Motivul pentru care un pasager beat a devenit agresiv cu însoțitorii de bord într-un zbor spre România. A fost amendat

×
Publicitate

S-a lăsat cu țipete și îmbrânceli la bordul unei aeronave care a decolat luni dimineață de la Bruxelles cu destinația București.

Un pasager băut a fost imobilizat de câțiva pasageri după ce a început să se agite nervos și să strige la membrii echipajului. Imediat, după aterizare scandalagiul a fost predat polițiștilor de frontieră, care l-au amendat și l-au escortat în afara aeroportului.

Originar din Suceava, bărbatul în vârstă de 41 de ani s-a îmbarcat dimineață într-o cursă low-cost pe aeroportul Charleroi din Bruxelles cu destinația Otopeni. Ar fi devenit recalcitrant pentru că nu i s-ar fi permis să plătească o sticlă de apă cu bani, ci doar cu cardul și i-ar fi insultat nu doar pe însoțitorii de bord, ci și pe ceilalți pasageri.

Ca să îl potolească pe scandalagiu însoțitorii de zbor l-au imobilizat în centuri pe bărbat, i-au ajutat și câțiva călători.

La aterizarea pe aeroportul Henri Coandă Otopeni îl așteptau polițitii de frontieră și jandarmii, alertați de piloți prin intermediul turnului de control.

Încătușat de polițiști, bărbatul care a provocat scandalul a fost debarcat din avion și dus în zona administrativă unde, potrivit Codului Aerian, a fost amendat cu 4.000 de lei pentru actele sale de violență verbală. De-acolo, a fost escortat de agenți în afara aeroportului.

În plus, compania aeriană ar putea să îi interzică în viitor să mai zboare cu avioanele sale.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62571565
Copil de nici doi ani, înecat la o pseudo-creșă din Timișoara. Angajații l-au scăpat din ochi și l-au găsit în iaz
Tragedie la un club privat pentru copii din Timișoara, care funcționează după programul unei creșe, deși proprietarii nu aveau autorizație pentru astfel de servicii.
62562904
Ce s-a întâmplat în Bulgaria cu avionul Ursulei von der Leyen. Aparatul a făcut viraje în aer timp de o oră, până a aterizat
Până să ajungă în România, șefa Comisiei Europene a avut parte de o aterizare cu emoții la Plovdiv în Bulgaria. Duminică, în timp ce se apropia de destinație aeronava a fost ținta unui bruiaj electronic care a lăsat-o fără semnalul GPS.
62571475
Bărbat înjunghiat pe o stradă din Capitală. Atacatorul, cunoscut de-al victimei, a fost prins de polițiști
Caz tulburător în Capitală. Un individ a atacat un bărbat pe stradă, cu o armă albă, și l-a rănit grav. Incidentul s-a petrecut în jurul pranzului în Sectorul 4.