Ceea ce părea a fi un accident auto minor s-a dovedit o poveste tragică, petrecută într-o familie din Galați.
După ce au aflat că fiica lor de 23 de ani a fost implicată într-o tamponare și a ajuns la spital, părinții, care locuiesc în comuna Braniștea, s-au urcat în mașină și au pornit spre unitatea medicală.
În comuna Șendreni, aproape de Galați, bărbatului aflat la volan i s-a făcut rău. A reușit cu greu să tragă pe dreapta, iar soția lui a sunat la 112.
Din nefericire, suferise un infarct miocardic, iar manevrele de resuscitare ale paramedicilor de la SMURD nu au avut succes. Decesul a fost pronunțat pe loc.
Fiica bărbatului a suferit răni minore și este în afara oricărui pericol.