Modernizarea Aeroportului Otopeni este blocată, deși este cel mai aglomerat din țară

×
Publicitate

Numărul pasagerilor care tranzitează aeroporturile din România s-a dublat în ultimii 10 ani, iar de departe cel mai aglomerat este cel din Otopeni.

Însă, şi aerogările din marile oraşe sunt tot mai pline. În Timişoara, se construieşte deja un nou terminal. Şi în Constanța este unul în plan.

Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara a înregistrat peste un milion şi jumătate de pasageri anul trecut.

Dan Idolu, director Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" Timişoara: Avem zboruri de business care reprezintă 50 la sută din volumul de trafic.

Doar că aeroportul a devenit neîncăpător, iar companiile aeriene au început să le ceară pasagerilor să vină la check in cu câteva ore înainte.

Pasager: Destul de aglomerat, păi noi am venit de la ora 12 şi la 2 jumate avem. Am primit mail să venim mai repede"

Dimineaţa şi la orele prânzului, atunci când sunt cele mai multe zboruri, aeroportul din Timişoara este foarte aglomerat. Din acest motiv, autorităţile mai construiesc un terminal nou pentru cursele externe.

Noul terminal va avea peste patru mii de metri pătraţi, trei zone prin care pot intra pasagerii şi zece puncte pentru controlul documentelor. Construcţia ar trebui să fie gata la începutul anului viitor, iar proiectul s-a ridicat la 30 de milioane de lei.

Reprezentanţii aeroportului estimează că vor putea ajunge la o capacitate de trei milioane de pasageri anual.

Şi Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța se va extinde. Noul terminal se va uni cu cel existent, va apărea o zonă de business şi se măreşte parcarea. Lucrările ar putea începe cel mai devreme la sfârşitul anului şi vor dura 36 de luni.

Bogdan Artagea, directorul general al Aeroportului Mihail Kogalncieanu: Sperăm că noul terminal să poată să proceseze 200.000 de pasageri pe oră. Va fi un terminal mult mai mare.

La Cluj a fost construită recent o nouă zona de îmbarcare pentru zborurile internaţionale.

Iuliu Pop, purtător de cuvânt Aeroportul internaţional Cluj: În ultima perioadă am finalizat trei locuri de parcare pentru aeronave. S-au deschis două noi porţi în terminalul de plecări şi sigur avem proiecte de dezvoltare pentru a putea gestiona la nivelul anului 2030 undeva la 7 milioane de pasageri.

În Iaşi sunt mai multe proiecte.

Cătălin Bulgariu, director aeroport Iaşi: Cel mai important este extinderea platformei de îmbarcare, care cuprinde o suprafaţă 3 hectare de platforma şi cale rulare de 9 mii mp.

Inclusiv pentru Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Otopeni, cel mai mare din ţară, există un proiect pentru un nou terminal, blocat deocamdată în faza de exproprieri.

Potrivit Eurostat, aeroporturile din România au înregistrat cea mai mare creştere a numărului de pasageri: 123%, în ultimii zece ani.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62067180
Moment impresionant la Untold. Zeci de mii de oameni i-au adus un omagiu Alexandrei. VIDEO

Omagiu pentru Alexandra Măceșanu pe scena principala a festivalului Untold. Zeci de mii de oameni au aprins luminile telefoanelor, sâmbătă noaptea, în memoria adolescentei care a fost ucisă în Caracal.

62067178
Doi copii din Prahova salvați după ce au fost luaţi de viitură

Doi copii de 3 şi 4 ani au fost surprinşi de viitură, sâmbătă, în zona Filipeştii de Pădure, în timp ce traversau râul Proviţa într-o căruţă, unul fiind salvat pe loc, iar celălalt a fost căutat de sute de pompieri, informează IPJ Prahova.

62067167
Omul de afaceri Marcel Toader a murit după ce a făcut infarct

Omul de afaceri Marcel Toader, fostul soț al cântăreței Ana Maria Ferentz, a murit sâmbătă în timp ce se afla la Periș, județul Ilfov.

Recomandări
Comisia europeana oameni pe strada
România, chemată să dea explicații la Bruxelles. Domeniile în care Comisia Europeană cere măsuri

Comisia Europeană a deschis sau a avansat mai multe proceduri de infringement împotriva României.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Shutterstock medic asistent spital romania
Cine plătește diferența dintre tariful CNAS și costul real al unui serviciu medical. Concluziile unui studiu ASE

Tarifele decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitaliceşti nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu al Academiei de Studii Economice (ASE).