Dronele care intră pe teritoriul nostru vor putea fi distruse cu mitralierele atașate celui mai modern elicopter din dotarea Armatei Spaniei.
De altfel, Alianța Nord-Atlantică lansează un nou concept de apărare aeriană, care se va axa pe eliminarea amenințărilor, de la drone la rachete.
Spania își mută forțele militare dislocate în baza din Lituania în România, la Mihail Kogălniceanu. Ibericii înlocuiesc Forțele Aeriene ale Italiei și ale Marii Britanii.
Cei aproximativ 180 de militari spanioli aduc cu ei șapte avioane F-18M Hornet, trei elicoptere NH-90 și o aeronavă de realimentare în aer A400M.
Cum va fi apărat spațiul aerian al României
Timp de patru luni, militarii vor participa la protejarea teritoriului Alianței împotriva unei game mai largi de amenințări, inclusiv drone, rachete de croazieră și rachete balistice.
Avionul F-18M Hornet are noi modernizări la capitolul radar și sistem electronic față de versiunea F-18 Hornet. Aceste avioane sunt capabile să execute atât misiuni de supraveghere aeriană și interceptare, cât și lovituri asupra țintelor terestre. Ating o viteză maximă de aproximativ 1.814 km/h și pot transporta până la 7,7 tone de armament.
Alimentarea celor șapte avioane F-18M Hornet se va realiza în prima parte a misiunii cu ajutorul aeronavei A400M. Este un avion de transport tactic și realimentare în aer.
Spania aduce pentru prima dată în România trei elicoptere NH-90, poate cele mai moderne aeronave din dotarea armatei iberice. Ele vor ajunge la baza de la Mihail Kogălniceanu în faza finală a misiunii.
NH-90 sunt ridicate de la sol, în general, pentru transport tactic și misiuni navale, însă pot îndeplini și misiuni de neutralizare a dronelor. Asta pentru că pot fi echipate cu mitraliere montate în uși, care pot lovi vehiculele aeriene fără pilot.
De altfel, în misiunile anterioare ale NATO, mitralierele au fost folosite cu succes pentru a doborî drone folosite în zonele de conflict.
Sisteme Triton pentru monitorizarea dronelor maritime
Totodată, de săptămâna aceasta, două sisteme Triton, specializate în detecția și monitorizarea dronelor maritime, sunt folosite în Portul Constanța. Sunt poziționate în zona digurilor de nord și sud și nu afectează siguranța navigației.
Potrivit autorităților, sistemele pot naviga autonom mai bine de 30 de zile, folosindu-se de energia solară și eoliană.