Coșmar în Otopeni. Bărbatul care s-a baricadat după ce și-a ucis copilul de 3 ani, reținut prin intervenția forțelor speciale

×
Publicitate

Bărbatul suspectat că și-a ucis în bătaie fiul vitreg, de nici 3 ani, a fost dus la audieri vineri seară, după o mobilizare în forță, la Otopeni.  

Mascații de la forțele speciale au intrat peste el, pe geam, în rapel. Timp de o zi întreagă a stat baricadat în casă și a refuzat să se predea.

Copilașul a murit săptămâna trecută, dar mama a spus adevărul abia după cinci zile.

Când polițiștii au ajuns la adresa la care locuia fără forme legale, suspectul a amenințat că își ucide și celălalt fiu, care nu a împlinit un an.

Mâinile la spate! Bravo, băieți! Mulțumim!”.

După mai bine de 12 ore de negocieri, bărbatul suspectat că și-a ucis în bătaie fiul vitreg, un copilaș care nu împlinise 3 ani, a fost încătușat vineri seară de mascați, la capătul unei misiuni dificile. Trupele speciale au pătruns simultan pe ușa și prin geamul unui apartament aflat la ultimul etaj, în care se refugiase.

Remus Măgurel Florea, inspector șef adj. IPJ Ilfov: „În final am intrat în forță, într-adevăr. Colegii mei de la SAS și de la SIAS, într-o acțiune comună, în rapel și prin spargerea ușii, am intrat fără să fie vătămată vreo persoană. Colegii mei de la Investigații Criminale vor continua verificările și vor efectua și percheziții".

A lăsat copilul să agonizeze până la moarte

Corespondent ProTV: „După intervenția în forță a polițiștilor, suspectul în vârstă de 28 de ani a fost imobilizat și adus aici, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov pentru audieri. Bărbatul urmează să fie prezentat în fața magistraților cu propunerea de arestare preventivă”.

Individul este suspectat că l-a bătut cu pumnii și cu picioarele pe copilul de 2 ani și 8 luni al concubinei sale. Cel mic a murit în cursul nopții de 23 august.

Dimineața, mama copilului a anunțat la 112 că băiețelul nu mai mișca, însă la audieri nu a spus că a fost bătut. Surse apropiate anchetei spun că, de frică, femeia a ascuns faptul că băiețelul pe care îl avea dintr-o relație anterioară ar fi bătut de actualul partener, atunci când rămânea în grija lui. Le-a spus anchetatorilor că era și ea amenințată și deseori bătută.

Pe copil îl băga în baie unde îl bătea. Ne punea scotch la gură mie şi copilului să nu mai ţipăm”.

Abia după câteva zile, convinsă de rude, femeia s-a dus la politie și și-a schimbat declarația. Bărbatul l-a bătut pe copil și în loc să-l ducă la spital l-a lăsat să agonizeze câteva zile.

L-a lovit de 3-4 ori. Apoi a plecat să bea din nou şi a zis că ne va omorî”.

Mătușa copilului: „Sora mea mi-a spus că i-a bătut și pe ea și pe el. Am aflat la trei zile de la moartea copilului. El a spus că a murit în somn”.

S-a baricadat 12 ore în casă și amenința că îl ucide și pe celălalt copil, de 11 luni

De altfel, concluziile medicului legist sunt cutremurătoare. Copilul a suferit o moarte violentă, având fracturi ale coastelor și ruptură de stomac. Băiețelul avea și leziuni mai vechi - cucuie și vânătăi, semn că mai fusese agresat.

Corespondent ProTV: „Bărbatul stătea ascuns în locuință, iar cu el era și copilul de 11 luni pe care cei doi soți îl au împreună. A amenințat că dacă polițiștii încearcă să intre în casă îi va face rău copilului. După ore bune în care copilul a plâns de foame, suspectul a acceptat ca micuțul să fie luat de polițiști și dus să fie alăptat. Predarea copilului s-a întâmplat prin intermediul unei rude. Suspectul a rămas baricadat în apartament și au urmat apoi multe ore de negociere”.

Fiul său vitreg, pe care l-ar fi bătut până la moarte, a fost înmormântat vineri.

În caz de urgenţă, apelaţi numărul Telverde destinat victimelor violenţei domestice! Numărul de Telverde este 0800 500 333.

Articol recomandat de sport.ro
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Ester Exposito, iubita lui Kylian Mbappe, a făcut senzație pe internet cu ultimele postări
Citește și...
Dezvăluirile tulburătoare ale mamei băiatului de 3 ani ucis de concubin, în Otopeni. „Îl băga în baie”

Caz socant în Otopeni. Un bărbat de 28 de ani, suspectat că și-a ucis în bătaie fiul vitreg de nici trei ani, s-a baricadat în casă și refuză să se predea.

O femeie ar fi fost agresată sexual de un bărbat într-un mall din București. Individul este cercetat sub control judiciar

Un bărbat de 55 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior a primit măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat că ar fi agresat sexual o femeie, pe 18 august, în timp ce intra într-un centru comercial din Sectorul 2.

O fetiță de 11 ani ar fi fost agresată sexual de tatăl prietenei la care mersese în vizită. Bărbatul a fost arestat

Un bărbat din Dâmbovița a fost arestat preventiv, acuzat că ar violat o copilă de 11 ani, venită în vizită, să se joace cu fiica lui. Cercetările au început târziu în acest caz pentru că familia victimei nu a reclamat agresiunea, deși știa totul.

Recomandări
Noua lege a salarizării a fost pusă în dezbatere publică. Plafonul de 20% pentru sporuri rămâne în vigoare

Proiectul noii legi privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost pus în dezbatere publică, documentul propunând o reformare a modului în care sunt stabilite salariile în sectorul bugetar. 

Șeful Cancelariei premierului: Ne confruntăm cu cel mai scăzut nivel al Dunării din istoria măsurătorilor

Dunărea are în prezent cel mai scăzut nivel din istoria măsurătorilor, a transmis, joi, şeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca.

Ararat-Armenia - Universitatea Craiova, LIVE pe VOYO Sport 1, joi, de la 19:00. Oltenii joacă pentru calificare

Universitatea Craiova este la un singur meci distanță de calificarea în grupa UEFA Europa League. După 1-1 pe Stadionul „Ion Oblemenco”, oltenii joacă joi, 27 august, de la ora 19:00, returul decisiv cu Ararat-Armenia, la Erevan.