Cumplitul accident rutier s-a produs la trecerea la nivel cu calea ferată din comuna Ghidigeni, din județul Galați. Camerele de supraveghere au surprins momentul în care microbuzul, condus de o tânără de 26 de ani, soferiță începătoare, este lovit în plin de tren.
Șef Felicia Tudoran, purt de cuv al IPJ Galați: „Nu ar fi respectat semnalele acustice și luminoase aflate în funcțiune și ar fi pătruns pe calea ferată."
Nu a durat mult și a urmat impactul mortal. Mecanicul trenului InterRegio - care se îndrepta spre Iași - a frânat, dar cei din microbuz n-au avut nicio șansă.
Bărbat: „A luat-o și a dus-o până-n gară. E o distanță de vreo 200-300 de metri."
Corespondent Pro TV: „Din mașină a mai rămas doar un morman de fiare. Potrivit polițiștilor, la volan se afla o tânără de 26 de ani care avea permis de conducere de numai trei zile."
În microbuz se mai aflau socrul tinerei, un bărbat de 64 ani, fiica lui de 45 de ani și fetița acesteia, de 7 ani. Cele 4 persoane au murit pe loc.
După aproape 5 ore de verificări la fața locului, reprezentanții CFR au stabilit că trenul nu își poate relua drumul.
Câteva zeci de pasageri, care au așteptat pe întuneric, au fost nevoiți să coboare în câmp.
Pasagerii din tren au fost duși cu autobuzele puse la dispoziție de CFR, până la destinație, în Iași.
Mecanicul locomotivei a fost verificat cu etiliotestul și nu consumase alcool. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.