„Veniturile aflate în plată în sistemul public nu vor fi diminuate prin aplicarea noii legi a salarizării. Acesta este un principiu de bază al proiectului elaborat sub coordonarea fostului ministru al Muncii, Florin Manole. După clarificarea tuturor aspectelor care ţin de spaţiul fiscal, vom începe consultări ample cu reprezentanţii confederaţiilor sindicate, familiilor profesionale şi sindicatelor, astfel încât forma consolidată a proiectului să fie rezultatul unei ample dezbateri", a subliniat Dragoş Pîslaru.
De asemenea, ministrul a punctat importanţa partenerilor sociali pentru menţinerea stabilităţii sociale, implementarea reformelor şi a proiectelor de dezvoltare.
În cadrul reuniunii, au fost abordate de asemenea: efectele măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare, reorganizarea Romsilva, salarizarea personalului TESA din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, legislaţia privind pensiile militare, precum şi în sectoarele siderurgic, minerit, transporturi feroviare.
Reprezentanţii sindicatelor vor transmite Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale detalii cu privire la aspectele semnalate, astfel încât să continue dialogul pe marginea soluţiilor, se menţionează în comunicat.
La mitingul din faţa sediului Executivului au participat sindicalişti aparţinând tuturor confederaţiilor sindicale naţionale, membrii ai federaţiilor şi asociaţiilor profesionale, ale pensionarilor civili şi militari, asociaţiilor revoluţionarilor, studenţilor, silvicultori, ceferişti, administraţie, poliţişti, personal contractual, cadre din învăţământ şi sănătate, mineri, siderurgişti, energeticieni, militari în rezervă, pensionari etc.
Acţiunea a avut loc de Ziua Mondială pentru Securitate şi Sănătate la Locul de Muncă marcată anual la 28 aprilie la iniţiativa Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi în apropierea Zilei Internaţionale a Muncii - 1 Mai.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de aşa-numitele "măsuri guvernamentale" de reformă adoptate în ultima perioadă fără dialog social real, "care nu doar că nu au produs rezultatul scontat, dar au afectat grav nivelul de trai, pun în pericol locurile de muncă, afectează grav drepturile lucrătorilor la o salarizare corectă, la o pensionare echitabilă şi la o protecţie socială reală".
"Suntem astăzi aici pentru că aşa nu se mai poate! Suntem aici pentru dreptate, pentru respect, pentru locurile noastre de muncă, pentru demnitatea lucrătorilor, pentru soarta Romsilva şi pentru viitorul pădurilor României. Nu suntem aici pentru privilegii, nu ne-am adunat pentru favoruri. Nu suntem aici pentru a face politică. Suntem aici pentru că munca trebuie respectată. Legea în România trebuie respectată. Dialogul social şi partenerii sociali trebuie respectaţi. Pădurile României nu pot fi apărate prin decizii politice eronate luate peste capul celor care le administrează", a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură 'Silva', Silviu Geană.
Potrivit acestuia, nu se poate accepta ca salariaţii să plătească nota de plată în incompetenţe politice.
"Nu mai acceptăm austeritate fără dialog, reformă fără logică şi reorganizare fără niciun fel de responsabilitate. (...) Bolojan vorbeşte despre echilibru bugetar, dar nu face nimic altceva decât dezechilibrează vieţile românilor. Ne vorbeşte despre responsabilitate, dar refuză orice formă de dialog social. Ce fel de reformă este aceasta care începe prin a umili lucrătorii? Ce fel de reformă este aceea care loveşte în salarii, în pensii, în locuri de muncă şi în drepturi câştigate?", s-a întrebat retoric liderul sindical.
La rândul său, Constantin Creţan, preşedintele Federaţiei Naţionale a Muncii, a acuzat Guvernul de închiderea minelor şi a termocentralelor ţării.
"Nimeni nu se ocupă de problemele noastre care sunt comune, aşa cum spunea colegul de la Romsilva. Pe toţi ne afectează, dar ceea ce este mai grav este că aceşti guvernanţi demolează termocentralele din România", a spus Creţan.
Nemulțumiri legate de legea pensiilor
Dumitru Fornea, secretarul general al Confederaţiei Meridian, a criticat Guvernul pentru că, deşi a fost adoptată de Parlament, Legea pensiilor nu a fost respectată.
"Lupta politică ne-a învrăjbit atât de mult încât suntem incapabili să mai facem lucruri mari, lucruri istorice. Am văzut ce s-a întâmplat cu Legea pensiilor, cât de mult a fost respectată, deşi a fost adoptată de Parlament. Mesajul nostru care este? Ce spunem Guvernului României? Demisia!", a afirmat liderul sindical.
Rodrigo Gabriel Maxim, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Transportul Feroviar din România, a cerut participanţilor la miting să-şi apere drepturile.
"Apăraţi drepturile noastre. Apăraţi bursele copiilor voştri. Apăraţi pensiile părinţilor voştri. Apăraţi drepturile ţăranilor, ale pădurii, drepturile lucrătorii. Fiţi împotriva măsurilor de austeritate şi a măsurilor de reducere a deficitului bugetar luate de Guvernul Bolojan fără a se consulta cu noi", a spus liderul sindical.
"Am organizat acest protest de Ziua Internaţională a Muncitorilor şi a Securităţii Muncii, precedând comemorarea în Occident a zilei de 1 Mai, hotărâtă la nivel planetar în 1889, întru neuitarea genocidului comis la Chicago la 1 mai 1886. În toate ţările pe care le invidiem, 1 Mai este o zi oficială de luptă legitimă pentru drepturile fundamentale ale democraţiei! Mai puţin în România, unde noi, 'prooccidentalii', nu comemorăm, ci serbăm cu mici, bere şi hăhăială la pădure, Armindeni-ul rusesc, adică Denia, sau Ziua Sfântului Ieremia, ocrotitorul ruşilor", a spus preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), Mircea Dogaru.
Manifestanţii au strigat lozinci antiguvernamentale: "Demisia!", "Ne-am săturat!", "Afară cu trădătorii!", "Hoţii!", "Jos Bolojan!", "Nu vă fie frică şi nebunii pică!" etc.
Aceştia consideră că măsurile luate în numele redresării bugetului sunt antieuropene, antiromâneşti şi antiumane şi au dus la agravarea crizei economico-financiare şi distrugerea oricărei speranţe de viitor pentru societatea românească.
Revendicările sindicale
Printre revendicările sindicale se numără: anularea politicilor de austeritate şi armonizarea legislaţiei româneşti cu legislaţia UE; respectarea strictă a legislaţiei şi a contractelor colective de muncă/prestarea activităţii şi interzicerea practicii denunţării unilaterale şi retroactive ale acestora la stabilirea pensiilor civile şi militare; indexarea salariilor, pensiilor, indemnizaţiilor, burselor, alocaţiilor, ajutoarelor sociale cu rata inflaţiei reale; promovarea investiţiilor în capacităţile productive interne care creează noi locuri de muncă decente; reforma reală a aparatului politic şi administrativ şi depolitizarea justiţiei; realizarea dialogului social la standardele UE.
De asemenea, s-a cerut, concret, abrogarea HG 123/2026 privind reorganizarea Romsilva şi protejarea locurilor de muncă şi a patrimoniului forestier; suspendarea oricăror măsuri de reorganizare care afectează locurile de muncă, până la consultarea reală a partenerilor sociali; acordarea integrală şi urgentă a compensaţiei reale pentru CFR Călători; salarizare corectă şi condiţii de muncă decente în sănătate.
Mitingul s-a încheiat fără incidente.