Ministrul Sănătații: Cazurile de gripă sunt pe un trend ascendent. Nu au fost raportate noi decese

62314840
Shutterstock

România se află pe un trend ascendent privind cazurile de gripă, postrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. În această săptămână nu a fost comunicat niciun alt deces cu virus gripal, iar numărul total de decese rămâne 4, precizează el.

Ministrul Sănătăţii a prezentat într-o conferinţă de presă evoluţia virozelor respiratorii în ţara noastră şi predicţiile pentru perioada imediată următoare.

Datele Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, de la INSP, arată că în ultima săptămână de raportare, săptămâna 30 decembrie - 5 ianuarie, au fost înregistrate 44.554 de cazuri de infecţii respiratorii, în total, faţă de o medie multianuală pentru aceeaşi perioadă de 73.000 de cazuri, cu 38% mai puţine cazuri comparativ cu sezonul precedent şi cu 22% mai puţine cazuri faţă de săptămâna anterioară.

cazuri gripa INSP

„Pentru că a fost o perioadă prelungită, cu foarte multe zile libere, e posibil să discutăm şi despre o subraportare”, a arătat ministrul.

Rafila a mai anunţat că, în ceea ce priveşte cazurile de gripă clinică, aici a existat o uşoară creştere, 4.694 de cazuri de gripă clinică, comparativ cu 4.168 în aceeaşi săptămână a sezonului precedent, însă aceeaşi creştere uşoară de maxim 10% a fost înregistrată şi în comparaţie cu săptămâna anterioară, exclusiv gripa clinică.

În ceea ce priveşte acele infecţii respiratorii acute severe, au fost înregistrate la nivel naţional 23 de cazuri, comparativ cu 16 în săptămâna din sezonul precedent.

„În această săptămână nu a fost comunicat niciun alt deces cu virus gripal, numărul total de decese rămânând de 4”, a ţinut să precizeze Alexandru Rafila.

Ministrul sănătăţii a mai anunţat că în ceea ce priveşte confirmarea de laborator a infecţiei gripale, s-au înregistrat 356 de cazuri de gripă. Despre cazurile de gripă, ministrul Sănătăţii a arătat că ne aflăm în mod evident, pe un trend ascendent.

„Probabil că vom intra pe un trend ascendent până spre sfârşitul acestei luni”, a declarat ministrul, adăugând că măsurile de sănătate publică vor fi în concordanţă şi ele vor fi luate de fiecare autoritate de sănătate publică locală.

Ministrul a mai afirmat că măsurile generale de prevenire a infecţiilor respiratorii sunt: spălarea regulată a mâinilor cu apă şi săpun, respectarea igienei tuse şi a strănutului, aerisirea încăperilor, evitarea locurilor aglomerate.

Ministrul a mai spus că importantă este adresarea la medicul de familie când apar simptome respiratorii iar prezentarile la unităţile de primire urgenţă să se facă doar în cazul unor cazuri de gravitate medie sau mare pentru că sunt aglomerate unităţile de primire urgenţă.

„Peste tot în Europa se întâmplă exact acelaşi lucru şi atunci dacă e vorba doar de o simptomatologie de răceală, de viroze respiratorie, medicul de familie este cel la care ar trebui să mergem pentru recomandări medicale şi pentru tratament”, a explicat Rafila.

Ministrul a mai arătat că, în ceea ce priveşte gripa, recomandarea este pentru vaccinare.

„Ea poate să fie făcută în cursul acestei luni. Recomandăm să fie făcută cât mai grabnic, pentru că perioada până la apariţia anticorpilor care previn boala sau previn o formă complicată a gripei este de circa 10-14 zile şi cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a arătat Rafila.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Comisarul european pentru Industrie, în vizită la București. Sectorul esențial în care UE vrea să investească

UE va continua să susțină sectorul bateriilor, mai ales investiţiile în acest domeniu, a declarat Stephane Sejourne, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, responsabil pentru prosperitate şi strategia industrială.

Cod galben de inundaţii pe râuri din 5 judeţe, până sâmbătă dimineaţa. Anunțul hidrologilor

Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de vineri până sâmbătă dimineaţă, pe mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi Alba.

Amenzi de 1,7 milioane de lei, date de ANPC în perioada sărbătorilor de iarnă. Val de nereguli la cazări și în restaurante

În perioada sărbătorilor de iarnă, ANPC a dat amenzi în valoare de 1,7 milioane de lei, pentru o sumedenie de nereguli găsite în spații de cazare sau în restaurante.

Recomandări
Politico: Europa ezită să acţioneze, în ciuda intensificării atacurilor hibride ruseşti. Kremlinul testează limitele NATO

În ciuda intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice europene şi a fabricilor de armament, ţările NATO rămân reticente în a lua măsuri dure imediate care ar putea provoca Kremlinul, scrie Politico.

MApN: Drone detectate în apropierea graniţei cu România. Două avioane F-16 au fost trimise să monitorizeze zona

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat marţi dimineaţă mai multe ţinte aeriene în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.