

Evenimentele din "Noaptea Muzeelor"

Expoziție concurs pentru elevii de liceu cu tema, materialele reciclabile de liceu
Premium Edu organizează expoziția concurs Fashion Me și așteaptă elevii talentați din liceele din București și din țară.

Din juriu vor face parte profesorii de la universități de top de artă din Marea Britanie, Italia, Olanda și România, iar câștigătorii vor fi aunțați pe 13 mai 2022.

În urma concursului se vor acorda premii. Premiul unu constă într-un city break la Roma, premiul doi constă într-o ședință de consiliere educațională și premiul trei va fi un test de carieră.

Expoziția se poate vizita începând cu ora 18:00, până la ora 2:00.

Arcul de triumf în razele lunii

 Ultima vizită se poate face la 23:30, iar traversarea către și dinspre monument se face pe la trecerea de pietoni semaforizată care face legătura între Arcul de triumf și Parcul Regele Mihai l.

Arcul de triumf poate fi vizitat între orele 11:00 și 22:00.

Casa Artelor Dinu Lipatti

Sâmbătă, 14 mai 2022 între orele 18:00 și 23:00, Casa Artelor Dinu Lipatti își deschide porțiile pentru toți pasionații de muzică și artă.

Între orele 19:00 și 20:30, în Salonul de Muzică va avea loc Recitalul Extraordinar de pian, realizat în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României, susținut de pianiștii Antonio Nagy și Daniel Dumitrașcu.

Accesul la recitalul de pian se va face prin achiziționarea biletelor online de pe www.iabilet.ro sau de la sediul Casei Lipatti.

Casa Experimentelor

Casa experimentelor, Romanian Science Center încântă publicul cu experimente uluitoare din domeniile: optică și iluzii optice, acustică, electricitate și magnetism, fuide, plasmă, etc.

Casa experimentelor se poate vizita între 19:00 și 01:00.

Arta și tehnologie la bibliotecă

Biblioteca Centrală Universitară le va arăta vizitatorilor cum putem îmbina arta cu tehnologia prin diverse evenimente, pentru a sublinia importanța inteligenței artificiale și cum aceasta ne ușurează viața.

Biblioteca Centrală Universitară se poate vizita între 18:00 și 01:00.

Programul instituțiilor din subordinea PMB pentru Noaptea Muzeelor, sâmbătă, 14 mai 2022.

TEATRUL ȚĂNDĂRICĂ (strada General Eremia Grigorescu nr. 24)
19:00 – 22:00

Muzeul Itinerant Perpetuum Țăndărică
21:00 Regele moare (piesa de teatru)

MUZEUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI 

Palatul Suțu (Bd. I.C: Brătianu, nr. 2)

18:00 – 24:00

Expoziție permanentă „Timpul Orașului”

Expoziție tematică „Orient versus Occident”

Expoziția tematică „Civilizația Gumelnița. Viața în sud-estul României acum 6500 de ani”

20:00

Recital special alături de Darian Burgea la pian & soprana Arlinda Morava

22:00

Moment artistic, un performance teatral intitulat 7 string of art / Cele 7 funcții ale artei, susținut de Cuibul Artiștilor.

MUZEUL GEORGE SEVEREANU (Henri Coandă, nr. 26)

18:00 – 24:00

Expoziția permanentă „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”

MUZEUL THEODOR AMAN (Strada C.A. Rosetti nr.8)

18:00 – 24:00

Expoziția permanentă a muzeului precum și expoziția tematică „AMAN ÎN PLEIN-AIR. Invitaţie în grădinile şi parcurile lui Theodor Aman."
Mini-recitaluri de jazz și muzică clasică.

MUZEUL VICTOR BABEȘ (Strada Andrei Mureșanu nr. 14A)

18:00 – 24:00

Expoziția permanentă a muzeului

MUZEUL FREDERICK STORK și CECILIA CUȚESCU

18:00 – 24:00

Expoziția permanentă a muzeului

OBSERVATORUL ASTRONOMIC AMIRAL VASILE URSEANU (Bd. Lascăr Catargiu, nr. 21)

20:00 – 02:00

Expoziția permanentă „Descoperim împreună Universul”

MUZEUL DE ARTĂ POPULARĂ DR. NICOLAR MINOVICI (Strada Dr. Nicolae Minovici nr. 1)

18:00 – 24:00

Expoziția permanentă „Vila Dr. Nicolae Minovici: Restitutio II”
Expoziția tematică de artă contemporană „Detalii semnificative: EVANGELIA TAKA”.
Concertul ”Cu primăvară în suflet”

COLECȚIA DE ARTĂ LIGIA și POMPILIU MACOVEI (Strada 11 Iunie Nr. 36-38)

18:00 – 24:00

Expoziţia permanentă - Colecţia de artă Ligia şi Pompiliu Macovei
Expoziţia tematică „Femeile în reprezentarea plastică a Ligiei Macovei”

CASA ARTELOR DINU LIPATTI ( (Bd. Lascăr Catargiu nr 12)
Expoziția permanentă de fotografii „Familia Lipatti și prietenii”

19:00 – 20:30

Bursierii Fundației Regale Margareta a României, din Programul „Tinere Talente”

20:30, în Curtea cu balansoare a Casei Lipatti va avea loc proiecția de filme despre viața și creația legendarului muzician Dinu Lipatti.

Vizitarea Casei Lipatti este gratuită, iar participarea la Recitalul Extraordinar de pian se va face în baza biletelor ce pot fi cumpărate online de pe iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea sau la sediul Casei Artelor Dinu Lipatti, Bd. Lascăr Catargiu nr 12.

Persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora au acces gratuit, doar cu rezervare la numărul de telefon 031.425.25.63.


MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE (Strada Nicolae Crețulescu 8)

Expoziția de bază a MNLR

18:30 – 19:00

Spectacol de ventrilocie cu Crina Zvobodă (Ceainăria MNLR)

19:00 – 20:15

Odesa, Concert în limba română și în limba ucraineană susținut de Tic Petroșel și Valery Main

19:30 – 20:15

Lecturi la înălțime - Balconul de la sediul expozițional al MNLR va deveni un spațiu destinat lecturilor și performance-urilor

20:30 – 21:00

Concert de muzică: Sarmalele Reci

21:30 – 23:00

Kinedok prezintă filmul Acasă, My Home | 2020 | 86 de minute

22:30 – 23:30 NO RA

Femininul norilor, Instalație performativă inspirată de romanul Hipodrom al Norei Iuga (Sala Perpessicius )

23:00 – 23:30

Painting with light - Pictează cu lumină împreună cu prietenii și familia, iar fotografia o vei primi în aceeași zi! O tehnică fotografică îndrăgită de toate vârstele!

00:00

Invitatul de la miezul nopții: Florin Piersic Jr.
Spații interactive pentru copii

19:00 – 19:20

(Ceainăria MNLR) - Organizarea unui spațiu de degustare a ceaiului și a produselor de patiserie, în care copiii vor avea ocazia să participe, în calitate de invitați, la Petrecerea Pălărierului Nebun.

19:30 – 20:00

(Sălile de la demisolul muzeului) - Vânătoare de obiecte în muzeu (obiectele ascunse vor avea legătură cu activitatea de scriere/lectură și se vor regăsi în mai multe „exemplare”, astfel încât vizitatorii să bifeze toate obiectele de pe o listă dată).

20:00 – 20:30

Flash mob (Ceainăria MNLR)
După vânătoarea de comori, cei mici sunt invitați la un flash mob cu trei melodii surpriză.

20:30 – 21:30

Joc de societate: Headu – Povești de Cooperare (stimularea creativității și a gândirii critice prin promovarea unui mediu prietenos de dialog, prin care copiii să facă schimb de idei și de perspective pentru a da viață unei povești fantastice).

Spații interactive pentru publicul larg

18:30 – 23:30 (Etajul I)
Padlet mobil („Speed date”) cu sertărașe/buzunare ce conțin poeme pe care vizitatorii le pot citi, având libertatea de a-și alege unul dintre ele pentru a-l lipi într-un loc public (poemele vor fi printate pe foi adezive și vor purta sigla MNLR).

18:30 – 23:30 (Etajul I)
Spațiul pentru tihnă & lectură Răsfoiala – cititorii se vor bucura de o pauză de relaxare în timp ce răsfoiesc cele mai noi apariții editoriale, inclusiv titlurile disponibile la MNLR. Locul de răsfoit este amenajat cu sprijinul Woodengift și Mobila Dalin.

20:30 – 23:30 (Grădina MNLR)
Cabina foto & zona de selfie de cititor: Cele mai livrești fotografii se fac în Noaptea Muzeelor la MNLR, unde cititorii sunt așteptați cu o fabuloasă instalație din cărți.

18:30 – 23:30 (Mansarda MNLR

Blind date with a book – loc de întâlnire cu un autor necunoscut. Alegi tu cartea sau te alege ea pe tine?

18:30 – 23:30 (Parter MNLR)

Colț pentru jocul „Book association” - Extrage un cuvânt și asociază-l cu o carte, un film sau o piesă de teatru!
18:30 – 23:30 (Grădina MNLR)

Poe-tree – realizarea de poeme prin „tehnica ziarului” și lipirea/agățarea acestora într-un copac, ale cărui frunze și fructe vor fi produsele literare ale vizitatorilor.

MUZEUL NAȚIONAL AL LITERAURII ROMÂNE ((Calea Griviței 64-66)

10:00 – 18:00

Atelier de artist – Margareta Sterian - Nou spațiu expozițional– recreat prin obiecte de mobilier, obiecte personale și lucrări de pictură, grafică, ceramică, frescă și panouri textile – ce redă universul creator și existențial al artistei.

Pentru detalii și programări puteți suna la numărul de telefon 0762.671.698. Persoană de contact – Alina Niculescu

CASA MEMORIALĂ TUDOR ARGHEIZI- MĂRȚIȘOR

12:00 – 22.00

Tururi ghidate dedicate, dar și cu activități adresate copiilor

CASA MEORIALĂ GEORE și AGATHA BACOVIA(Strada George Bacovia 63, sector 4)

12:00 – 22:00

Tururi ghidate dedicate, dar și cu activități adresate copiilor

12:00 –13:30

Atelier Obiecte sub lupă ( atelier pentru copii)

Pentru înscrieri, vă rugăm să trimiteți un e-mail la adresa [email protected] sau să sunați la numărul de telefon 0723.154.052. Persoană de contact: Andreea Drăghicescu.

CASA MEMORIALĂ ION MINCULESCU și CLAUDIA MILLIAN

12:00 – 22:00

Tururi ghidate dedicate, dar și cu activități adresate copiilor

Casa Memorială Liviu și Fanny Liviu Rebreanu

12:00 – 22:00

Tururi ghidate dedicate, dar și cu activități adresate copiilor

CASA MEMORIALĂ ANTON PAN

12:00 – 22:00

Tururi ghidate dedicate, dar și cu activități adresate copiilor

12:00 –13:30

Atelierului Jocul de-a povestea ( atelier pentru copii)

Pentru înscrieri, vă rugăm să trimiteți un e-mail la adresa [email protected] sau să sunați la numărul de telefon 0723.154.052. Persoană de contact: Andreea Drăghicescu.

CENTRUL CULTURAL "PALATELE BRÂNOVENEȘTI de la PORȚILE BUCUREȘTILOR

19:00 – 24:00
Expoziția AT THE GATE OF EDEN, artist FLORIN PETRACHI
Expoziția FAITHS & FIGHTS, artist Traian Lupu, curator Doina Mândru (cuhnia palatului)

Expoziția OBSOLESCENTUM, artist Emil Cristian Ghiță
Expoziția de artă vizuală și literatură ÎNCĂ NU E DE AJUNS..., artist Gabriela Lupu (Curtea de Onoare)

Expoziția de fotografie REGINA MARIA (amplasată în Holul cu mozaic venețian, al cărei vernisaj va avea loc începând cu ora 19:30)
Expoziția permanentă COLECȚIA LIANA ȘI DAN NASTA (etaj palat)

Expoziția FRESCE MĂNĂSTIREA VĂCĂREȘTI (pivnița domnească)

20:00-21:00

RECITAL CUPRINDERI, versuri Radu Gyr, spectacol de muzică și poezie propus de Cristina Deleanu & Eugen Cristea (Sala Scoarțelor)
21:00-22:00

RECITAL SOLO, violonist Constantin Mușat (Sala Scoarțelor)

OPERA COMICĂ PENTRU COPII

19:00 - 24:00

Spectacol de muzică medievală - muzicienii de la Truverii, trupa
Atelier de colorat și vopsit blazoane, steaguri, scuturi și săbii
Tururi ghidate prin clădirea Operei Comice pentru Copii.
ARCUB

18:00 – 02:00

Expoziția-“micro-macro-Trans CORDIAL”
Expoziția ”Muzeul Pandemiei. Valul 2. De ce mai stai cu el!?”

DIRECȚIA GENERALĂ DE ARHITECTURĂ PEISAGISTICĂ ȘI MONUMENTE DE FOR PUBLIC

12:00 – 00:00

Vizitare ARCUL DE TRIUMF

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI (sediul din Bd. Regina Elisabeta, nr.47)
18:00 - 24:00 –expoziții, proiecții filme istorice

Primăria Capitalei va găzdui 9 expoziții, o proiecție cu filme istorice din arhiva Muzeul Municipiului București și o instalație video despre București.

Articol recomandat de sport.ro
Decizia luată de Jordan Chiles după ce a pierdut medalia de bronz în fața Anei Bărbosu
Decizia luată de Jordan Chiles după ce a pierdut medalia de bronz în fața Anei Bărbosu
Citește și...
Piața Matache din București a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului nu este cunoscută
Piața Matache din București a fost cuprinsă de flăcări. Cauza incendiului nu este cunoscută

A fost desfășurare de forțe sâmbătă în Capitală, după ce Piața Matache din Sectorul 1 a luat foc.

O mașină în care se aflau trei oameni a plonjat în Bahlui după ce s-a ciocnit de un alt autoturism, în Iași. Ce a urmat
O mașină în care se aflau trei oameni a plonjat în Bahlui după ce s-a ciocnit de un alt autoturism, în Iași. Ce a urmat

Accident grav petrecut în Iași. Trei persoane au fost rănite după ce două mașini s-au ciocnit într-o intersecție.

Drumul spre Cota 1400 din Sinaia a fost închis din cauza stratului de zăpadă care acoperă carosabilul
Drumul spre Cota 1400 din Sinaia a fost închis din cauza stratului de zăpadă care acoperă carosabilul

Tronsonul de drum care urcă din staţiunea Sinaia către Cota 1400 din Munţii Bucegi a fost închis, sâmbătă, din cauza stratului de zăpadă care face foarte dificil traficul rutier.

Recomandări
Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul
Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul

Aleșii din actuala legislatură au depus sâmbătă jurământul. Lucrurile s-au complicat puțin în Senat, unde parlamentarii UDMR au fost nevoiți să se întoarcă la pupitru pentru că le-a lipsit un pasaj important din text.

VIDEO. Momentul în care atacatorul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliție
VIDEO. Momentul în care atacatorul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliție

Imaginile difuzate de postul german de televiziune MDR au arătat momentul în care presupusul atacator de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliția germană.

INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”
INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”

Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. După săptămâni în care vocea ei a răsunat în toate etapele show-ului, telespectatorii au decis ca trofeul și premiul în valoare de 100.000 de euro să ajungă la concurenta din echipa lui Tudor Chirilă..