Ministrul Sănătății atrage atentia asupra unui fake news despre coronavirus care circulă în numele lui

62111811

În spațiul public a apărut o notificare falsă despre răspândirea de coronavirus în România.

În mesajul devenit viral se menționează o notificare de urgență emisă de ministrul Sănătății, cum că „focarul de gripă Coronavirus este foarte grav și fatal și că în perioada următoare e posibil să ajungă și în România”.

„Notificarea de urgență a Ministerului Sănătății cu ordin al Ministrului nr.198/22.02.2020 către public privat și către toți cetățenii României în REGIM DE URGENȚĂ care de această dată arată că focarul de gripă Coronavirus este foarte grav și fatal și precizează că în perioada imediat următoare posibil să ajungă și în România ! Nu mai există leacuri odată ce sunteți infectat.

Răspândirea sa din China în diferite țări este foarte rapidă, generală și de masă !!!

Metoda de prevenire este să vă mențineți gâtul umed, nu lăsați gâtul să se usuce nici o clipă. Astfel, nu vă țineți setea, deoarece odată ce membrana din gât vă va fi uscată, virusul vă va invada în corp în decurs de 10 minute.

Citește și
Ce au găsit polițiștii de frontieră în interiorul a două containere în Portul Constanţa. Marfa a fost adusă din Tunisia
Ce au găsit polițiștii de frontieră în interiorul a două containere în Portul Constanţa. Marfa a fost adusă din Tunisia

Bea 50-80cc apă caldă sau ceaiuri antigripale, 30-50cc pentru copii, în funcție de vârstă. De fiecare dată când simți că gâtul este uscat, nu așteptați, țineți apa în mână.

Nu bea mult odată, deoarece nu ajută, ci continuă să mențineți gâtul umed.

Până la sfârșitul lunii martie 2020, nu mergeți în locuri aglomerate, este bine ca să nu vă deplasați nici din localitatea dumneavoastră în altă localitate, evitați orice locuri aglomerate ( magazine , baruri , spitale , biserici , orice loc public), autobuze etc.

Purtați măști, după cum este necesar, în special în tren sau în transportul public

Evitați mâncarea prăjită sau picantă și consumați multă vitamina C și alte multiviamine cu multiminerale pentru întărirea sistemului imunitar ! Consultați lămîi , usturoi și multe ceaiuri fierbinți!

Simptomele ( descrierea ) sunt:
1. febră mare repetată;
2. tuse prelungită după febră;
3. Copiii și persoanele peste 60 de ani sunt predispuși !!!
4. Adulții se simt de obicei neliniștiti, agitați , nervoși , dureri frcvente de cap și în principal probleme legate de căi respiratorii;
5. Dureri musculare , abdominale , epuizare fizică exagerată , senzația tot timpul de frig chiar dacă în cameră este cald. Somnolență. Este extrem de contagios dar simptomele adevărate apar după 7 sau chiar 21 de zile De la contagiune!(când este de fapt foarte târziu pentru că după contagiune bolnavul contaminat , ne simțind nici un simptom al bolii , circulă și mai contaminează și alte persoane)!

Transmiteți ca mesaj public dacă vă pasă de viața umană a semenilor voștrii!”

Informațiile transmise în această notificare care s-a răspândit în spațiul public sunt false.

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a declarat că nu există niciun caz confirmat pe teritoriul României de infecție cu coronavirus.

„Nu avem niciun caz pozitiv, la acest moment, pe teritoriul României”, a spus Costache.
 

Atenție la informațiile false despre coronavirus. Lista surselor oficiale de informare privind Covid-19

Alte „fake news” legate de coronavirus

 

- Șerpii au dus la răspândirea virusului

Un studiu realizat de cercetătorii chinezi publicat în Journal of Medical Virology a concluzionat că virusul a trecut probabil la oameni din specii locale de șarpe, inclusiv Kraitul Chinezesc și Cobra Chineză.

Însă această teorie a fost amplu combătută de alți virologi care susțin că astfel de speculații s-au bazat pe analiza ADN a probelor de virus și a rămas o „diferență de dovezi” între șerpi, ca gazdă a virusului, și răspândirea sa la oameni.

- Sursa îmbălnăvirii: supa de liliac

În presa străină, dar și în România, au circulat mai multe articole conform cărora coronavirusul s-ar fi răspândit din cauza consumului de supă de lilieci în China. Totodată, o tânără, „influencer” în China, s-a filmat mâncând supă de liliac într-una dintre călătoriile sale și a devenit ținta criticilor în întreaga lume, după ce cercetătorii au luat în calcul și ipoteza conform căreia coronavirusul s-ar fi răspândit de la lilieci.

Cu toate acestea, tânăra a specificat, ulterior, că imaginile au fost realizate în 2016, atunci când a călătorit în Micronesia, unde mâncarea de lilieci face parte din meniul zilnic al localnicilor.

- A fost răspândit intenționat

Și informațiile conform cărora coronavirusul a fost împrăștiat în mod intenționat de marile companii farmaceutice pentru a crește vânzarea unor vaccinuri au circulat constant în mediul online. Chiar și fondatorul Microsoft, Bill Gates, al doilea cel mai bogat om din lume, a fost protegonistul unor astfel de „fake news”. Cu toate acestea, încă nu există niciun vaccin împotriva coronavirusului, deși cercetătorii au efectuat, deja, o serie de teste.

- China sapă gropi comune pentru morții de coronavirus

Recent, autoritățile chineze au anunțat construirea, în timp record, a două spitale dedicate bolnavilor de coronavirus și a furnizat și imagini live de pe șantierele de construcție a spitalelor respective.

În mediul online, însă, s-a răspândit informația, pe baza imaginilor, conform căreia numărul morților este atât de mare în China, încât buldozerele sapă gropi comune pentru a se pregăti de miile de decese care vor urma.

Care sunt sursele oficiale de informare

 

Șeful DSU, Raed Arafat, le recomandă cetățenilor să verifice orice fel de informație.

„Știri false au apărut de câteva zile. De oriunde unde citesc informația, să o verifice pe site-urile speciale, în niciun caz să nu creadă toate informațiile care nu sunt verificate. Alții poate au un scop în ce fac. Până nu apare într-un site oficial, înseamnă că informația nu e verificată, nu e veridică”, a afirmat Arafat.

La rândul său, ministrul de Interne, Marcel Vela a făcut un apel către reprezentanții presei să dea dovadă de responsabilitate.

„Eu fac un apel la dvs. ca să tratați cu responsabilitate, indiferent de publicație, ca să nu răspândim zvonuri care nu sunt reale. De aceea vom constitui un grup de lucru mâine. Actul de responsabilitate nu e doar al instituțiilor, este și al jurnaliștilor. Trăim toți în România și toți putem scăpa de coronavirus sau putem să avem probleme, indiferent dacă suntem politicieni sau dacă ne ocupăm de un alt obiect de activitate”, a spus Vela.

Iată, mai jos, lista surselor oficiale de informare despre coronavirus:

- Ministerul Sănătății

- Organizația Mondială a Sănătății

- Ministerul Afacerilor Interne (care a publicat, luni, pe pagina oficială de Facebook, câteva informații clare despre coronavirus, cu mesajul „Informează-te din surse oficiale!”)

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Ce au găsit polițiștii de frontieră în interiorul a două containere în Portul Constanţa. Marfa a fost adusă din Tunisia
Ce au găsit polițiștii de frontieră în interiorul a două containere în Portul Constanţa. Marfa a fost adusă din Tunisia

Două containere încărcate cu 40 de tone de deşeuri, printre care furtunuri, cabluri şi bucăţi de material rigid, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa.

Câți străini au primit permis de ședere în România, în 2025. Țările din care provin cei mai mulți dintre ei
Câți străini au primit permis de ședere în România, în 2025. Țările din care provin cei mai mulți dintre ei

Permisele de ședere pentru străini emise de poliţiştii de imigrări din Bucureşti au ajuns la 27.510 în anul 2025, ca urmare a aprobării dreptului de şedere pentru cetăţeni străini.

Incident la metrou, la stația Constantin Brâncoveanu. Călătorii au fost evacuați. FOTO&VIDEO
Incident la metrou, la stația Constantin Brâncoveanu. Călătorii au fost evacuați. FOTO&VIDEO

Un incident a avut loc la metrou, la stația Constantin Brâncoveanu, unde un tren s-a oprit înainte de a intra complet în stație, iar călătorii au fost nevoiți să iasă. Autoritățile transmit că o femeie de 60 de ani a fost prinsă sub tren.

Recomandări
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Numai SUA pot proteja Groenlanda”
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Numai SUA pot proteja Groenlanda”

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump ține în acest moment un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.