Metadona, salvarea dependenților de droguri: tratamentul de substituție disponibil doar în câteva centre din țară

62582062

Maria Popescu, managerul Centrului de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţelor pentru Tineri Sf. Stelian din Capitală a declarat pentru News.ro că la unitatea sanitară, în staţionarul de zi, ajung zilnic zeci de persoane dependente de droguri.

Acestea primesc sub supraveghere de specialitate metadonă, singurul tratament de substituţie pentru ei, medicament utilizat pentru tratmentul dependenţei de opioide în principal, dar şi pentru durerile cronice, în anumite cazuri.

Tratamentul ajută la diminuarea stărilor de sevraj, dar şi la prevenirea consumului de substanţe ilicite. Heroina fiind un drog injectabil, cei dependenţi nu se mai injectează astfel, prevenind o serie întreagă de boli grave, printre care hepatita şi HIV.

Există însă în jur de 190 de pacienţi care primesc metadonă pe reţetă, pentru acasă, însă din păcate aceştia nu respectă regulile impuse de medici şi consumă substanţe interzise, pe lângă tratamentul prescris. Aceştia se reîntorc, cei mai mulţi dintre ei, la tratamentul zilnic, făcut sub supraveghere strictă de către personalul calificat din centru.

Metadonă se mai eliberează în Capitală în acest moment la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş, la centrul ARAS – ARENA şi la Spitalul Clinic de Psihiatrie Al. Obregia din Capitală.

În ţară metadona mai este disponibilă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, secţia clinică de psihiatrie III acuţi, compartiment toxicomanie şi la secţia de toxicomanie copii, însă aici programul nu este unul de durată, aşa cum sunt cele existente la celelalte unităţi menţionate.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62582403
Expoziție de mașini retro, în Craiova. Valentin a găsit o bijuterie uitată într-un garaj 30 de ani și a readus-o la viață

Pasionații de mașini retro și-au dat întâlnire duminică în centrul Craiovei. Șterse de praf și încărcate cu farmecul vremurilor trecute, autoturismele vechi au atras curioși de toate vârstele.

62582390
„Calea Sfinților”, la Iași. Peste 27.000 de credincioși au însoțit racla Sfintei Parascheva pe străzile orașului

Suntem în ajunul sărbătorii Sfintei Parascheva și tot mai mulți pelerini ajung la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde se află moaștele cuvioasei.  

62582383
Un bărbat din Mehedinți a fost reținut după ce și-a înjunghiat prietenul în urma unui conflict

Un individ din Mehedinți a ajuns în spatele gratiilor, după ce și-a atacat prietenul cu un cuțit.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

Vlcsnap 2026 10 21 17h42m59s390
Boom-ul inteligenței artificiale vine cu un cost pentru consumatori. Ce componente au ajuns de trei ori mai scumpe

Gândită să ne facă viața mai ușoară, inteligența artificială ne va aduce însă și un cost suplimentar pentru dispozitivele electronice.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.